Misiune

Obiectivul prioritar este pregătirea studenţilor la nivel de licenţă în domeniul finanţe şi bănci precum şi cel al cercetării ştiinţifice de profil. Această specializare, prin structura ofertei educaţionale îşi propune aprofundarea cunoştinţelor teoretice şi dezvoltarea deprinderilor practice în domeniul finanţelor, asigurărilor, băncilor şi pieţei de capital. Curricula permite formarea profesională completă a studenţilor în specializarea respectivă conferind flexibilitate şi mobilitate pe piaţa forţei de muncă. În acest context, absolvenţii specializării de Finanţe şi bănci, la terminarea studiilor, vor ocupa diferite funcţii în cadrul instituţiilor financiar-bancare şi a altor entităţi economice menite să asigure o gestionare eficientă a capitalurilor plasate şi a situaţiilor patrimoniale private, respectiv publice, încredinţate. Planul de învăţământ este gândit în ideea pregătirii de economişti care : • stăpânesc şi utilizează instrumentele financiare în diverse domenii economice; • cunosc şi gestionează produse şi servicii financiar-bancare; • pot forma şi administra clientela financiar-bancară: persoane fizice, întreprinderi, instituţii publice. Pentru dobândirea abilităţilor necesare, care să corespundă cerinţelor şi exigenţelor angajatorilor, în specializarea Finanţe şi bănci, se folosesc metode şi instrumente specifice activităţii financiare, tehnică de calcul, modele statistico-matematice ş.a. Se pune accent pe însuşirea unor limbi străine, dată fiind importanţa cunoaşterii lor în domeniul economic. Practica de specialitate are ca scop adâncirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor în utilizarea instrumentelor specifice activităţii financiare. După încheierea studiilor, absolvenţii cu diplomă de licenţă au posibilitatea de a-şi continua studiile universitare prin masterat şi doctorat în specializarea Finanţe şi bănci sau alte specializări din domeniul ştiinţelor economice.

Informaţii despre

Aparţine de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
Nume Finanţe şi bănci (în limba engleză)
Cod SIIIR spec-4389
Statut Acreditat
Tip unitate Specializare
Limba de predare engleză
Perioada studii 3
Forma de învățământ cu frecvență
Domeniu Ştiinţe economice
Domeniu de licență/master Finanţe
Programe inrudite Bănci şi pieţe financiare ; Finanţe - Asigurări ; Finanţe şi Bănci; Finanțe și bănci; Finanţe şi managementul riscului

Vezi şi

Unităţi de învăţământ Licență
Please wait...