Misiune
Cursurile programului de master au ca scop aprofundarea mecanismelor specifice derulării proceselor fiscal-bugetare, atât din punct de vedere al elaborării strategiilor, programelor şi proiectelor din domeniile colectării resurselor autorităţilor publice centrale şi locale, cât şi în ceea ce priveşte implementarea prevederilor cuprinse în programele conjuncturale şi structurale de dezvoltare a sectoarelor public şi privat. Astfel, programul de master îşi propune să faciliteze viitorilor specialişti exercitarea de funcţii publice şi private în instituţiile administraţiilor publice centrale şi locale ale ţării, în organisme internaţionale şi/sau ale Uniunii Europene, în instituţii financiar-bancare interne şi internaţionale, societăţi ale pieţei de capital, instituţii publice şi private implicate în gestionarea şi finanţarea serviciilor publice, unităţi de consultanţă, cercetare şi învăţământ, în conformitate cu politicile comunitare şi cu situaţia conjuncturală şi perspectivele de dezvoltare ale României.
Informaţii despre
Aparţine de | Facultatea de Ştiinţe Economice | |
---|---|---|
Nume | Finanţe publice şi politici fiscale naţionale şi comunitare | |
Cod SIIIR | spec-5923 | |
Statut | Acreditat | |
Tip unitate | Specializare | |
Limba de predare | română | |
Perioada studii | 2 | |
Forma de învățământ | cu frecvență | |
Domeniu | Ştiinţe economice | |
Domeniu de licență/master | Finanţe | |
Programe inrudite | Bănci şi pieţe financiare ; Finanţe - Asigurări ; Finanţe şi Bănci; Finanțe și bănci; Finanţe şi managementul riscului |
Vezi şi
Unităţi de învăţământ | Master |
---|