Arbust melifer de 5-30 cm caracteristic regiunii de munte, de mare altitudine, limita inferioara fiind mai ridicata decit a afinului. Se intilneste in pajisti alpine sau luminisuri, mai rar in locuri umbrite si in molidisuri. Raspandit in zonele mai inalte ale lantului carpatic. Frunzele sunt intotdeauna verzi, cu flori albe sau rosiatice.

In scopuri medicinale se folosesc frunzele (Folium Vitis idaeae) care se recolteaza in lunile septembrie-octombrie, cand continutul in substante active al plantei este maxim. Se taie ramurile cu frunze tinere care au un continut bogat de principii active si se usuca la umbra, in straturi subtiri. Se mai utilizeaza fructele (merisoarele) care sunt sferice, de culoare alba, iar la coacere devin rosii, au pulpa suculenta, cu gust acrisor-astringent datorita continutului in arbutina.

Componenti principali:

In frunze se gasesc: arbutozide, glicozid al hidrochinonei, hidrochinona libera, metilarbutozida, flavonoizi, taninuri, ericolina, acid chinic, saruri de magneziu, vitamina C, saruri ale acizilor organici, leucoantociani si flavonoli glicozidati, leucocianidina, cvercetol, cianidina, derivati fenil propanolici etc; in fructe: acizi (citric, malic, benzoic), zaharuri, tanin, vitaminele A si C, un glicozid (vaccinin).

Proprietati: diuretice si dezinfectante; antidiabetiea, antiseptica, antiinflamatoare si astringenta.

Indicatii si mod de folosire:

Infuzie din frunze: se administreaza ca diuretic si antiseptic in tratamentul bolilor cailor urinare si in special in stari inflamatorii purulente (pielite, uretrite); in tratarea diareelor si hemoragiilor datorita taninuvilor ce le contin; in guta si reumatism. Nu se recomanda in timpul sarcinii. Fructele se consuma in stare proaspata sau sub forma de sucuri, compoturi sau ceaiuri fiind asociate ia tratarea bolilor de rinichi si in diaree.