Universitatea POLITEHNICA din București este cea mai veche și prestigioasă școală de ingineri din România. Tradițiile ei sunt legate de înființarea, în anul 1818, de către Gheorghe Lazar, a primei Școli tehnice superioare cu predare în limba română la Mănăstirea Sfantul Sava din București, care in anul 1832 este reorganizata in Colegiul de la Sfantul Sava. La 1 octombrie 1864, a fost înființată „Școala de Poduri și Șosele, Mine și Arhitectură”, care la 30 octombrie 1867 devine „Școala de Poduri, Șosele și Mine” cu durata studiilor de 5 ani. Sub conducerea lui Gheorghe Duca, la 1 aprilie 1881, instituția capată o nouă structură sub denumirea de „Școală Națională de Poduri și Șosele", iar la 10 iunie 1920 a fost înființată Școala Politehnică din București, având patru secții: Electromecanică, Construcții, Mine și Metalurgie, Secția Industrială.

Din noiembrie 1920 denumirea se schimbă în POLITEHNICA din București. La data de 3 august 1948 a fost înființat Institutul Politehnic din București, care cuprindea inițial 4 facultăți și în care, din 1950, au apărut majoritatea facultăților actuale. În baza rezoluției Senatului din noiembrie 1992, Institutul Politehnic din București a devenit Universitatea POLITEHNICA din București.