Într-o lume profund interactivă, ULBS nu ar fi reuşit să se menţină în prim planul evenimentelor academice decât printr-o cooperare internaţională de amploare. Întelegerea acestui aspect a avut drept rezultat, dupa 1992, când nouă echipă condusă de prof.univ.dr. Dumitru Ciocoi-Pop a preluat mandatul de conducere, o politică fără precedent a contactelor şi conexiunilor academice.

Conducerea ULBS nu s-a îndoit nici un moment că între cele patruzeci şi opt de universităţi de stat, opt academii militare şi patruzeci şi nouă de universităţi particulare, ULBS avea să se bucure de succes numai prin interacţiune şi cooperare. În consecinţă ULBS a stabilit conexiuni academice şi înţelegeri de parteneriat cu o sută patru universităţi din treizeci de tări. Un loc aparte îl deţin parteneriatele încheiate cu universităţi din America, Germania, Franţa şi Anglia, parteneriate ce s-au materializat în programe de schimb de studenţi, vizite de documentare pentru personalul didactic precum şi o colaborare preţioasă prin intermediul careia ULBS a reuşit să rămână la curent cu ceea ce se întâmplă pe scena internaţională. În momentul acesta există legături cu universităţi din China, Rusia, Italia, Grecia şi Polonia.

 

Informaţii despre

Nume Universitatea `Lucian Blaga` din Sibiu
Cod SIIIR uni-16
Entitate Juridica Universitatea `Lucian Blaga` din Sibiu
Statut Acreditată - Încredere Ridicată
Tip unitate Universitate
Forma de proprietate proprietate de stat
Localitate (aleg) B-dul Victoriei 10, Sibiu, judeţ Sibiu, România
Tel1 0269216062
Email1 rectorat@ulbsibiu.ro
Pagina Web www.ulbsibiu.ro
Locuri in camin 2000
Please wait...