Calul (Equus caballus) este un mamifer erbivor copitat de mărime considerabilă, fiind una dintre cele șapte specii moderne ale genului Equus.
Anatomia cailor le permite să se folosească de viteză pentru a scăpa de prădători și au un bine dezvoltat simț al echilibrului și instinctul de a lupta sau a fugi. Legat de această necesitate de a scăpa de prădători în sălbăticie este o trasatură neobișnuită: caii sunt capabili de a dormi, atât în picioare și culcat. Cai de sex feminin, numite iepe, transporta puii lor timp de aproximativ 11 luni, și un cal tanăr, numit mânz poate sta și a alerga la scurt timp după naștere. Cei mai mulți cai domestici încep pregătirea cu șa sau ham la vârste cuprinse între doi și patru ani. Ei devin adulți la vârsta de cinci ani, si au o durata de viata medie între 25 și 30 de ani.
Calul domestic este un mamifer ce face parte din ordinul Perissodactylia, Familia Ecvideelor. Corpul este zvelt, iar gâtul este puternic și poartă o coamă. Trunchiul, cu piept lat, se sprijină pe patru membre lungi, musculoase, puternice, terminate cu câte un deget învelit în copită. Incisivii sunt îndreptați oblic înainte. Deoarece se tocesc, pe suprafața incisivilor apar ornamentații, după care se apreciază vârsta animalului. Caninii sunt mici. Între canini și premolari se afla bara cornoasă. Măselele sunt late, cu creste de smalț. Este folosit pentru călărie, dresaj (cai) și consum de carne. Conform ultimelor cercetări, se pare că domesticirea cailor s-a petrecut acum circa 6.000 ani, într-un vast perimetru care cuprinde astăzi stepele ierboase din Ucraina, sud-estul Rusiei și vestul Kazahstanului.
Rasele de cai sunt împărțite în trei categorii în funcție de temperament: cai cu „sânge fierbinte” cu viteză și rezistență la oboseală; cu „sânge rece”, cai folosiți pentru munca grea și anevoioasă; și cu „sânge cald”, care au ieșit din încrucișări între cai cu sânge fierbinte și sânge rece, având ca scop creearea unor anumite rase pentru călărit, în special în Europa. În prezent, sunt mai mult de 300 de rase de cai în lume, utilizați pentru diferite activități.
Cai și oamenii participă într-o mare varietate de competiții sportive și alte preocupări, precum și în domenii de muncă, cum ar fi poliția călare, agricultură, divertisment, și terapie. Caii au fost folosiți de-a lungul timpului în războaie, din care o mare varietate de tehnici de dresaj și călărit au fost dezvoltate, folosind mai multe feluri de echipamente și metode de control. Multe produse sunt derivate din cai, cum ar fi carnea, laptea, pieile, părul, oasele, și a produselor farmaceutice extrase din urina iepelor gestante. Oamenii oferi cailor domestici alimente, apă și adăpost, precum și atenție de la specialiști cum ar fi medici veterinari și potcovari.
Filogenia calului
Reconstituirea evoluției calului s-a realizat pe baza studuilui fosilelor. Strămoșul îndepărtat al calului, Propalaeotherium, era un animal de mărimea unui câine, având mai multe degete la picioare decât calul actual (care are numai unul, celelalte fiind atrofiate), ce trăia în păduri, hrănindu-se cu frunze. Într-o perioadă de timp de aproximativ 50 de milioane de ani, calul devine animalul erbivor, cu forma și mărimea din zilele noastre, atrofierea degetelor de la picioare fiind o adaptare la fugă. Evoluția calului s-a putut urmări în mod deosebit în America de Nord. Această evoluție are loc treptat, fiind documentată de fosilele descoperite. Astfel, procesul de evoluție a calului începe din perioada eocenă, cu aproximativ 555 de milioane de ani în urmă. Strămoșul calului din aceea perioadă era Hyracotherium numit de unii și Eohippus, care se hrănea cu frunze și fructe din pădure. Mărimea sa era de 20 de cm înălțime la umăr. Hyracotherium se deosebea mult de calul de azi: era de mărimea unei vulpi sau căprioare, avea spinarea încovoiată, gâtul, botul și picioarele erau scurte, piciorul era asemănător labei de câine (cu degete), craniul și creierul erau mici.
În urmă cu circa 50 de milioane de ani urmează un proces lent de evoluție, perioada de trecere de la Hyracotherium la Orohippus. Aceasta se produce prin hrănirea mai variată, ce determină o modificare a dentiției. Din Orohippus ia naștere forma următoare a calului (ca.47 miloane de ani) Epihippus.
Dinții devin mai tari și mai bine fixați, fapt explicat prin schimbarea hranei datorită schimbării climei din America de Nord (climă uscată), prin reducerea zonei pădurilor și apariția stepei, strămoșul calului adaptându-se la vegetația specifică de iarbă a stepei.
Faza următoare de evoluție a calului Mesohippus a apărut în urmă cu 40 de milioane de ani. Acest strămoș al calului era mai mare, înălțimea la grebăn (umăr) fiind de 60 cm, spinarea mai puțin încovoiată, gâtul, picioarele și botul mai lungi, numărul degetelor de la picior redus la 3 degete.
În urmă cu cca. 35 milioane de ani apare Miohippus, care era mai mare și cu craniul mai lung decât forma precedentă.
În urmă cu 24 milione de ani, în familia calului se diferențiază forme variate, dar unele forme dispar, incapabile să se adapteze la noile condiții de mediu. Linia care a supraviețuit, adaptată la hrănire cu frunze și cu iarbă (greu digerabilă fiind bogată în silicați) a fost Opalphytolith, la care în evoluția dinților, apar dinți robuști, mai rezistenți la tocire. Aceste animale au picioare mai lungi și pot să alerge mai repede pe vârfurile degetelor pe zonele întinse de stepă.
Varianta următoare în evoluția cabalinelor este Parahippus, ce apare în urmă cu 23 miloane de ani: animalul are încă trei degete, posedă însă dinți mai lungi ca predecesorii lui.
Urmașul său, Merychippus, apare în urmă cu 18 milioane de ani. Cu toate că are tot trei degete, calcă numai pe vârfurile lor; dinții capătă o formă tot mai rezistentă, apropiindu-se de forma dentiției actuale a calului.
Din linia Merychippus iau naștere un număr mare de variante, printre care și varianta foarte asemănătoare calului de azi, cu o dentiție rezistentă.
În urmă cu 15 milioane de ani apare Pliohippus, cal cu trei degete la picior, asemănător calului actual, urmat de succesorul său Dinohippus. Tipul calului de azi, Equus, apare în urmă cu cca. 4 milioane de ani.
Calul din America de Nord dispare acum câteva mii de ani, fiind readus de către europeni, în procesul de colonizare a Americii, în secolul al XVI-lea. Calul readus în America se sălbăticește din nou, apărând mustangul, calul indienilor din America; un proces asemănător se produce în Australia cu calul și măgarul. Calul de sex masculin este numit armăsar, femela fiind numită iapă. Aceasta poate să aibă un mânz pe an, perioada de gestație la iapă având o durată de 11 luni.
Durata de viață și etape
Depinzând de rasă, îngrijire și mediu, calul modern domestic are speranță de viață cuprinsă între 25 și 30 de ani. Sunt și care trăiesc peste 40 de ani și mai mult, dar aceștia sunt rarități. Cel mai bătrân cal cunoscut a fost „Old Billy”, din secolul al XIX-lea, care a trăit până la 62 de ani. În era modernă, Sugar Puff, care a intrat în Guinness Book of World Records ca cel mai bătrân ponei în viață, a murit în 2007 la vârsta de 56 de ani.
Indiferent de data nașterii a unui cal sau ponei, în multe concursuri vârsta crește pe data de 1 ianuarie în emisfera nordică și pe 1 august în emisfera sudică. Excepții se fac în cursele maraton, unde vârsta minimă pentru a concura este bazată pe vârsta reală și precisă a animalului.
Următoarea terminologie este folosită pentru a descrie caii de diferite vârste:
- Mânz: un cal, indiferent de sex, mai mic de un an. Un mânz care este hrănit cu lapte matern este numit în engleză weanling iar cel hrănit cu biberonul suckling. Mulți mânzi domestici sunt înțărcați la vârste cuprinse între cinci și șapte luni, deși pot fi înțărcați de la patru luni fără efecte psihice adverse.
- Cârlan: un cal de orice sex care are între unul și doi ani.
- Colt: un cal mascul sub vârsta de patru ani. O eroare comună de terminologie este numirea oricărui cal tânăr ca „mânz”, cânt acest termen se referă doar la caii tineri de sex masculin.
- Mânză: cal de sex feminin sub vârsta de patru ani.
- Iapă: cal de sex feminin.
- Armăsar: un cal necastrat cu vârsta de peste patru ani. Termenul „cal” este uneori folosit colocvial pentru a se face referire la un armăsar
- Cal castrat: cal castrat de orice vârstă.
În cursele de cai, aceste definiții pot fi diferite: De exempli, în Insulele Britanice, Thoroughbred degfinește ca Colt un cal care are mai puțin de cinci ani. Totuși, cursele australiene Thoroughbred definesc colts și mânzele ca având mai puțin de patru ani.
Mărime și măsurători
Înălțimea cailor este măsurată de la cel mai înalt punct al greabănului, unde gâtul se unește cu spatele. Este utilizat acest punct pentru că este un punct stabil al anatomiei, spre deosebire de cap și gât, care se mișcă sus și jos în același timp cu corpul calului.
Lumea vorbitoare de limba engleză măsoară înălțimea cailor în hands și inchi: un hand este egal cu 101,6 millimetres4 in. Înălțimea este exprimată ca numărul total de mâini, urmată de un punct radix, apoi de numărul de inci adiționali, și terminând cu abrevierea „h” sau „hh” (pentru „hands high”). Deci, un cal care are "15.2 h" are 15 hands plus 2 inci, pentru un total de 62 inci (157,5 cm) în înălțime.
Mărimea cailor variază de la rasă la rasă, dar este influențată și de nutriție.
Poneii sunt taxonomic aceleași animale ca caii. Distincția dintre un cal și ponei este de obicei întocmită pe baza înălțimii, în special pentru competiții. Cu toate acestea, înălțimea singură nu este singurul criteriu, diferențele dintre caii și poneii pot include, de asemenea, aspecte ale fenotipului, inclusiv conformație și temperament.
Poneii au oase mai groase, gâturi scurte și subțiri, și capete mici cu frunți late. Pot avea temperament mai calc decât caii și un nivel mai mare de inteligență ecvestră, care poate sau nu poate fi utilizat pentru a coopera cu dresorii. Mărimea, nu este considerată un factor determinant.
Vezi şi
| MENIURI Eutopia | Ponei Ponei | |
|---|---|---|
| Module cursuri | Pui de animale |