Descriere
Înfiinţată în 1960 în cadrul Institutului Pedagogic de 3 ani, facultatea a fost trecută în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” în 1966. A funcţionat ca secţie pe lângă diferite facultăţi până în 1994, când s-a transformat în Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.
Facultatea a contribuit la formarea a peste 1.200 de profesori de educaţie fizică şi sport şi specialişti în sportul de performanţă.
Cercetarea ştiinţifică este concretizată în publicarea de materiale în reviste de specialitate, participări la Târgul internaţional de invenţii, Bruxelles 2001, participări la sesiuni ştiinţifice, publicări de manuale, cursuri practice, editarea revistei facultăţii : „Sport şi societate”, schimburi internaţionale de reviste, dezvoltarea programelor de învăţământ la distanţă pe educaţie fizică şi sport şi Master – management în sport.
Facultatea pune la dispoziţia studenţilor următoarele facilităţi: participări la competiţii universitare locale, naţionale, internaţionale oportunităţi de burse în străinătate acces la Internet săli de sport dotate cu echipamente moderne terenuri de sport amenajate (nocturnă, suprafaţă sintetică) cabinete metodice cu aparatură multimedia, laborator kineto echipamente sportive pentru studenţi (mingi, rachete, schiuri, etc.). Biblioteca de Educaţie Fizică şi Sport se află în corpul D al Universităţii, parter, Str. Toma Cozma, nr.3, 700554, Iaşi, Telefon: 0232 20 1127.
Informaţii despre
Aparţine de | Universitatea `Alexandru Ioan Cuza` din Iaşi | |
---|---|---|
Nume | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport | |
Cod SIIIR | fac-27 | |
Entitate Juridica | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport | |
Tip unitate | Facultate | |
Localitate (aleg) | Str. Toma Cozma 3, Iași, judeţ Iaşi, România | |
Tel1 | 0040232201026 | |
Email1 | admefs@uaic.ro | |
Pagina Web | www.sport.uaic.ro | |
Număr personal | 42 |