Misiune
Primul program de acest gen din România şi din zona central-est europeană, Masteratul internaţional în Consiliere şi consultanţă filosofică se va desfăşura, în limba engleză, în parteneriat cu programe similare consacrate din Italia și Franța, posibil şi cu specialişti formatori din alte ţări (Marea Britanie, Olanda, Germania). Programul oferă cunoştinţe teoretice aplicate şi deprinderi de a utiliza instrumente și metodologii adecvate în sprijinul persoanelor sau grupurilor care se confruntă cu probleme existenţiale, relaţionale, etice şi decizionale în experiența lor individuală sau în contexte sociale şi profesionale. Consilierea şi consultanţa filosofică se aplică pe scară din ce în ce mai largă în ţările civilizate unui spectru tot mai cuprinzător de probleme, de la consultanţa în afaceri până la probleme strict individuale ale clienţilor, implicând cel mai adesea o regândire a valorilor şi credinţelor acestora şi recurgând la metode de rezolvare raţională a conflictelor bazată pe instrumente critic-analitice, argumentative şi dialogale specifice filosofiei. Chiar dacă este conceput ca o alternativă a consilierii psihologice adresată celor care doresc să evite medicalizarea problemelor de viaţă, programul este gândit în complementaritate cu specializările oferite de domeniile psihologiei, neuro-ştiinţelor şi psihiatriei şi în colaborare cu specialiştii din cadrul acestora. Pregătirea va cuprinde examinarea aspectelor particulare ale filosofiei practice şi formelor înrudite de consiliere şi metodologiile de intervenţie destinate ajutorării clienţilor precum şi adaptarea şi utilizarea unor instrumente operaţionale destinate rezolvării de situaţii concrete individuale şi de grup. Aria disciplinelor studiate cuprinde un modul filosofic teoretic, unul filosofic cu aplicativitate directă în consiliere şi consultanţă, module psiho-medical, de comunicare şi etică practică şi un amplu modul formativ care se va desfşura sub îndrumarea unor formatori certificaţi din străinatate. Programul le va furniza absolvenţilor fundamentele teoretice, tehnicile şi deprinderile practice cu ajutorul cărora să asculte, să înteleagă şi să accepte perspectivele prezentate de clienţi, în funcție de dinamica personală, de circumstanţele familiale, sociale și de lucru în care trăiesc, să-i ajute să-şi identifice şi să-şi formuleze problemele şi soluţiile. Programul se adresează tuturor absolvenților în domeniul științelor umaniste și filosofie, psihologie, medicină, asistență medicală, economie, ştiinţe politice, juridice, precum și altor profesioniști și manageri din sfera corporatistă şi a comunicării (deţinători ai unei diplome de licenţă), oferindu-le competențe decurgând din metodologii de orientare și extindere a capacităţii de alegere individuală și de grup. Competenţele dobândite în urma unei formări şi evaluări riguroase şi exigente stau la baza profesiilor (unele deja existente în România, altele în curs de omologare) de consilier filosofic, consilier etic, consultant filosofic, operator-evaluator teste de gândire critică, facilitator în filosofia pentru copii, ş.a., profesii moderne aflate în plină expansiune în ţările dezvoltate, de regulă prin intermediul unor firme private de consiliere, consultanţă sau facilitare organizaţională.
Informaţii despre
Aparţine de | Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării | |
---|---|---|
Nume | Consiliere şi consultanţă filosofică | |
Cod SIIIR | spec-5725 | |
Statut | Acreditat | |
Tip unitate | Specializare | |
Limba de predare | engleză | |
Perioada studii | 1 | |
Forma de învățământ | cu frecvență | |
Domeniu | Științe Politice și Comunicare | |
Domeniu de licență/master | Ştiinţe politice | |
Programe inrudite | Politici publice şi management instituţional; Științe Chimice în Educație Continuă; Ştiinţe politice; Ştiinţe politice |
Vezi şi
Unităţi de învăţământ | Master |
---|