Misiune

Facultatea de Horticultură a Universităţii din Craiova asigură pregătirea academică a specialiştilor de înaltă calificare în domeniile: Horticultură, Ingineria Produselor Alimentare, Biologie, Ingineria Mediului și într-o serie de domenii conexe, precum protecţia plantelor, ştiinţele solului, conservarea biodiversității, managementul ecosistemelor antropice, în principal pentru sectoarele de producţie, cercetare, învăţământ, servicii, management şi consultanţă, expertiză, analize şi determinări de laborator, business, asigurări, finanțarea investițiilor rurale, administraţie, managementul integrat al producţiei horticole şi agroalimentare, dezvoltarea spaţiului rural, prin calitatea actului educaţional, prin dialogul cu societatea şi adaptarea la nevoile concrete ale acesteia, astfel încât să contribuie la dezvoltarea locală, regională, naţională şi europeană din punct de vedere social, economic şi cultural.

Numeroasele relații de colaborare și parteneriat la nivel național și internațional, pe care Facultatea de Horticultură le are în prezent, oferă studenților și masteranzilor posibilitatea de studiu și efectuarea de stagii de Practică în Universitățile partenere (Universitatea Bourgogne, Institut Universitaire de la Vigne et du Vin Jules Guyot din Dijon, Universitatea Montpellier Supragro – Franţa, Universita’ Degli Studi Della Tuscia – Italia, Technological Education Institution of Larissa – Grecia, Karadeniz Teknik Universitesi, Marmara Universitesi Istanbul – Turcia, Universidad de la Rioja, Universidad Castilla La Mancha – Spania, University of Plovdiv – Bulgaria ș.a.) prin intermediul burselor oferite de LLP/ERASMUS, Agenția Francofonă, Catedra UNESCO Culture et Tradition du Vin, programul HOPS – Marea Britanie ş.a. 

Informaţii despre

Aparţine de Facultatea de Horticultură
Nume Management şi consultanţă în horticultură şi dezvoltare rurală
Cod SIIIR spec-7683
Statut Acreditat
Tip unitate Specializare
Limba de predare română
Perioada studii 2
Forma de învățământ cu frecvență
Domeniu Științe Agricole
Domeniu de licență/master Horticultură
Programe inrudite Aplicaţii ale biotehnologiilor în horticultură; Horticultură; Horticultură; Horticultură; Tehnologii horticole moderne

Vezi şi

Unităţi de învăţământ Master
Please wait...