Misiune

Misiune -de a pregăti şi perfecţiona personal calificat şi înalt calificat în domeniul cercetărilor de marketing; -de a promova spiritul gândirii libere, critice, al înnoirii cunoştinţelor economice, de marketing şi de cercetări de marketing; -de a dezvolta cercetarea ştiinţifică în domeniul marketingului şi cercetărilor de marketing, în colaborare cu instituţii similare din ţară şi de pe plan internaţional; -de a asigura o permanentă legătură cu organizaţiile specializate în domeniul cercetărilor de marketing prezente pe piaţa românească; -de a apăra cadrul democratic universitar, întemeiat pe respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în statul de drept. Misiunea programului de masterat Cercetări de Marketing este concordantă cu profilul şi specializarea Facultăţii Marketing, care organizează acest program. Scopul programului Program are drept scop principal implementarea, dezvoltarea şi evaluarea cercetărilor de marketing în domenii diverse şi în situaţii complexe ce caracterizează mediul actual de afaceri. Audienţa vizată Planurile de învăţământ ale programului de studii Cercetări de Marketing cuprind discipline de cunoaştere avansată în domeniul studiilor universitare de masterat (discipline de aprofundare), discipline de sinteză, cu un conţinut corespunzător misiunii asumate, cât şi module de pregătire complementară, necesare pentru o inserţie rapidă a absolventului de studii universitare de masterat pe piaţa muncii.

Informaţii despre

Aparţine de Facultatea de Marketing
Nume Cercetări de marketing
Cod SIIIR spec-1904
Statut Acreditat
Tip unitate Specializare
Limba de predare română
Perioada studii 2
Forma de învățământ cu frecvență
Domeniu Ştiinţe economice
Domeniu de licență/master Marketing
Programe inrudite Analiză şi strategie de marketing; Management marketing; Marketing; Marketing; Marketing şi comunicare în afaceri

Vezi şi

Unităţi de învăţământ Master
Please wait...