Misiune

OBIECTIVE: pregătirea de specialişti în domeniul teatral aplicat pentru standarde artistice ce se doresc a se integra în structurile culturale europene; transmiterea către studenţi a cunoştinţelor actuale teoretice, în strânsă legătură cu cele mai importante caracteristici artistice ale instituţiilor asociate; formarea unor abilităţi de apropiere a tinerilor absolvenţi de sistemul artistic românesc şi de sistemele artistice europene în vederea aplicării în practică a cunoştinţelor legate de arta scenică; creşterea interesului studenţilor pentru însuşirea unor noţiuni elementare de cercetare ştiinţifică, precum şi continuarea studiilor prin programe de masterat şi doctorat ; dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii pentru învăţământul de specialitate şi cercetare prin atragerea de fonduri europene; creşterea competitivităţii şcolii gălăţene în domeniul artistic, a prestigiului şi a vizibilităţii comunităţii academice, participarea la manifestări de anvergură, reprezentaţii în asociaţii profesionale şi comisii reprezentative în domeniul artistic, al educaţiei şi a cercetării ştiinţifice din învăţământul superior; formarea continuă a studenţilor şi a cadrelor didactice în acord cu cele mai moderne tendinţe de la nivel european; promovarea principiilor etice universitare şi a deontologiei profesionale. promovarea unui nou sistem de management al calităţii în învăţământul superior; integrarea programelor de studii de licenţă proprii în spaţiul european academic; modernizarea procesului de învăţământ; consolidarea relaţiilor de cooperare internaţionale în domeniul învăţământului superior; întărirea relaţiilor cu mediul instituţiilor de spectacole şi adaptarea programelor de studiu în funcţie de cerinţele acestuia.

Informaţii despre

Aparţine de Facultatea de Arte
Nume Artele spectacolului (actorie)
Cod SIIIR spec-4255
Statut Acreditat
Tip unitate Specializare
Limba de predare română
Perioada studii 3
Forma de învățământ cu frecvență
Domeniu Arte, Arhitectură și Urbanism
Domeniu de licență/master Teatru şi artele spectacolului
Programe inrudite Arta actorului de music-hall; Arta interpretării caracterelor dramatice; Artele spectacolului (actorie); Artele spectacolului (actorie); Artele spectacolului (coregrafie)

Vezi şi

Unităţi de învăţământ Licență
Please wait...