Descriere

Facultatea de Teologie Ortodoxă, este o facultate a Universităţii din Piteşti, înfiinţată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, în anul universitar 1991/1992, prin ordinul Ministerului Învăţământului nr. 4894 / 22.03.1991, cu două specializări: Teologie Limba şi Literatura Romană şi Teologie Asistenţă Socială, afiliate ca o secţie la Facultatea de Ştiinţe. În anul următor, 1992/1993, s-a adăugat specializarea Teologie Litere (Limba şi literatura engleza şi franceză), iar în anul 1993/1994 s-a înfiinţat specializarea Teologie Pastorală. În 6 ianuarie 1994, Senatul Universităţii Piteşti, luând în discuţie memoriul colectivului didactic care preda la specializările mai sus menţionate – prin care se solicita înfiinţarea Facultăţii de Teologie – a aprobat desprinderea de Facultatea de Ştiinţe şi constituirea unei noi facultăţi care să cuprindă toate specializările teologice. În 1999 în cadrul specializărilor Teologie Pastorală şi Teologie Asistenţă Socială au fost primiţi studenţi cu deficienţe de auz; în anul 2000 s-a înfiinţat programul de studii postuniversitare de master în domeniul Teologie (master postuniversitar, în conformitate cu vechea Lege a Învăţământului 84/1995), iar în 2005 – studiile de Master Managementul serviciilor sociale şi de sănătate (domeniul Asistenţă Socială). Începând cu anul universitar 2005-2006, în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă funcţionează specializarea Pedagogie Muzicală (domeniul Muzică) şi se înfiinţează specializarea de licenţă Artă Sacră (domeniul Teologie). Din anul 2005, conform noii structuri a învăţământului universitar, pe 3 ani, specializarea Teologie Asistenţă Socială se scindează în Teologie Asistenţă Socială (domeniul Teologie, numită iniţial Teologie Socială) şi Asistenţă Socială (domeniul Asistenţă Socială), specializarea Teologie Limba Română devine Teologie Didactică, iar specializarea Teologie Pastorală rămâne cu aceeaşi denumire, toate aceste specializări derulându-se pe 3 ani, cu excepţia Teologiei Pastorale care rămâne pe 4 ani. Din anul universitar 2008-2009, în cadrul Facultăţii de Teologie se înfiinţează trei noi programe studii universitare de masterat (ciclul II de licenţă, conform Legii 288/2004) în domeniul Teologie (Sistematică şi practică – cercetări interdisciplinare; Ecumenism; Apologetică şi duhovnicie). Programul de master postuniversitar Teologie Pastorală se desfiinţează, iar cel din domeniul Asistenţă Socială (Managementul serviciilor sociale şi de sănătate) devine master universitar, sau ciclul II de licenţă. În anul universitar 2009-2010 se înfiinţează un nou program de studii universitare de masterat în domeniul Teologie: Teologie - misiune şi slujire prin limbajul mimico-gestual, iar în anul universitar 2011-2012: Educaţie muzicală contemporană (domeniul Arte).

Informaţii despre

Aparţine de Universitatea din Piteşti
Nume Facultatea de Teologie Ortodoxă
Cod SIIIR fac-89
Entitate Juridica Facultatea de Teologie Ortodoxă
Tip unitate Facultate
Localitate (aleg) Str. Gheorghe Doja 41, Pitesti, judeţ Argeş, România
Tel1 0040348453311
Email1 decan.t@upit.ro
Pagina Web www.upit.ro
Please wait...