Numele Mesopotamia se referă la o regiune din Orientul Apropiat, care în prezent ține parțial de Irak, parțial de Siria de est și parțial de Turcia de sud. Numele provine din cuvintele grecești μέσος mesos "între" și ποταμός potamos "râu", referindu-se la zona dintre râurile Eufrat și Tigru (râu) (denumirea arabă este بين نهرين "Bayn Nahrain" "între două râuri").
Suprafața fertilă udată de aceste două râuri este cunoscută ca fiind "Leagănul Civilizației omenirii", aici dezvoltându-se primele societăți alfabetizate. Nu a existat niciodată o entitate politică sau o țară numită Mesopotamia, și nici nu există granițe definite; numele e unul convențional, inventat de istoricii greci pentru a se referi la aria geografică largă dintre cele 2 râuri.

Regiunea Mesopotamiei a fost considerată de mulţi istorici ca fiind locul de unde au pornit toate civilizaţiile lumii. Ba chiar mai mult, adepţii existenţei unei grădini a Edenului o plasau peA aceasta chiar aici între cele două râuri istorice.

În Mesopotamia au existat unele dintre cele mai importante civilizații din lumea antică, precum sumerienii, akkadienii, chaldeeni, babilonienii, și asirienii. Aici au existat și unele culturi preistorice majore, precum Ubaid și Jemdet Nasr, precum și orașul Jarmo. Printre cei mai importanți conducători mesopotamieni se numără Ur-Nammu (regele Ur-ului), Sargon (a pus bazele regatului Akkadian) Hammurabi(a pus bazele regatului Babylonian)și Tiglath-Pileser I (a pus bazele regatului Assyrian).

Cu mult înainte de Grecia sau Roma, Mesopotamia a fost nucleul unora dintre cele mai puternice puteri ale vremii: imperiul akadian, asirian, asiro-babilonian şi persan. Iată câteva  lucruri importante de ştiut despre Mesopotamia:

  • Regiunea istorică Mesopotamia cuprindea câmpia aluvionară dintre râurile Tigru şi Eufrat, fiind limitată la sud de confluenţa lor şi la nord de podişul Armeniei.
  • Mesopotamia este locul unde s-au dezvoltat regatele antice şi civilizaţiile sumerienilor, akkadienilor, Asiria şi Babilonul.
  • Sub dominaţia Persiei ahemenide Mesopotamia a fost împărţită între satrapii din Siria şi Asiria.
  • După lunga dominaţie elenistică a Seleucizilor (312-64 î.H.) Mesopotamia a devenit obiectul rivalităţii secolare dintre Roma şi Regatul Parţilor
  • Traian a cucerit Mesopotamia şi a transformat-o în provinicie (114-117 d.H.), dar a fost abandonată imediat de către Hadrian şi nu a mai fost ocupată în mod stabil sau integral de Roma.
  • În Evul Mediu Mesopotamia a fost ţinta disputelor dintre bizantini şi Sasanizii persani.
  • Între 633 şi 640 toată zona mesopotamiană de lângă Siria a fost cucerită de arabi şi până în secolul al X-lea a fost centrul califatului abasid, căruia i se datorează întemeierea Bagadadului.
  • Începând cu secolul al XVI-lea zona mesopotamiană intră sub dominaţia otomană.
  • În 1920 Marea Britanie este cea care crează statul Irak, cel care ocupă cea mai mare parte fostei regiuni mesopotamiene

 

Informaţii despre

Denumire Mesopotamia
Cuprinde Irak; Siria; Turcia
Altitudine m
Temperatura medie anuala °C
Cantitatea medie anuala de precipitaţii mm
Cantitatea totală de precipitaţii mm

Vezi şi

Filme Mesopotamia
Listă de sisteme de scriere Akkadian
Please wait...