Becicherecu Mic (alternativ Becicherecul Mic) este un sat în Judeţul Timiş, centru al comunei cu acelaşi nume. Numele localităţii este legat de cel al localităţii Zrenjanin din Serbia, care în contrast poartă numele de Becicherecu Mare.
Localizare
Becicherecu Mic se află la 17 km nord-vest de municipiul Timişoara, pe drumul naţional DN6 între Timişoara - Sânnicolau Mare - Cenad. Localitatea este legată şi de calea ferată Timişoara - Cenad, care trece pe la sud, cu staţia Pescăreţul Mic.
Becicherecu Mic se învecinează la nord cu Hodoni, la est cu Dudeştii Noi, la sud-est cu Săcălaz, la sud cu Beregsău Mare, la vest cu Iecea Mică şi Iecea Mare iar la nord-vest cu Biled.
Istoric
În spaţiul etnografic s-a derulat un proces istoric complex. Primele date istorice referitoare la comuna Becicherecu Mic sunt menţionate documentar în 1232 denumită Terra Potkerequ.[1] O sută de ani mai târziu, în 1332 este atestată documentar. În 1462 este dăruită familiei Hagymasy din Beregsău. În timpul ocupaţiei otomane a Banatului (1552 -1716), numele deriva în Crucea, fiind amplasată pe Dealul Crucii. După recucerirea Banatului de către Imperiul Habsburgic (în 1717), administraţia imperială consemnează localitatea cu numele de Peschered, în română Pescăreţ - bălţi cu peşte. În epoca de instabilitate şi destrămare a feudalismului din Banat, teritoriul trece ca o ştafetă dintr-o mână de dominaţie străină în alta : turcească, austriacă, austro-ungară. Se produc astfel faze de stagnare şi regres pe plan economic, social şi cultural.
În 1723, în harta generalului Mercy Karte des Temesvarer Banates, localitatea apare pentru prima dată numită "Becicherecu Mic". Originea provine prin rotacism de la substantivul propriu Pechereky - numele unui latifundiar. Mai târziu, în 1743 - este denumită Bezsierek.
Între 1920-1925, localitatea a fost numită Ţichindeal, după numele cărturarului Dimitrie Ţichindeal, născut aici în 1775.
Populaţia
Populaţia comunei a evoluat după cum urmează:
Recensământul Structura etnică
Anul Populaţia Români Germani Maghiari Sârbi Romi Alte etnii
1880 6.122 440 5.057 27 501 ? 5
1900 6.595 500 5.336 90 559 ? 112
1930 5.718 445 4.517 49 465 224 18
1977 5.432 3.100 1.736 57 209 240 90 (63 ucrainieni)
1992 4.581 3.960 181 41 121 202 76
2002 4.816 4.236 93 64 67 199 157
La 1 ianuarie 2009[2], Becicherecu Mare avea 2.747 locuitori.
Obiective turistice
Biserica "Mutarea moaştelor Sf. Nicolae" (1823-1844; pictată de Nicola Alexici), declarată monument istoric[1]
Casă construită în 1914, declarată monument istoric[2]
Personalităţi
Dimitrie Ţichindeal (1775 - 1818)
Bibliografie
Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002, [3]