Istoricul cercetării:
Valul median a fost investigat prin cercetări arheologice, Muzeul din Arad şi Institutul de Istorie şi Arheologie din Cluj-Napoca efectuând secţiuni arheologice la Covăsânţ (jud. Arad, la nord de Mureş) în 1966. Valul II a fost cercetat la Pişchia în 1968 de către o echipă de la Muzeul Banatului Timişoara, iar în 2004 Muzeul Banatului şi Universitatea de Vest din Timişoara au cercetat un sector din val la Dumbraviţa. In contextul săpăturilor arheologice de salvare de pe traiectul autostrăzii Arad - Timişoara, fortificaţia liniară de pămant a fost investigată in anul 2010 de către o echipă de la Muzeul Banatului Montan Reşiţa, condusă de Ovidiu Bozu, în raza administrativă a comunei Giarmata.
Între 2006 şi 2009 membri proiectului eGISpat Timiş au efectuat mai multe cercetări arheologice interdisciplinare neinvazive asupra celor trei valuri din Banat: analiza imaginilor satelitare şi a ortofotogramelor; periegheze pentru stabilirea traseul exact şi analizarea elementelor specifice morfografice şi morfometrice; corelarea traseului valurilor cu elementele de geomorfologie şi peisaj natural; topografierea şi cartografierea acestora punctuală; prospecţiuni geofizice, etc. Astfel de investigaţii au fost efectuate la Hodoni, Biled, Opatiţa, Şag, Timişoara, Chişoda, Dumbrăviţa, Giarmata, Murani, Pişchia, Fibiş, Alioş, Zăbrani, Chesinţ, Neudorf, Charlottenburg, Remetea Mică, Bencecu de Jos, Bencecu de Sus, Ianova, Remetea Mare, Moşniţa Veche, Bucovăţ, Sacoşu Turcesc, Birda, Berecuţa etc.
În martie-aprilie 2004, la Dumbrăviţa a fost efectuată cercetarea arheologică preventivă, responsabil ştiinţific: Florin Draşovean (Muzeul Banatului Timişoara). A fost săpată o suprafaţă de 51x21,5 m şi 3 secţiuni (pe latura de S, de 2x42 m, una la 3 m de precedenta de 27x11m şi una pe latura de N, de 51x2 m).
Problematica valurilor de pămant care străbat Banatul de la sud la nord este una dintre cele complexe şi nelămurite aspecte ale cercetării istorice romaneşti, fiind efectuate puţine cercetări. Valurile de pămant apar pe majoritatea hărţilor topografice ale Banatului începand cu sec. XVIII şi pană in prezent, fiind repere majore in cartografia Banatului de Câmpie. Valul II are o lungime de 248,9 km; acesta porneşte din apropierea Dunării şi se continuă şi la N de râul Mureş. Au fost identificate două faze de construcţie, datate în bibliografie în secolele II-III, respectiv secolul IV p.Chr.
Situl constă într-o fortificaţie liniară de pământ şi reprezintă un tronson din Valul median, supus unei cercetări preventive în punctul în care valul este intersectat de Centura Timişoarei DNCT. Elementele constitutive diferă de la un tronson la altul, dar cu elemente comune pe tot traseul fortificaţiei liniare. Acestea constau în mai multe şanţuri paralele săpate în formă de V sau de U, de o parte şi de alta a fortificaţiei liniare principale, care constă în pământ bătătorit şi ranforsat cu bârne de lemn şi gard de nuiele. Şanţurile cele mai apropiate de val prezintă o pantă mare, constituind principalul element defensiv al valului.
Au fost identificate în tronsonul de la Dumbrăviţa 13 gropi de stâlp şi 5 şanţuri, dintre care trei sunt de apărare, unul situat la est şi două la vest de val, în formă de "V". Din valul propriu-zis se mai păstrează doar 10 cm din baza valului. Şanţul de apărare estic prezintă două faze de utilizare, una contemporană cu şanţul vestic, cu rezerve, datate în sec. II-III pe baza tehnicii de construcţie, precum şi o a doua datată cu rezerve în perioada sec. IV.
Materialul constă în fragmente de ceramică atipice, greu de încadrat cronologic cu certitudine.
Stratigrafie:
- 0-0,3 m: strat arabil, humus brun-închis, sporadice fragmente ceramice preistorice şi medievale
- 0,3-0,6 m: strat brun-roşcat, cu pigmentaţie alb-văroasă
- 0,6 m: lut galben, steril arheologi