Istoric: Pe la 1779, domnul Ţării Româneşti, Alexandru Ipsilanti, dorind a avea apă bună de băut, a poruncit să se construiască două cişmele. Prima s-a făcut spre intrarea de astăzi a grădinii, dinspre strada Ştirbei Vodă, şeful lucrărilor, având titlul de Mare Cişmigiu, adica mai marele peste cişmele, vorba turcească. De aici şi numele ce a rămas grădinii, Cişmigiu. Până la începutul secolului al XIX-lea, Cişmigiul a fost cunoscut ca grădina sau balta lui Dura neguţătorul, cu o întindere mult mai mare decât cea de astăzi. Se afla aici o baltă plină de mâl, cu izvoare subterane, care nu secau niciodată. În ea creşteau trestie şi papură, adăpost pentru raţele sălbatice.

Când ploua mult şi Dâmboviţa se revărsa, apa din Cişmigiu ajungea până la zidurile mănăstirii Sărindar, pe locul unde se înalţă astăzi Cercul Militar Naţional.

Pe la 1830, generalul Pavel Kiseleff a dat dispoziţie baronului Borroczyn să sece balta şi să facă o grădină publică. Aceasta însa va fi realizată mai târziu, în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, de către arhitectul peisagist vienez Carl Friederich Wilhelm Meyer. Tânărul, priceput şi deosebit de muncitor, a dat o adevărată bătălie cu mlaştinile din Cişmigiu. A început o activitate febrilă, aducându-se zeci de mii de care de pământ. S-au trasat aleile, folosindu-se fiecare ridicătură de teren, pentru o cât mai plăcută vedere de ansamblu. Au fost plantaţi peste 30.000 de arbori indigeni, dar şi specii rare. O parte din material a fost adusă de la Viena (platani, liriodendroni, magnolii, aluni, peri, frasini pletoşi, meri decorativi). Au mai fost realizate grote artificiale, covoare florale, poduri şi au fost montate bănci.

Cişmigiul n-a fost realizat dintr-o dată, ci treptat. Suprafaţa a fost mărită şi cu o parcelă cumpărată din grădina familiei Cretzulescu. Au fost aduşi peşti exotici, lebede şi pelicani. Mult mai târziu, a luat fiinţă şi o mini-grădină zoologică, cu urşi, lupi, vulpi şi castori. În 1852 s-a reuşit împrejmuirea întregului parc.

Ministerul de Interne (numit pe atunci - din Năuntru) s-a ocupat în mod deosebit de aceasta grădină, dând o serie de dispoziţii. Plimbarea pe alei se putea face de la răsărit până la orele 22, iar in nopţile luminoase, până la miezul nopţii. Nimeni nu avea voie să intre în grădină călare sau cu trăsura, la fel întâmplându-se şi cu câinii şi cu alte dobitoace. Interzis le era accesul şi vânzătorilor ambulanţi. Se pedepseau şi cei ce călcau pe iarbă ori rupeau flori. Până şi atmosfera prea zgomotoasă era sancţionată.

Lucrările de înfrumuseţare a grădinii au fost terminate în 1854, când a şi fost inaugurată oficial. Lacul, pajiştile şi straturile de flori, copacii şi tufişurile, colinele şi platourile, grotele şi aleile îmbiau cu graţia lor desăvârşită. Şi, nelipsite erau acordurile muzicilor militare şi ale tarafurilor lăutăreşti.

În perioada anilor 1878-1884, se cedează o parte din Grădina Cişmigiu pentru deschiderea Bulevardului Regina Elisabeta. Suprafaţa actuală este de cca. 14 ha.

Cişmigiul a fost şi locul reprezentaţiilor în aer liber, cu scop cultural şi, în special, pentru ajutorarea celor nevoiaşi şi celor sinistraţi în urma incendiilor şi a inundaţiilor ce aveau loc în acea vreme destul de frecvent. Doamne din înalta societate, costumate în ţărănci, vânzătoare şi florărese, vindeau în chioşcuri special amenajate dulciuri, delicatese, citrice, precum şi diverse suveniruri.

Mai ales vara, actorii ambulanţi români şi străini dădeau în Cişmigiu diverse reprezentaţii, cu taxă de intrare. Astfel, în 1880 este amintit un îndrăzneţ acrobat străin, supranumit "Eroul de la Niagara". În 1889, Leona Dare, o franţuzoaică, a dat o serie de spectacole, ridicându-se la o înălţime destul de mare cu un balon. Dedesubtul balonului se afla un trapez de care ea, ţinându-se cu dinţii, executa diferite figuri acrobatice. Veniţi din toate părţile Capitalei, oamenii se îmbulzeau să vadă "minunea".

Tot în timpul verii se făceau şi plimbări cu bărcile pe lac, ori întreceri de înot. Iarna, lacul se transforma într-un veritabil patinoar unde, mai ales tinerii din lumea bună, organizau concursuri de viteză şi de fond, dotate cu premii în bani şi obiecte.

Tot spre sfârşitul secolului al XIX-lea a fost montat, la intrarea principală în Cişmigiu, vizavi de Primărie, unul dintre primele chioşcuri de ziare din Capitală. Şi astăzi, refăcut, chioşcul poate fi admirat la intrarea de pe latura din dreapta a grădinii.

O atracţie deosebită a Cişmigiului a fost restaurantul în stil românesc, ridicat de arhitectul Ion Mincu şi botezat Monte Carlo. Bombardat în timpul războiului, restaurantul a fost refăcut, păstrându-i-se numele. Şi astăzi, localul cu terasa amplasată pe malul lacului continuă să atragă clienţi dornici de a fi serviţi într-un cadru mirific.

În partea dinspre strada Schitu Măgureanu, a fost amenajată, într-un spaţiu plin de verdeaţă, o rotondă ce poate fi admirată şi astăzi: Rondul Roman. Inaugurat în 1943, rondul adăposteşte busturi cioplite în piatră, pe socluri înalte, reprezentând chipurile marilor noştri oameni de cultură: Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu. Titu Maiorescu, I.L. Caragiale, George Coşbuc, Şt.O. Iosif, Ion Creangă, Al. Vlahuţă, Duiliu Zamfirescu, B.P. Haşdeu, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri.

Pe marginile aleilor se găsesc şi alte statui: cea a Maicii Smara, a lui George Panu, Monumentul Eroilor francezi, Izvorul Sissi Stefanidi - o mamă îndurerată de moartea fiicei sale toarnă apă cu ulciorul. O altă atracţie a grădinii este şi Izvorul lui Eminescu, unde şi astăzi vin oamenii să ia apă.