Misiune
Domeniul de sănătate din care face parte și programul de studiu FARMACIE are misiunea de a pregăti specialiști de nivel universitar cu specializare în domeniul farmaceutic. Dintre multiplele obiectve ale profilului, conform standardelor specifice pentru domeniul medical recomandate de ARACIS se disting cele legate de asigurarea pregătirii complexe ale farmaciștilor.
Farmacia este o profesie nobilă, dar frumusețea și prestigiul ei depinde de modul în care este practicată. Farmacistul are o pregătire complexă, este un specialist complet în domeniul medicamentului, prin pregătirea sa, urmărește conceperea, proiectarea, tehnologia, analiza şi consilierea privind medicamentul.
Pentru a înțelege adevăratul conținut al entității numită medicament, cu rădăcinile din care s-a născut, cu evoluția sa de la empiric la știință, dar și pentru a-l ancora în condițiile complexe ale societății moderne, specificăm faptul că activitatea farmacistului nu se mai bazează doar pe arta de a prepara medicamente, ci pe dovezi științifice luând în considerare descoperirile din cele 4 domenii fundamentale:
• Biologia: Din ierburi s-au născut medicamentele
• Chimia: Unde se oprește natura și de unde continuă omul?
• Fizica: Descrierea corectă a proprietăților și structurii materiei
• Matematica: Predicția modificărilor unor variabile este esențială
Obiectivele strategice ale programului de studiu Farmacie se pot grupa în :
a) învăţământ pentru formarea de farmacişti;
b) cercetare ştiinţifică în domeniul farmaceutic.
Principala activitate a domeniului Farmacie se axează pe formarea de:
- farmacişti şi farmacişti de specialitate;
- organizarea condiţiilor pentru perfecţionarea şi specializarea farmaciştilor, pentru însuşirea tehnicilor moderne în prepararea formelor farmaceutice ale medicamentelor, controlul, depozitarea şi eliberarea medicamentelor.
Competentele profesionale care vor fi dobandite:
- Proiectarea, formularea, prepararea si conditionarea medicamentelor, suplimentelor alimentare, cosmeticelor si a altor produse pentru sanatat
- Depozitarea, conservarea, distributia medicamentelor, suplimentelor alimentare, cosmeticelor si a altor produse pentru sanatate;
- Eliberarea medicamentelor, suplimentelor alimentare, cosmeticelor si a altor produse pentru sanatate si asistenta farmaceutica;
- Analiza si controlul substantelor, medicamentelor, suplimentelor alimentare, cosmeticelor si a altor produse pentru sanatate, analiza in laboratoare de biochimie, toxicologie si igiena mediului si alimentelor;
- Managementul, marketingul si administratia in domeniul sanatatii
- Consultanta si expertiza in domeniul medicamentelor, suplimentelor alimentare, cosmeticelor si a altor produse pentru sanatate.
Informaţii despre
Aparţine de | Facultatea de Medicină şi Farmacie | |
---|---|---|
Nume | Farmacie | |
Cod SIIIR | spec-1851 | |
Statut | Acreditat | |
Tip unitate | Specializare | |
Limba de predare | română | |
Perioada studii | 5 | |
Forma de învățământ | cu frecvență | |
Domeniu | Medicină | |
Domeniu de licență/master | Sănătate | |
Programe inrudite | Farmacie; Farmacie; Farmacie; Farmacie (în limba engleză) |