Ce este andiva belgiană?
Tehnica de cultivare a andivelor belgine a fost descoperită accidental în anii 1830 în Schaerbeek, Belgia. Andivele sunt cultivate pentru uz culinar, prin tăierea frunzelor plantei și păstrarea rădăcinii și tulpinii într-un loc întunecat. Frunze noi înmuguresc, dar, în lipsa luminii, acestea sunt albe și nu mai sunt amare, ca frunzele crescute în aer liber. Franța este cel mai important cultivator de andive.
Andivele par pe piaţă în perioada decembrie - aprilie, tocmai în etapa în care verdeţurile sunt rare. Datorită acestui motiv, andivele sunt preţioase legume de iarnă - primăvară. În toate reţetele, andivele pot fi înlocuite cu salata verde (lăptuca).
Importanta acestei plante rezida in primul rand in posibilitatea obtinerii partilor comestibile in sezonul rece al anului, deficitar in legume proaspete, ceea ce face posibila valorificarea acestora cu preturi ridicate, caracteristice "trufandalelor".
Are o valoare nutritiva ridicata, continand proteine, hidrati de carbon, saruri minerale de calciu, fier, fosfor, potasiu si vitaminele A, B1, B2, C.
100 de grame de andive proaspete contin: 1,25 g proteine, 0,20 g lipide, 3,35 g glucide, 3,1 g fibre vegetale, 52 mg calciu, 0,83 mg fier, 15 mg magneziu, 28 mg fosfor, 314 mg potasiu, 22 mg sodiu, 0,79 mg zinc, 6,5 mg vitamina C
Frunzele inalbite au si un efect depurativ (curatire a organismului) datorat continutului in lactucina, lactupierina si alcool tritirpenic.
Radacinile bogate in imulina si polizaharide de regula se utilizeaza la prepararea surogatului de cafea.
Valoarea terapeutica a plantei este cunoscuta, sucul fiind recomandat in ameliorarea unor boli de ochi, ale ficatului si cailor biliare, in combaterea astmului, guturaiului si afectiunilor cardiace iar extractul de radacini, se utilizeaza la fabricarea unor medicamente ("vegelax").
Pretul ridicat al si practicarea unor tehnologii de fortare simple sau moderne, permit obtinerea de catre cultivatori a unor venituri importante intr-o perioada de "gol de productie" pentru legumele de camp (ianuarie-februarie).
Planta trăieşte doi ani (este o plantă bienală), timp în care îşi desăvârşeşte întreg ciclul biologic. în primul an formeaza radacini pivotante, ingrosate, de culoare bruna cafenie cu pulpa alba.
Fortate in anumite conditii, radacinile dau nastere (din mugurele central de la colet) unei "papusi de frunze" de 10-15 cm lungime, 3-5 cm diametru si 60-120 g, care etiolata (inalbita) se comercializeaza sub denumirea de andive.
Ca urmare, cultura necesita doua faze: obtinerea in camp a radacinilor si fortarea acestora in vederea producerii andivelor.
Cultivarea se face in doua etape:
Etapa 1: producerea radacinilor tuberizate
Semanatul: intre lunile mai-iunie, pe teren plan sau straturi inaltate
Este rezistenta la temperaturile scazute. Germineaza la 10 grade Celsius, iar plantele apar la doua saptamani dupa semanat. Semanatul se face dupa jumatatea lunii mai, pana in iunie, destul de tarziu pentru o planta rezistenta la temperaturi scazutea. Practica a demonstrat insa ca semanatul inainte de aceasta luna duce la iarovizarea plantelor, acestea emit tije florale inica din primul an iar productia este compromisa.
In ceea ce priveste cerinta de apa a plantei, ea nu trebuie udata foarte des, deoarece radacina poate putrezi. De aceea solul potrivit este unul usor, nisipos.
Plantele tinere trebuie protejate de temperaturi sub 5 grade Celsius si au nevoie de multa lumina pentru a se dezvolta
In primul an de viata, plantele formeaza la suprafata solului rozete mari de frunze verzi, petiolate (cu codite), alungite, cu marginile crestate.
Intretinerea culturii: prasitul este foarte important, mai ales in primele stadii de vegetatie. cand plantele au 3-4 frunze adevarate, se face un rarit, lasand 10-15 cm distanta intre plante
Recoltarea: are loc toamna incepand cu luna octombrie, pana permite timpul. Radacinile se sorteaza si sunt pastrate cele care au grosimea de cel putin 3-4 cm la nivelul coletului
Etapa 2: fortarea radacinilor
Fortarea radacinilor se poate face in santuri incalzite, in sere, rasadnite sau alte adaposturi calde, la intuneric. In primele zile, temperatura se mentine la 12 grade Celsius, dupa care creste treptat la 18 grade, timp de 20 de zile.
Recoltarea `păpuşilor` se face dupa 3-4 saptamani, cand acestea au minim 10-12 cm lungime. Papusile se taie manual, pastrand o bucata mica din radacina, si se pot pastra inchise in folii de plastic la frigider, invelite cu hartie care sa nu permita trecerea luminii (pentru a fi pastrate etiolate).
Frunzele albe se obţin numai în primul an, prin cultivarea rădăcinilor în muşuroaie, la întuneric, de obicei din toamnă până în primăvară. Limbul (frunza propriu-zisă), peţiolul (codiţa frunzei) sau lăstarii (mugurii frunzelor încă nedesfăcute) care se obţin în urma acestei metode de cultură, se numesc etiolate. Etiolarea se practică pentru ca organele vegetale să îşi piardă amăreala. Frunzele etiolate ale andivelor sunt deschise la culoare (alb - gălbui - verzui), deoarece în lipsa luminii şi-au pierdut o bună parte din clorofilă.
Tehnica etiolării andivelor s-a practicat pentru prima dată în Belgia, fiind descoperită în 1830
In anul al doilea, apar tulpinile florifere inalte de 0,6-1 m, puternic ramificate, cu frunze mici, fara petiol (codita), si flori albastre grupate in capitule.
Fructele, impropriu denumite seminte, sunt de culoare cafenie, mici, trunchiate si costate.
Ele se pot pastra 3-4 ani si au o facultate germinativa de 75-80%.
Alegerea soiului are o deosebita importanta, cultivatorul trebuind sa tina cont de lungimea perioadei de vegetatie care permit obtinerea si valorificarea mai timpurie sau tarzie a prductiei din o mai buna esalonare, cat si posibilitatile de realizare a sistemului de fortare (clasic sau modern).
Pentru sistemul clasic de fortare in camp, rasadnite sau beciuri, se pot recomanda urmatoarele soiuri si hibrizi: pentru recolte extratimpurii si timpurii: Primo, Secundo, Flash F1 si Zoom F;
pentru cele semitimpurii: Tertio, Brussels, Witloof, Bea F1;
iar pentru cele tardive: Kwarto.
Pentru sistemele moderne de fortare in spatii special amenajate si conditii de control al factorilor temperatura, lumina, nutritie, in Romania se folosesc soiul Bacau 3 si hibricul Kwarosa.
Compoziţia andivelor
În 100 g de frunze de andive se găseşte: apă - 90%, glucide - 6,5 % ( fructoză 1%, glucoză 1%, inulină 1%, fibre vegetale 3%), protide - 1,5%, lipide - 0,2 %, vitamina C - 7mg., substanţe minerale -1,1% (calciu 50 mg, magneziu 20 mg, potasiu 310 mg, fosfor 30 mg, zinc 0,8mg, mangan 0,5 mg), substanţe amare cu proprietăţi tonic aperitive substanţe triterpenice amare (lactucina, lactupicrina, intibina).
Graţie acestei compoziţii, consumate sub formă de salată, andivele sunt pe cât de gustoase atât de sănătoase. La salatele de andive, simple sau combinate cu alte legume, se poate adăuga oţet diluat sau, în locul acestuia, zeamă de lămâie. Dacă se pune puţin ulei presat la rece (vezi uleiuri vegetale - tehnologia de obţinere), salata rămâne sănătoasă dar devine mai consistentă.
Beneficiile aduse de andive organismului uman
Andivele, stimulează pofta de mâncare, prezintă efecte diuretice şi uşor laxative, uşurează digestia, stimulează secreţia de bilă şi evacuarea intestinală a acesteia, are efecte mineralizante şi ajută la combaterea paraziţilor intestinali. Andivele acţionează favorabil în litiaza biliară şi în anorexie. Deoarece conţine principii reunite generic sub denumirea de lactucarium (lactucina, lactupicrina), substanţe existente şi în salata verde, andiva calmează uşor sistemul nervos, alină durerile şi prezintă efecte favorabile în caz de stres.
Prin prezenţa intibinei, care este o substanţă antioxidantă naturală, andiva diminuează efectele nocive ale radicalilor liberi, întârziind îmbătrânirea şi instalarea unor boli generative, inclusiv a cancerului.
Ca plantă proaspătă de iarnă, andiva este foarte valoroasă, aducând organismului principii enzimatice şi depurative, care lipsesc din principalele alimente de sezon.
Prof. univ.dr. Ruxandra CIOFU