Descriere

ETc, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din Timişoara, formează specialişti în inginerie şi cercetare în electronică şi telecomunicaţii. Există două direcţii principale de studiu: Electronică aplicată şi Telecomunicaţii şi tehnologii audio-video şi multimedia. O atenţie deosebită este acordată informaticii aplicate. Facultatea asigură programe postuniversitare pentru specialişti care lucrează în cercetare, industrie şi învățământ.

Direcții de pregătire cerute in industrie: transmisii integrate de date si voce, programare și rețele de calculatoare, telefonie mobilă și fixă, electronica sistemelor inteligente, instrumentație electronica, electronica de putere si a roboților, producție audio, video si multimedia. 

Studenţii pot efectua stagii de practică şi lucrări de diplomă şi dizertaţie la firmele de profil din judet, care pot deveni ulterior locuri de muncă permanente: Alcatel-Lucent, Continental Automotive, Kathrein, Romtelecom, AEM, Flextronics, Vodafone, Orange etc. Anul 2008 a însemnat un număr record (42) de teme de diplomă propuse de către firmele de profil, în regim de angajat. Prin electronică şi telecomunicaţii eşti la zi, eşti integrat în Europa.

Please wait...