Descriere

Facultatea de Marketing din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, București are misiunea de a pregăti specialiști cu studii superioare, în domeniul marketingului, prin activități didactice și de cercetare științifică, adecvate specificului actual al mediului de afaceri intern și internațional. Facultatea are în vedere formarea de specialiști pe baza unui plan de învățământ modern cu deschidere către învățământul universitar internațional și practică economică din acest domeniu. Indiferent de locul în care vor accede viitorii absolvenți, aceștia beneficiază de un bagaj de cunoștințe temeinice din domeniul științelor economice generale, al celor de specialitate și al celor complementare, care au fost incluse într-o succesiune logică în planurile anuale de învățământ. Un rol important în procesul de pregătire a studenților facultății se acordă cunoașterii a cel puțin o limbă străină de circulație internațională inclusă în planul de învățământ (precum și a altor limbi străine facultative) și a utilizarii IT în procesul de învățământ pentru informare – documentare și deprinderea unor abilități specifice pregătirii economice.

Informaţii despre

Aparţine de Universitatea Creştină `Dimitrie Cantemir` din Bucureşti
Nume Facultatea de Marketing
Cod SIIIR fac-377
Entitate Juridica Facultatea de Marketing
Tip unitate Facultate
Localitate (aleg) Splaiul Unirii 176, Bucureşti, sector Sector 1, România
Tel1 0213308344
Pagina Web www.marketing.ucdc.ro
Număr personal 19
Please wait...