Misiune

Masterul de Studii Americane dispune de profesori care, datorită experienţei americane şi nu numai, au o anumită disciplină şi rigoare a activităţii academice care te obligă să fii mereu la cel mai înalt nivel uman şi intelectual. Genul de întâlniri, cărţi şi alte acţiuni la care studenţii au acces, te obligă să ieşi din sterilitatea vieţii universitare şi îţi dă posibilitatea să fii mereu la curent cu ce se întâmplă în lume. Este poate unul dintre cele mai interesante şi moderne programe universitare din întreg peisajul academic românesc.

Informaţii despre

Aparţine de Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
Nume Studii americane
Cod SIIIR spec-3913
Statut Acreditat
Tip unitate Specializare
Limba de predare română
Perioada studii 2
Forma de învățământ cu frecvență
Domeniu Științe Umaniste
Domeniu de licență/master Filologie
Programe inrudite Limba română în context european (spaţiu, cultură, comunicare) /Dinamica limbii române contemporane; Comunicare interculturală în domeniul economic. Limba germană; Limba şi literatura engleză; Literatura engleză pentru copii și tineret; Studii Est-Asiatice

Vezi şi

Unităţi de învăţământ Master
Please wait...