Hibrizii orientali au apărut prin încrucişarea crinului korean Speciosum cu crinul japonez  Auratum.

Nu există nimic, nicăieri, care să se compare cu ameţitoarea frumuseţe a unui crin oriental în floare. Parfumul lor este aproape narcotic.
Forma florii este chiar tridimensională, cu petale răsfrânte în exterior şi margini ondulate delicat. Spoturi pronunţat înălţate, de obicei în culori contrastante, sunt concentrate în mijloc, extinzându-se spre exterior. Bobocii florali sunt impresionant de mari. În vază este la fel de încântător.

Cresc 120-180 cm şi înfloresc în iulie-septembrie. Nu uitaţi însă să le acordaţi sprijin, datorită înălţimii şi mărimii florii. Diversitatea lor este uimitoare. Există şi varietăţi pitice, ce cresc până la 60 cm.
Sunt ultimii bulbi ce se plantează toamna, la sfârşitul lui octombrie, chiar noiembrie, dacă nu a început gerul. Întrucât florile lor sunt mai mari, bulbii se plantează mai distanţaţi. Preferă solul nisipos, cu nuanţe slab acide.