Albinele sunt insecte zburătoare, clasificate în cadrul superfamiliei Apoidea din cadrul subordinului Apocrita, care mai conține viespile și furnicile, care se hrănesc cu nectarul florilor(ca sursă de energie grație conținutului de zaharuri), și cu polen (ca sursă de proteine, folosit mai mult la hrănirea larvelor), activitate ce se soldează cu polenizarea florilor, și, în unele cazuri, cu producerea mierii.
Astfel polenul pe care în mod inevitabil îl pierd în deplasarea lor de la o floare la alta este important pentru plante deoarece o parte din polen cade pe pistilul (structura reproductivă) altor flori din aceeași specie, ducând la polenizarea încrucișată. Albinele sunt, de fapt, cele mai importante insecte polenizatoare și interdependența între ele și plante fac din acestea un excelent exemplu al unui tip de simbioză cunoscută sub numele de „mutualism”, o asociere între organisme diferite care este avantajoasă pentru ambele părți.
Pe de altă parte unele specii de albine produc miere din nectar. Albinele de miere și albinele fără ac adună mari cantități de miere, caracteristică ce este exploatată de apicultori, care recoltează mierea pentru consumul uman
Răspândire
Albinele sunt răspândite pe întreg globul, făcând excepție de cele mai înalte altitudini, regiunile polare și unele mici insule oceanice. Cea mai mare diversitate de specii de albine o găsim în regiunile calde, aride sau semiaride, America de Sud și Mexic.
Culoare
Multe albine sunt negre sau gri, dar altele sunt galben deschis și roșii.
Durata de viață
Durata de viață a albinei lucrătoare depinde de gradul de uzură ca urmare a activităților intense desfășurate de aceasta (creșterea puietului și activitatea de cules nectar și polen). Astfel albinele eclozionate în sezonul activ (din primăvară, martie până vara, în jurul lunii august) trăiesc numai 40 de zile pe când albinele eclozionate toamna trăiesc până în primăvara viitoare, când se face schimbul de generații (6-9 luni).
Durata de viață a trântorilor este între două și opt săptămâni și variază în funcție de sezon (activ sau perioadă de repaus) și de zona geografică.
Matca este cea mai longevivă dintre membrii familiei de albine putând trăi până la 8 ani (este însă eficientă economic doar un an-doi, după care trebuie schimbată), este activă pe toată perioada vieții putând depune 1500-2500 și chiar 3000 de ouă în 24 de ore în luna iunie. În această perioadă de pontă intensă regina este atent îngrijită și bine hrănită de albinele din suita sa. În familiile de albine care mor iarna din cauza lipsei hranei, matca este ultima care moare, fiind hrănită cu ultima picătură de miere.
Specii de albine
Numărul speciilor cunoscute este de aproximativ 20.000 dar, probabil, foarte multe care așteaptă încă să fie descoperite.
Multe specii de albine sunt puțin cunoscute. Cea mai mică albină este cea pitică (Trigona minima) cu lungimea de circa 2.1 mm (5/64"). Cea mai mare albină din lume este Megachile pluto, care poate atinge lungimea de 39 mm (1.5"). Tipurile cel mai comune de albine din emisfera nordică sunt speciile de Halictidae, sau albinele atrase de transpirație, niște albine mici care adesea sunt considerate în mod greșit viespi sau muște. Cea mai cunoscută specie de albine este albina europeană (Apis mellifera).
Sistematica albinei melifere
Regnul: Animalia (organisme eucariote și pluricelulare cu mod specific predominant de hranire pe baza regnului vegetal).
Subregnul: Eumetazoa (animale fara coloana si fara sistem osos intern).
Increngatura: Arthropoda (animale nevertebrate cu picioare articulate)
Subincrengatura: Mandibulata (artropode cu mandibule).
Clasa: Insecta (artropode cu corpul alcatuit din trei segmente distincte: cap, torace, abdomen).
Subclasa: Pterigota (insecte care prezintai pe segmentele toracice 2 si 3 perechi de aripi).
Ordinul:Hymenoptera (insecte cu aripi membranoase).
Subordinul: Apocrita (himenoptere la care legatura dintre torace si abdomen se face printr-o portiune ingusta numita petiol).
Grupul: Aculeata (insecte cu ac).
Suprafamilia: Apoidea (insecte care-si hranesc progenitura cu polen si nectar floral).
Familia: Apidae.
Subfamilia: Apinae (insecte constructoare de cuiburi si care prezintii la a III-a pereche de picioare un aparat pentru colectat polen).
Tribul: Apini.
Genul: Apis (albine care traiesc in familii permanente si monogine - au o singurii femela cu organele reproducatoare dezvoltate capabile sa asigure perpetuarea - corpul acoperit cu peri rari si scurti).
Specia:
Dorsata (albina indianii uriasa, cladeste un singur fagure prins de stanci sau de ramurile diferitor arbori; este cea mai mare albina; raspindita in India, sudul Chinei, arhipeleagul indonezian si Filipine);
Florea (albina indianii pitica, ce mai mica albina cunoscuta, cladeste un singur fagure foarte mic prins de ramurile copacilor; raspindita in India, Malaezia, Jawa si Borneo);
Cerana (cunoscuta si sub numele de albina indiana obisnuita,cuibul este format in cavitati si cuprinde mai multi faguri; raspandita in India, China, Japonia, Indonezia, Jawa, Borneo, Sumatra si U.R.S.S. - Extremul Orient);
Mellifera (albina melifera, cea mai cunoscutii si cea mai raspandita albina, exploatata de om pentru calitiifile sale productive; cuib format in cavitati inchise, pe mai multi faguri, cu un numar mare de indivizi. Denumirea speciei, ,,mellifera" a fost data de Linne in anul 1758 si schimbati ulterior (1761), de acelasi in "mellifica".
Caste
Masculii de albină sunt de un singur fel. Ei au o viață scurtă, nu au responsabilități legate de hrănirea puilor, colectarea polenului, îngrijirea sau apărarea stupului. Din această cauză au fost numiți în popor trântori sau bărbătuși ai albinelor. Totuși rolul lor este foarte important, trântorii fecundează matca, contribuind la perpetuarea speciei. Fiecare trântor fecundează matca de până la 20 de ori într-o zi. Trântorii mai participă la ventilarea stupului și încălzirea puietului. Toamna când albinele se pregătesc de iernat trântorii sunt izgoniți, cei mai mulți murind de foame sau îngheț.
Femelele de albină sunt de mai multe tipuri. În literatura de specialitate aceste tipuri se numesc caste. Regina (matca) are o formă alungită a corpului, ea are unica funcție de a depune ouă. Fiecare stup are un grup de albine care au rolul de a îngriji și hrăni regina, puietul și stupul în general. Cel mai mare număr de albine într-un stup îl constituie albinele lucrătoare. Ele au corp oval, posedă ac și rezervoare speciale pe membre pentru transportarea polenului. Alt tip de albini asemănătoare celor lucrătoare, dar mai mari în dimensiuni care au rolul de a ventila stupul, de a proteja matca și stupul.
Structura corporală
Albinele au antene compuse (aproape la toate speciile) din douăsprezece segmente la femele și treisprezece la masculi. De asemenea au câte două perechi de aripi (perechea anterioară fiind mai mare). Unele caste pot avea aripi mai mici (nefuncționale), dar nici o specie nu este lipsită de aripi.
Clasificarea albinelor
După varietatea florilor de unde strâng polen — Cele mai multe albine sunt polilectice adică strâng polen dintr-o largă varietate de flori. Unele albine colectează polenul de la flori care aparțin numai anumitor familii, altele de la flori de anumite culori. Cele oligolectice adună polenul numai de la câteva tipuri de flori înrudite.
După gradul de socializare:
După modul de hrănire:
Îngrijirea albinelor din această specie poartă numele de apicultură sau stupărit.