Descriere

Intr-o universitate de profil tehnic, Departamentul de Limbi Străine şi Comunicare îşi asumă rolul de a asigura, prin intermediul cursurilor şi seminarelor predate de cadrele sale didactice, complementul umanist necesar formării armonioase a viitorilor specialişti în construcţii. Astfel, studenţii profilului ingineresc pot beneficia de:

seminarele obligatorii  şi facultative de limbi străine - anii I şi II de studiu şi, respectiv, anul III şi/sau IV la nivel licenţă şi anul I la nivel masterat;

cursurile facultative de cultură şi civilizaţie umanistă  (română, franceză, engleză etc.) din cadrul programelor de învăţământ;

cursurile facultative de tehnici de comunicare  în limbi străine;

limba română (pentru studenţii străini).

În plus, este asigurată pregătirea studenţilor domeniului Limbi moderne aplicate, în cadrul specializării Traducere şi interpretare. Aceştia sunt formaţi în domeniul traducerii şi al interpretării non literare (profil tehnico-ştiinţific, economic, juridic etc.) şi, la sfârşitul celor trei ani de licenţă şi/sau de masterat, se pot integra în viaţa profesională având posibilitatea de a opta, în afara carierei de freelance, pentru colaborări cu diferite tipuri de organizaţii, din cele mai variate domenii.

Informaţii despre

Aparţine de Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
Nume Departamentul de Limbi Străine şi Comunicare
Cod SIIIR fac-592
Entitate Juridica Departamentul de Limbi Străine şi Comunicare
Tip unitate Facultate
Localitate (aleg) B-dul Lacul Tei 122 - 124, Bucureşti, sector Sector 2, România
Tel1 0212428781
Email1 traducatori@utcb.ro
Pagina Web dlsc.utcb.ro
Please wait...