Boysenberry este un hibrid „complicat”, obținut din încrucișarea a 3 specii din genul Rubus cu încă un hibrid – Loganberry. Cele trei specii sunt zmeurul (Rubus idaeus), murul (Rubus fruticosus) și așa-numitele „dewberries” (Rubus aboriginum), un soi de mure sălbatice, târâtoare, asemănătoare, ca port, căpșunelor.
Fructele de Boysenberry au o textură fină, cu coajă subțire, un gust dulce-acrișor și sunt foarte zemoase. De la formare până la coacere, trec printr-o gamă largă de culori – verde, galben, portocaliu-roșcat, roșu-purpuriu și, în final, negru. Fructele mature cântăresc între 8 și 10 grame și au multe semințe „crocante”, mai mari decât la murele obișnuite.
Istoria acestor fructe este una „încâlcită”, întoarcându-se în timp până la începutul secolului XX. Mai întâi create, apoi abandonate și aproape uitate, aceste mure buclucașe ar fi dispărut cu totul în neantul timpului, ori s-ar fi sălbăticit din nou, în compania buruienilor și a măceșilor, dacă faima unor mure grăsuțe și „dodoloațe” nu ar fi ajuns la urechile unui reputat pasionat de „berries”: George McMillan Darrow (1889–1983). Și, într-adevăr, se pare că orice fruct ce purta, în mod oficial, sufixul de „berries” era pe placul său.
G. M. Darrow, a fost, timp de câteva decenii, unul dintre cei mai apreciați experți în domeniul murelor, zmeurei și căpșunelor, având o carieră de peste 40 de ani în cadrul USDA (Departamentul de Agricultură al Statelor Unite). Astfel se explică faptul că zvonul despre existența unui soi nou de mure, undeva, într-o fermă îndepărtată din California, i-a stârnit curiozitatea.
Prin urmare, la finele anilor ’20, apelând la ajutorul lui Waltner Knott, un fermier ce a devenit, ulterior, celebru, a plecat în căutarea misterioaselor „berries”. Cei doi le-au descoperit, în cele din urmă, la o fermă abandonată, pe un câmp sufocat de buruieni.
„Autorul” lor, au aflat ei, se numea Rudolph Boysen și crease acest hibrid încrucișând două soiuri de mur, cu un soi de zmeur și cu încă un hibrid, creat la rândul său, de un horticultor amator (judecător de profesie), pe nume John Logan – „Loganberry”. Cu toate că experimentul reușise, Rudolph Boysen își abandonase cercetările și experimentele horticole cu câțiva ani în urmă și vânduse ferma.
G. M. Darrow și Waltner Knott au reușit să recupereze câțiva rugi de boysenberries și le-au plantat la ferma lui Knott. Faima noilor fructe s-a răspândit cu repeziciune, ferma lui Knott intrând, astfel în istorie. În memoria lui Rudolph Boysen, Knott a hotărât să „boteze” fructele după numele său: „Boysenberries”.