Ingredientele de baza

Carnea – Inca din vechile timpuri, carnea a fost aliment de baza pe aceste meleaguri, gratie primului trib cunoscut, Khoisan, care avea principala indeletnicire vanatul; se consuma preponderent puiul si vita, insa toate tipurile cunoscute de carne isi fac cumva loc in bucatarie; vanatul a ramas inca un obicei care duce in final la consumul de specialitati pe baza de carne de caprioara sau de strut;

Vegetalele – agricultura locala se bazeza cel mai mult pe porumb, rosii, cartofi, mazare, dovleci, morcovi, castraveti sau varza, ca si legume, iar ca fructe predomina caisele, piersicile, cele subtropicale (mango, banana, papaya), lamaile, strugurii, pepenii; majoritatea acestor alimente au fost introduse dupa secolul 17 si au prins radacini gratie solului fertil; mirodeniile, in special curry-ul, a fost adus aici de catre indieni;

Pestele – aflata la intretaierea Oceanului Atlantic cu cel Indian, coasta de sud a Africii de Sud este foarte bogata in peste, printre care cod, merluciu, calcan, sardine sau fructe de mare (raci, lobster, caracatita); modul preferat de gatire a pestelui este pe gratar, insa se mai foloseste si in mancarurile principale;

Feluri renumite de mancare

Frikkadel – sunt chiftelute, in principal din carne de porc, amestecata cu ceapa, paine, oua, otet si mirodenii; sint facute la cuptor sau prajite in ulei; apartin culturii Afrikaner (imigranti europeni stabiliti in Africa de Sud dupa secolul 17) si sunt foarte asemanatoare cu frikkadelle-le din Danemarca sau Olanda; in multe cazuri, in familii sau in localuri traditionale, se servesc infasurate in frunze de varza;

Biltong – este o specialitate pe baza de carne uscata, conservata in mod natural, in principal cu multa sare; se poate folosi cam orice tip de carne, insa sud-africanii pun preponderant pentru acest preparat special carnea de vita sau de strut; se foloseste carnea pura, muschiul in principal;

Braai – reprezinta carnea facuta la gratar, si acesta avand aceeasi denumire; este apanajul barbatilor; exista si o Zi Nationala pentru Braai, pe 24 septembrie; se prepara si o sumedenie de carnati pentru braai;

Potjiekos
– este o mancare complexa, facuta traditional doar in vase rotunde, adanci si solide de fier, la foc natural (lemn sau carbune); reprezinta o tocana, in termeni romanesti, realizata din carne, legume, orez si mirodenii speciale sud-africane, distinctive; se tine indelungat pe foc, iar retetele pot varia, in sensul ca pot fi introduse chiar si fructe in compozitie;

Pap – este foarte asemanator cu porridge-ul britanic (fulgi de ovaz amestecati cu apa sau cu lapte), doar ca in loc de ovaz se foloseste faina de porumb; este mancarea traditionala a celor de culoare (in special a celor care apartin de tribul Bantu) sau a celor care apartin de cultura Afrikaner;

Bobotie – reprezinta carne tocata si condimentata (cu ginger, curry, coaja de lamaie), acoperita cu oua batute, si facuta la cuptor, la foc mic; in principal se folosesc carnea de oaie si cea de vita, insa in regiunile cu acces la ocean se face si din peste; carnea se mai amesteca chiar si cu stafide sau migdale;

Melktert – este cel mai important desert sud-african si consta dintr-o tarta umpluta cu crema de lapte si de oua, amestecata cu faina, dar in care predomina laptele, iar pe deasupra se presara scortisoara;


Bauturile bucatariei sud-africane

Umqombothi este bautura-aliment a Africii de Sud. Este foarte asemanatoare cu berea traditionala, insa aceasta este facuta din porumb, malt de porumb, sorg, drojdie si apa. Are un gust acrisor, este slab alcoolizata si este consistenta. De aceea este considerata si aliment, fiind foarte bogata si in vitamina B.

Africa de Sud are insa si vinuri de mare calitate, facand parte din Topurile 10 mondial atat la cantitatea produsa, cat si la cea consumata anual sau exportata. Predomina vinul alb iar regiunea cea mai fertila este cea din jurul zonei Cape si a orasului Cape Town.

In fine, Africa de Sud da unul dintre cele mai cunoscute tipuri de ceaiuri din lume, Rooibos, un ceai herbal puternic, fara a avea insa cafeina.


Inedit despre bucataria sud-africana

- Ati mancat vreodata omizi fripte? Daca nu si daca doriti sa incercati acest lucru, faceti-va bagajele, fiindca trebuie sa plecati in Africa de Sud!

- Va e pofta de un muschi de crocodil la gratar? Tot in Africa de Sud trebuie sa ajungeti!


CONCLUZIE:

Chiar daca este unica, gratie rezultatului final al atator influente diferite, se poate spune despre bucataria sud-africana ca se afla inca in cautarea propriei identitati. Exista si o gluma culinara: Africa de Sud este tara in care felurile culinare din Est se intalnesc cu cele din Vest, iar cele din Nord cu cele din Sud. Per ansamblu, ramane insa o bucatarie care pune accent pe prospetime, fiind insa hipercalorica.

Informaţii despre

Nume Bucătăria Sud-Africană
Zona geografică Africa de Sud
Please wait...