Filmul s-a realizat din scenariul lui Picabia, pe muzica lui Eric Satie – ambii apar în film, împreună cu Man Ray şi Manuel Duchamp – conform planurilor ar fi trebuit proiectat în pauza baletului lui Picabia şi Satie. Filmul a fost interpretat din punctul de vedere al cinéma pur, al cinematografiei pure, deoarece dă cu piciorul în toate convenţiile povestirii şi coerenţei; alţii înţeleg perfect şi chiar gustă umorul său negru. Imaginativul şi hedonistul Clair readuce inocenţa naivă a strămoşilor filmului francez - Méliès, Zecca, Feuillade, Max Linder – mai rafinat, mai finuţ, dar păstrează nestăpânirea, dinamismul, simţul ritmului şi optimismul bazat pe zburdălnicie al acestora. Secvenţele din Entre'acte, trăsura mortuară trasă de cămile, hârjoneala burlescă a celor care merg în urma trăsurii, coroanele şi jerbele care îşi urmează propria cale sunt şi azi comice şi au stat la baza unor procedee şi idei folosite în opere de mai târziu.