Obiective turistice

Prima atestare documentară referitoare la Blaj dateazã din 1252, an în care contele Herbord a cumpărat domeniul "de la întâlnirea Târnavelor", domeniu denumit în continuare "villa Herbordi". În 1313 fiul lui Herbord, Blasius, a devenit stăpân al moşiei respective. Denumirea Blajului provine de la numele acestui Blasius. La Blaj au fost întemeiate importante instituţii de învăţământ, precum şcolile Blajului, Biblioteca Arhidiecezană (cea mai mare bibliotecă românească din Transilvania), tipografia etc. În anul 1737 Blajului i-a fost conferit statutul de oraş, fiind totodată centrul cultural al românilor „uniţi” şi al Şcolii Ardelene. În anul 1754, prin eforturile episcopului Petru Pavel Aron la Blaj şi-a deschis porţile prima şcoală publică cu limba de predare română.
Biserica de zid cu hramul "Sfinţii Arhangheli", a grecilor, Construită la 1770 în locul unui lăcaş de lemn, biserica este de tipul sală, cu altar poligonal uşor decroşat, naos dreptunghiular şi turn-clopotniţă, adăugat mai târziu. La 1776 un zugrav rămas anonim a pictat şirul icoanelor împărăteşti, din care se mai păstrează astăzi trei, cea de-a patra, a Maicii Domnului cu Pruncul fiind astăzi o lucrare a lui Iacov din Răşinari adusă de la mănăstirea Ciunga. Restul tâmplei, sculptate de Ion tâmplarul din Ţara Românească, conform unei inscripţii din spatele uşilor împărăteşti, a fost zugrăvit de Simon din Bălgrad cândva după 1789.

Biserica de zid cu hramul "Intrarea în biserică a Maicii Domnului", Construită în 1860, prin strădania episcopului Grigore Maior, biserica s-a prăbuşit în 1978, rămânând din vechea construcţie doar turnul-clopotniţă. Dezastrul a avut consecinţe catastrofale nu numai asupra edificiului, ci şi a iconostasului, zugrăvit la 1789 de Simon din Bălgrad, operă de mare rafinament artistic, din care au supravieţuit doar două icoane şi uşile împărăteşti.

Catedrala Sfânta Treime din Blaj,  Înălţarea catedralei greco-catolice din Blaj se datorează în primul rând strădaniei episcopului Inochentie Micu, care, la scurtă vreme după luarea în stăpânire a noii reşedinţe, a încheiat un contract cu arhitectul Curţii imperiale, Johannes Martinelli, în vederea edificării mănăstirii, reşedinţei şi bisericii episcopale.
Sunt documentate două etape constructive: 1741-1749, construcţia propriu-zisă, la dimensiuni mai reduse, cu un singur turn în faţadă, şi 1835-1842, când nava a fost alungită, au fost înălţate cele două turnuri, s-a amenajat terasa cu balustradă, iar absida altarului, redimensionată, a fost prevăzută cu două sacristii. Cupola care acoperă traveea de est a navei a fost zugrăvită, la 1748-1749, de Iacov din Răşinari. Resturi de frescă, mult mai târzii, se mai păstrează în altar.
Cea mai spectaculoasă podoabă a interiorului este iconostasul, operă a pictorului arădean Ştefan Teneţchi din 1765.

Câmpia Libertăţii a fost locul unde s-au ţinut două adunări naţionale în timpul revoluţiei de la 1848. Pe câmp a fost înălţat un monument compus dintr-o piesă centrală, numită "Gloria" şi 26 de busturi înfăţişând conducători ai Revoluţiei de la 1848, precum şi figuri remarcabile ale culturii române. Sculptori precum Ion Vlasiu, Ion Irimescu, Ion Jalea şi Marius Butunoiu au contribuit la realizarea acestui monument.