Partea comestibilă : se consumă fructele în stare proaspătă sau în stare conservată (murati, la oţet, tocană, etc)

Valoare nutritivă:  Castravetele are 20 Kcal/100 g din care:  Carbohidraţi: 3,6 g. Grăsimi: 0,11 g. Proteine: 0,65 g. Vitamina B1 0,027 mg, vitamina B2 0,033 mg, vitamina B3 0,098 g, vitamina B6 şi B9 în cantităţi mult mai mici, vitamina C 2,8 mg, fier, magneziu, potasiu, zinc, şi alte substanţe, dar în cantităţi extrem de mici.

Originea şi aria de răspândire
Este originară din China şi India. Prima dată a fost cultivat în Egipt, cam de prin anul 2000 î.H.
La ora actuală este una din cele mai cultivate specii legumicole pe plan mondial.

Particularităţi botanice şi biologice.
Castravetele aparţine familiei Curcubitaceae, este o plantă anuală, monoică, erbacee, cu tulpina prevăzută cu cârcei, iar pe toată suprafaţa este acoperită cu perişori aspri.
Majoritatea rădăcinilor se gasesc în primii 20-30 cm de sol şi au nevoie de o bună aeraţie. Rădăcina principală ajunge până la adâncimea de 120 cm.
Frunzele sunt mari, trilobate sau pentalobate, acoperite cu perişori aspri, cresc pe tulpină şi lăstari în mod alternativ. Strivirea sau răsucirea frunzelor şi a lăstarilor tineri provoacă amăreala fructelor.
Florile sunt unisexuate, de culoare galbenă, în formă de pâlnie. Florile mascule apar grupate la subsuoara frunzelor, au pedunculul lung. Cel mai mare procent al plantelor mascule se găseşte la baza plantei, iar pe ramificaţiile de ordin superior se gasesc mai multe plante femele. Motiv pentru care se încurajează ruperea vârfului lăstarului principal pentru a stimula creşterea lăstarilor secundari cu mai multe plante femele din care se vor forma mai târziu fructele.
La hibrizii ginoici, florile mascule lipsesc sau sunt în număr scăzut, iar florile femele apar în număr mare chiar pe tulpina principală.
Fructul castravetelui este o pseudobacă, numită melonidă, de formă alungită, care poate avea dimensiuni diferite în funcţie de soi.

Factori de mediu.
Temperatura optimă de creştere şi dezvoltare  este de 25 ± 10°C.
 Lumina insuficientă provoacă o creştere şi ramificare slabă a plantelor, alungirea  şi îngălbenirea acestora şi scade considerabil cantiatea de recoltă. O intensitate prea mare a luminii în timpul verii provoacă o distrugere parţială a clorofilei, frunzele devin galben-verzui, se grăbeşte procesul de îmbătrânire a plantelor şi slăbeşte potenţialul de rodire.
Umiditatea solului şi cea atmosferică sunt extrem de importante. Umiditatea optimă în aer este de 90-95%, iar în sol de circa 80% din capacitatea de câmp pentru apă, menţinute constant pe cât posibil tot timpul creşterii şi fructificării. Din acest motiv, trebuie evitată cultivarea în zone în care sunt curenţi de aer, deoarece scade considerabil umiditatea relativă a aerului.
Elementele nutritive.  Pentru fiecare tonă de castraveţi, plantele extrag din sol circa 2,0 kg N, 1,5 kg P2O5, 4,0 kg K2O, 2,0 kg CaO şi 0,5 kg MgO. În funcţie de aceste cantităţi, se calculează cantitatea necesară de îngrăşăminte ce trebuie aplicată pentru obţinerea producţiei dorite. Trebuie sa luăm în considerare şi cantităţile existente de elemente din sol şi capacitatea de producţie a fiecărui soi de castraveţi.
Castraveţii se cultivă în soluri uşoare, afânate, fertile, bine drenate, fără exces de umiditate, bogate în humus, cu reacţie neutră sau slab acidă (pH 6,5-7,5), cu textură luto-nisipoasă şi structură granulară. Sunt contraindicate solurile grele, argiloase şi cele prea nisipoase. De asemenea, se evită solurile prea umede sau prea uscate şi cele care fac crustă.

Tehnologia de cultivare
La castraveţi există mai multe timpuri de cultură pentru a asigura cantitatea necesară de recoltă pe tot parcursul anului.

Cultura în câmp se poate realiza fie prin semănat direct în câmp, fie prin răsad. Pentru cultura castraveţilor în câmp se alege un teren plan sau uşor înclinat, cu o permeabilitate bună, cu expoziţie sudică, ferit de curenţii de aer, bogat în materie organică, cu reacţie neutră sau slab acidă, cu textură luto-nisipoasă şi structură glomerulară.
Ca bune plante premergătoare sunt leguminoasele perene (lucerna, trifoiul) şi cele anuale (mazărea, fasolea, bobul), cartoful, varza, ceapa etc. În cadrul rotaţiei, cultura de castraveţi nu trebuie să revină pe aceeaşi suprafaţă decât după trei-patru ani.
Terenul se pregăteşte din toamnă cu trecerea a două discuiri perpendiculare, una pe alta, după care se  execută nivelarea terenului.
Fertilizarea de bază se face cu administrarea a 30-40 t/ha gunoi de grajd şi 70-100 kg/ha P2O5, 80-100 kg/ha K2O. Aceste îngrăşăminte se încorporează în sol printr-o arătură la  28-32 cm adâncime.
Mobilizarea solului se face primăvara la 7-8 cm adâncime cu combinatorul. Se fertilizează cu 25-40 kg/ha N şi 50 kg/ha P2O5. Cu două săptămâni înainte de semănat sau plantat, se erbicidează. Se modeleazăîn straturi înălţate cu lăţimea la coronamente de 104 cm.
Semănatul castraveţilor de vară se face la sfârşitul lunii aprilie - începutul lunii mai, după trecerea pericolului brumelor târzii de primăvară, când temperatura este de 12°C. Se seamănă în rânduri cu semănătoarea SPC-6 modificată, la o adâncime de 3-4 cm, folosindu-se 4-6 kg de sămânţă la ha. Distanţa dintre rânduri şi plante pe rând depinde de soi, modul de susţinere a plantelor şi modul de recoltare.
Lucrări de îngrijire. Completarea golurilor se face în primele zile după răsărirea plantelor. În cazul densităţilor mai mari se efectuează răritul la 10-15 zile de la răsărirea plantelor, asigurându-se densitatea de 60-70 mii plante la ha - în cazul culturii pe spalier şi 140-160 mii plante la ha - la soiurile de tip Cornichon - în cazul culturii pe sol.
Dirijarea creşterii şi fructificării plantelor prin ciupiri repetate se aplică în mod deosebit la culturile pe spalier şi numai sporadic la cele pe sol. Ciupirea vârfurilor de creştere pentru dirijarea fructificării se face prima dată după 4-5 frunze, iar următoarele două-trei după ce lăstarii au format 6-7 frunze. La culturile pe spalier, ramificaţiile de la bază şi eventual fructele formate pe primii 20-25 cm se îndepărtează, deoarece acestea vor fi de slabă calitate şi vor concura formarea lăstarilor. Până la înălţimea de 60-70 cm de la sol, lăstarii laterali se ciupesc după două-trei frunze.
Celelalte lucrări de îngrijire cuprind: praşile, irigarea şi fertilizarea care se practică în mod obişnuit, în funcţie de starea de vegetaţie a culturii.
Recoltareacastraveţilor din culturile de vară se face în funcţie de destinaţia producţiei şi specificul soiurilor cultivate, având însă în vedere că principalul criteriu de calitate este dimensiunea, în special lungimea fructelor care, la soiurile de tip Cornichon, trebuie să fie de 6-9 cm - pentru industrializare şi 9-12 cm - pentru consum proaspăt.

Cultura de toamnă în câmp.
Se realizează pe terenurile care au fost cultivate mai înainte cu cartofi timpurii, mazăre de grădină, varză timpurie, legume verdeţuri, borceaguri, secară pentru masă verde, orz de toamnă etc. şi care au eliberat terenul cel târziu în a doua jumătate a lunii iunie. Pentru această cultură se folosesc numai soiuri de tip Cornichon.
Schema de semănat este identică cu cea folosită la cultura de vară pe sol, doar că se înfiinţează cultura mai târziu  între 1 şi 15 iulie în judeţele din S, S-E şi S-V şi între 10 şi 30 iunie.
Lucrări de întreţinere Irigarea este extrem de importantă, deoarece perioada de cultură a acestei castravetelui coincide cu perioadele de secetă, iar căldura intensă duce la evaporarea unor cantităţi foarte mari de apă. Irigarea trebuie realizată doar dimineaţa sau seara, când vremea este mai răcoroasă şi nu este soare puternic, care poate să ardă frunzele pe care se găsesc picături de apă, picături ce acţionează ca o lupă, concentrând razele solare pe suprafaţa umedă.
Recoltarea începe la jumătatea lunii august şi durează până la sfârşitul lunii septembrie. În această perioadă, recoltarea se face zilnic sau la două zile.
Producţia  variază de la 6-8 t/ha până la 20-25 t/ha în funcţie de soi/hibrid, tehnologia de cultură şi de fertilizările aplicate.