Descriere
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor are privilegiul de a se fi întemeiat pe fundamentul unei recunoscute tradiţii a economiei şi învăţământului gălăţean, menţionând în acest sens că prima şcoală comercială din România a fost înfiinţată la Galaţi în octombrie 1864, iar în 1934 lua fiinţă Academia de Export din Galaţi, în aula căreia au ţinut conferinţe cei mai mari profesori economişti ai ţării. Într-un astfel de cadru, s-au format două mari personalităţi economice gălăţene, recunoscute la nivel naţional şi internaţional: profesorul Virgil Madgearu şi profesorul Anghel Rugină. Pe temeiul unui asemenea ascendent, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Galaţi şi-a impus, încă de la înfiinţarea sa, 23 aprilie 1990, continuarea efortului pentru redobândirea unei recunoaşteri naţionale şi internaţionale, unanim recunoscute. Sistemul de valori reflectă demersul întregului colectiv profesoral de a asigura îndeplinirea misiunii asumate. Tradiţie – Şcoala economică gălăţeană are o tradiţie recunoscută şi acest aspect obligă atât generaţia actuală cât şi cea viitoare la respect pentru trecut şi efort pentru viitor. Profesionalism – profesorii facultăţii se vor mobiliza pentru a forma cu pasiune şi dăruire economişti valoroşi cu înaltă ţinută profesională şi morală. Creativitate – este esenţială pentru a obţine diferenţierea pe piaţa educaţională. Prin activităţile noastre dorim să-i încurajăm pe studenţi la dialog şi iniţiative. Integritate – activităţile profesorilor şi studenţilor vor fi în permanenţă guvernate de onestitate, corectitudine şi sinceritate. Procesul de educaţie presupune întotdeauna existenţa unor oameni cu har. Corpul profesoral al facultăţii este format din specialişti cu o bogată experienţă didactică şi de cercetare, receptivi la realităţile mediului de afaceri. Sunt profesori care au acceptat provocarea de a ţine pasul cu schimbarea şi care înţeleg că fiecare student este unic în felul lui.
Informaţii despre
Aparţine de | Universitatea `Dunărea de Jos` din Galaţi | |
---|---|---|
Nume | Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor | |
Cod SIIIR | fac-250 | |
Entitate Juridica | Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor | |
Tip unitate | Facultate | |
Localitate (aleg) | Domnească 59-61, Galaţi, judeţ Galaţi, România | |
Tel1 | 0040336130242 | |
Email1 | feaa.galati@ugal.ro | |
Pagina Web | www.feaa.ugal.ro |