Catolicii au recuperat biserica de la unitarieni în 1767, după un ordin regal. Clădirea a fost de mai multe ori modificată. Ea consta dintr-o navă, un altar lung, gotic, un turn baroc prins de faţada de vest şi din două sacristii pe laturile sanctuarului. Faţadele secundare de nord şi de sud erau prevăzuţi cu "picioare" gotice. Sanctuarul lung, care se încheie cu trei laturi dintr-un octogon, este sprijinit de şapte contraforţi. Lângă peretele nordic al altarului se află sacristia mediavală. Bolta încăperii nordice s-a distrus. De aici pornesc treptele galeriei. Nava astăzi este acoperită cu un tavan plat. În marginea vestică a peretului de nord şi pe peretele estic al navei sunt fresce fragmentare, pe una a fost recunoscut chiar Ladislau cel Sfânt. În 1968 s-a mai descoperit un fragment în care era conturat un episcop. Sacristia şi nava sunt despărţite de un arc gotic. Altarul este acoperit cu o boltă în cruce şi alta poligonală. Din biserica mediavală s-a mai păstrat clopotul din sec. XV, turnat la Sighişoara şi decorat cu medalioane.
Reper
Biserica se află la 60 m sud de DJ134A, în mijlocul localităţii.