Personalități naționale
Afișarea situării geografice (zona de proveniență) a personalităților induce ideea influenței fundamentului cultural la formarea personalităților, a puterii unui mediu formativ de a-și pune amprenta și de a trimite în prim-planul civilizației oameni pe care nu tradiția familiei (sau nu doar ea) i-a făcut să-și dea măsura în chip plenar, ci comunicarea cu acest fundal cultural, format din toți cei care, deși nu erau prin ei înșiși personalități de primă mărime în registrul valorilor naționale/internaționale, aveau totuși conștiința ordinelor de mărime și voiau să le afirme prin aceia dintre ei, mai talentați într-un domeniu sau în altul.
Acest dicționar de personalități așează apartenenții unei familii împreună, astfel încât contribuția lor să devină vizibilă prin ceea ce înseamnă demers unitar al familiei - ca rezultantă a educației transmise pe firul generațiilor, dar și ca punct de vedere despre însăși ideea de apartenență a familiei (sau dinastiei) la un ansamblu de civilizație și la standardele lumii civilizate în sens larg.
De asemnea se menționează profesorii și elevii unei personalități, atunci când este cazul, ceea ce permite încadrarea fiecăruia într-o linie a evoluției societății, dar și atestarea interferențelor, contactelor, influențelor culturale.
Școla și educația în ansamblul ei, sistemul instituțional și permisivitatea, ori, dimpotrivă, interdicția, au întărit demersul fiecărui om dispus să-și asume parcurgerea marelui drumnumit exoeriență culturală (materială ori spirituală) și produs cultural.