Misiune
Primul masterat de filosofie în limba engleză din România, programul de studii M.A. în Analytic Philosophy urmăreşte să le ofere studenţilor o viziune de ansamblu asupra originilor şi evoluţiei uneia dintre cele mai influente tradiţii filosofice contemporane. Masteratul are profilul unui masterat de cercetare şi vizează aprofundarea unor probleme şi teme dificile dezbătute în cadrul filosofiei analitice, care au contribuit semnificativ la dezvoltarea disciplinelor filosofice fundamentale precum epistemologie, logică, ontologie, etc. Programul se adresează atât absolvenţilor care doresc să dobândească competenţe avansate în domeniul filosofiei înaintea înscrierii în cadrul unui program doctoral, cât şi celor interesaţi de dezvoltarea abilităţilor de a gândi critic şi analitic, abilităţi necesare în orice domeniu de studii avansate.
Informaţii despre
| Aparţine de | Facultatea de Filosofie | |
|---|---|---|
| Nume | Filosofie analitică (în limba engleză) | |
| Cod SIIIR | spec-2543 | |
| Statut | Acreditat | |
| Tip unitate | Specializare | |
| Limba de predare | engleză | |
| Perioada studii | 2 | |
| Forma de învățământ | cu frecvență | |
| Domeniu | Științe Umaniste | |
| Domeniu de licență/master | Filosofie | |
| Programe inrudite | Etică aplicată în societate, afaceri şi organizaţii ; Filosofia aplicată şi management cultural; Filosofie; Filosofie; Mentorat pentru profesionalizarea carierei didactice (Pitești) |
Vezi şi
| Unităţi de învăţământ | Master |
|---|