Misiune

Programul de studii universitare de masterat Limba și literatura română – modernizare și modernitate are drept obiective principale asigurarea formării specializate a profesorului de limba și literatura română pentru comunitățile românești și ale minorităților din spațiul european; formarea specialiștilor (profesorilor/cercetătorilor) și a analiștilor pe probleme de învățământ filologic românesc; obținerea abilităților teoretice și practice necesare pentru autorizarea ca profesor de liceu și de învaățământ universitar în domeniul predării limbii și literaturii române, precum și dezvoltarea capacităților de cercetare științifică.

Oportunități de carieră
Integrarea absolvenților în instituții de învățământ publice sau private, centrale sau locale, precum și în instituții de cultură și mass-media care implică misiuni de comunicare, în edituri cu profil didactic în care predarea limbii și literaturii române, cunoașterea ansamblului curricular al învățământului filologic din România sunt componențe de bază ale activității profesionale.

Informaţii despre

Aparţine de Facultatea de Litere
Nume Limbă şi literatură română – modernizare şi modernitate
Cod SIIIR spec-5199
Statut Acreditat
Tip unitate Specializare
Limba de predare română
Perioada studii 2
Forma de învățământ cu frecvență
Domeniu Științe Umaniste
Domeniu de licență/master Limbă şi literatură

Vezi şi

Unităţi de învăţământ Master
Please wait...