Cea de-a treia secţiune efectuată în campania de cercetări arheologice a anului 2013 a fost dispusă chiar pe marginea terasei. În perieghezele sistematice efectuate în zonă, cu ocazia deschiderii şantierului, am remarcat în partea superioară a terasei, chiar în ruptura malului, resturi osteologice umane provenind din cel puţin două morminte, dintre care unul deja parţial prăbuşit, împrăştiat pe pantă.
Încă de la adâncimea de - 0,60 / 0,70 metri apar în carourile nr. 3 şi 1 două complexe, notate Cx1 (o groapă de formă aproximativ rotundă, în care au fost identificate multe fragmente ceramice şi osteologice animale) şi respectiv Cx2 (este o locuinţă semi-îngropată, surprinsă doar parţial, din inventarul căreia au fost recuperate numeroase fragmente ceramice, urme de pereţi, fragmente de vatră, urme de arsură, cenuşă, resturi osteologice animale. În actualul stadiu al cercetărilor nu se pot face precizări în legătură cu dimensiunile bordeiului, ce avea, după toate aparenţele, o formă rectangulară. "Podeaua" bordeiului se afla la - 1,70 de metri şi era formată din pământ bătătorit, amestecat cu lut).
Complexele identificate în cadrul S3 se încadrează din punct de vedere cronologic în secolele X-XI şi aparţin culturii Dridu. Ceramica descoperită este specifică culturii amintite. În general, atât cât se poate observa în funcţie de gradul de conservare al fragmentelor (nu au fost identificate recipiente întregi ori reîntregibile) acestea au fost lucrate la roata cu turaţie rapidă, iar în unele cazuri este posibilă interpretarea unor "semne" drept retuşuri (neteziri) ulterioare cu ajutorul unor spatule. Pasta este cea caracteristică culturii menţionate, cu nisip de diverse granulaţii în compoziţie, utilizat ca degresant, uneori şi mică sau/şi cioburi pisate - acestea din urmă conferind ceramicii un apect zgrunţuros. În marea majoritate a cazurilor arderea este incompletă. Multe fragmente păstrează de asemenea urme de ardere secundară, fără a putea preciza în acest moment o proporţie între cele arse secundar la exterior (rezultat al utilizării lor cotidiene) respectiv cele arse la interior (acestea din urmă indicând contactul cu focul după scoaterea din uz, în stadiul fragmentar). În ceea ce priveşte decorul (şi acesta atât de specific pentru cultura amintită), de o mare diversitate, este realizat exclusiv prin incizie, cu diverse unelte (cu pieptenele, cu beţişorul ori cu rotiţa dinţată). Motivul dominant - linia vălurită - este utilizat ca atare sau în diverse combinaţii (serii de linii paralele sau în val, simple ori suprapuse, benzi, mai scurte sau mai lungi, caneluri, serii de împunsături). Atât cât se poate observa datorită gradului de fragmentare, aceste resturi ceramice aparţin în cele mai multe dintre cazurile determinabile unor recipiente de tip borcan, cu fundul drept şi gura evazată, având de obicei buza răsfrântă. Nu au fost identificate alte materiale arheologice cu excepţia unei unelte din os şlefuit (de tip împungător).
La săparea bordeiului au fost antrenate şi materiale ceramice din alte epoci, de exemplu un fragment dintr-o căniţă geto-dacică - buza şi o parte din corp ce păstrează toarta lată - lucrată din pastă cenuşie, acoperită cu angobă lustruită ce îi conferă un aspect metalic; ori un fragment ceramic decorat cu un brâu în relief, din pastă proastă de culoare cărămizie, arsă incomplet. Notăm şi cantitatea relativ mare de resturi osteologice animale (predomină Bos taurus, alături de Ovis aries şi, foarte rar, Sus domesticus şi Equus caballus) .