Descriere

Facultatea de Științe ale Comunicării are o dublă misiune: didactică şi de cercetare. Misiunea didactică se referă la:

  1. Formarea de absolvenți capabili să activeze ca specialiști în domeniul comunicării și al relațiilor publice, pentru activităţi specifice ocupaţiei, desfăşurate în instituţii, societăţi comerciale, partide şi organizaţii politice, organizaţii nonguvernamentale etc.;
  2. Formarea de traducători şi interpreţi pentru domeniile: științific, tehnic, economic, administrativ, juridic, conform cerinţelor pieţei muncii din ţară şi din străinătate.

Misiunea de cercetare se referă la:

  1. Angajarea cadrelor didactice în cercetări fundamentale, exploratorii şi aplicate în domeniul comunicării, al relaţiilor publice, lingvisticii, traducerii şi didacticii limbilor străine, în scopul dezvoltării cunoaşterii şi în concordanţă cu necesităţile comunităţii academice;
  2. Formarea de absolvenţi capabili să participe la activităţi de cercetare în domeniile pentru care se pregătesc prin studiile de licenţă şi să se perfecţioneze prin studii de nivel masteral şi doctoral, prin antrenarea lor la realizarea unor teme şi proiecte de cercetare coordonate de departamentele implicate în desfăşurarea programelor de studii.

Informaţii despre

Aparţine de Universitatea Politehnica Timişoara
Nume Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării
Cod SIIIR fac-209
Entitate Juridica Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării
Tip unitate Facultate
Localitate (aleg) Str. Traian Lalescu 2/A, Timișoara, judeţ Timiş, România
Tel1 0256404011
Email1 sc@upt.ro
Pagina Web sc.upt.ro
Număr personal 45
Please wait...