În anul 1780 a fost înființată la Oradea Academia de Drept, care este una dintre cele mai vechi instituții de învățământ superior din România. Prin Decretul Regal din 4 mai 1874, Academia a fost transformată în Facultatea de Drept, cursurile având o durată de 4 ani, în cadrul facultății funcționând 8 catedre: Drept Român, Drept Penal, Procedura Civilă, Drept Civil, Drept Comercial și Cambial, Drept Financiar, Drept Public și Drept Canonic. Academia de Drept din Oradea a avut o importantă deosebită în viață culturală românească, personalități de prestigiu studiind și activând aici, printre care: Alexandru Român, membru al Academiei Române, inițiatorul aSocietatii de lectură a fundației române studioase”, prima societate studențească română cu caracter național, Eugeniu Sperantia, fondatorul primului curs de Filozofie a Dreptului, George Sofronie, strălucit profesor de Drept Internațional, etc. Dintre cei mai renumiți absolvenți ai Academiei de Drept din Oradea amintim pe Emanuil Gojdu - fost deputat, dr. Aurel Lazăr - fost ministru, Gheorghe Pop de Basesti, întemeietor al Partidului Național Român, organizatorul pedagogiei române în Ardeal, Vasile Mangra, episcop ortodox, dr.Gh. Plopu - prim președinte de secție la Înaltă Curte de Casație din România. În anul 1934, datorită condițiilor istorice, Facultatea de Drept din Oradea a trecut în cadrul Facultății de Drept din Cluj-Napoca. Planul de învățământ cuprinde pentru fiecare an discipline fundamentale obligatorii, discipline opționale și discipline facultative. Începând cu anul universitar 1997-1998 facultatea a aderat la Sistemul European al Creditelor Transferabile (ECTS), în concordanță cu care s-a elaborat planul de învățământ și care este menit să asigure studenților posibilitatea de a studia și în alte centre universitare din țara și din străinătate. Facultatea de Drept a fost acreditata din anul 1999. În cadrul cursurilor se insistă pe aprofundarea cunoștințelor privind legislația europeană, tocmai pentru această fiind introdusă o disciplină obligatorie - Dreptul Comunitar. Se pune accent pe această problemă deoarece integrarea în structurile Uniunii Europene presupune realizarea unei compatibilități atât la nivelul legislațiilor țărilor candidate cu cele membre ale Uniunii Europene, cât și la nivelul specialiștilor din acest domeniu.