Andaluzii trăiesc în partea de sud-vest a Spaniei într-o regiune pe care vandalii (o populație germanică de pe coasta Mării Baltice) au invadat-o în primele decenii ale secolului V, fiind alungați din propriul lor teritoriu de hunii care veneau din partea central-estică a Asiei. Totuși, toate urmele vandalilor au dispărut rapid, cu excepția numelui lor care formeaza baza numelui geografic modern al Andaluziei. În schimb, ocupația arabă și musulmana a durat mai mult de șapte sute de ani și a lăsat amprente etnice și culturale profunde asupra populației din Andaluzia.

   La aceasta se poate adăuga contribuția spaniola și creștina adusă ca rezultat al Recucerii care, începând din nordul țării, a îndepărtat ultimii mauri din Spania in secolul XV.

   Andaluzia este țara luptelor de tauri și a dansului flamenco. Contactul dintre populația locala și grupurile de romi care s-au stabilit aici in secolul XV stă la baza muzicii flamenco, o interpretare țiganească a cântecelor populare andaluze. O altă trăsătură a culturii andaluze o reprezintă numeroase festivități tradiționale (târguri, festivaluri, procesiuni religioase, pelerinaje etc.) ținute în intreaga regiune, festivități care implica întreaga comunitate la nivel local sau orașenesc. Ca și prin alte părți din Europa, festivalurile tradiționale născute în zone rurale, care sunt legate de un trecut rustic, au fost moștenite de epoca modernă și acum implică populația din comunităţi urbane precum Sevila, Cordoba sau Granada. Aici poate fi descoperit specificul cultural al tradiției andaluze (bucuria marilor ospețelor colective, ritualurile ospitalității, al cantecului și a dansului, arborarea costumelor tradiționale sau călăria).

   Un exemplu perfect este feria andaluză, care are originea în târgurile anuale de vite care au fost in totdeauna ținute în Spania. Cu trecerea secolelor, festivitățile au depășit activitățile comerciale. Aranjatul general constă în aceea că o anumită zonă din afara orașului este echipată cu corturi în care grupuri de oameni (frații, grupuri de flamenco, studenți etc.) se adună pentru a forma casetas sau zone bine delimitate unde petrec și ofera ospitalitate cu muzică, mâncare și băuturi. Între casetas se desfașoară o paradă continua de bărbați și femei îmbrăcați in costume tradiționale. Folclorul andaluz mai poate fi văzut în timpul celebrărilor religioase și al numeroaselor romeras (pelerinaje, de la cuvântul romero care înseamnă "pelerin") dedicate Maicii Domnului. Acestea reprezintă probabil forma evoluată a unor festivaluri agricole pâgăne pe care Biserica Catolică le-a "creștinat".

   Cel mai important și spectaculos este Romeria del Rocio, ținut de Rusalii, când caverne de pelerini îmbrăcați în costume tradiționale pornesc pe jos, călare sau în căruțe trase de boi, către sanctuarul de la Rocio. Aceasta este un sat din provincia Huelva unde se păstrează o icoană a Sfintei Fecioare, venerată de locuitorii zonei. Cam un milion de oameni iau parte la festival, la slujbele religioase și la cântecele și dansurile de sevillians (un dans local executat pe străzile pline de praf din Rocio sau in casetas. Festivalul atinge apogeul atunci când statuia Fecioarei este scoasă din sanctuar și purtată pe umeri prin sat pentru a binecuvânta toți pelerinii.

   Credința creștină mai este exprimată în Andaluzia prin ritualuri festive cum ar fi Patimile Mântuitorului înaintea învierii lui de Paște. Cu aceste ocazii, călugării din mânăstirile din Andaluzia fac procesiuni pe străzi în hainele lor cu glugă purtând statui religioase sau icoane cu rame de lemn. În Sevilia, ceremoniile oficeale se țin joi seară și în vinerea mare; publicul aplaudă procesiunile, iar localurile rămân deschise toată noaptea. În Andaluzia, amestecul dintre sacru și profan este o trăsătură cu rădăcini adânci în cultura locală.