Istoric

Înfiinţată în 1957, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Agricultură Podu Iloaiei din judeţul Iaşi avea ca principal obiect de activitate crearea de soiuri şi hibrizi la toate plantele de câmp adaptate la condiţiile climatice pentru zona de nord a României, testarea soiurilor, a genotipurilor noi în vederea recomandării acestora pentru producţie, probleme de agrotehnică etc.

Pro­ducă­torii agricoli din judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi o parte din Bacău şi Vrancea îşi asigurau în bună parte materialul semincer din cei zece hibrizi de porumb, cinci soiuri de grâu şi alte culturi create aici. Staţiunea era, de aseme­nea, un model şi în ceea ce priveşte creşterea animalelor, măsuri antierozionale.

Acum toate acestea sunt de domeniul trecutului. În 2012 staţiunea mai dispune de circa 417 ha de teren, iar parcul de maşini şi utilaje poate figura în orice muzeu de istorie a agriculturii. Clădirile se autodemolează, a căzut până şi firma instituţiei de la intrare, iar cele opt grajduri, şi ele părăsite, sunt ţinta hoţilor de fier vechi.

Din cei peste 30 de cercetători în 1990, la această dată sunt doar doi, inclusiv directorul, la care se adaugă alţi 15 salariaţi, dintre care zece paznici. Nu mai poate fi vorba de niciun fel de cercetare în condiţiile în care statiunea e pragul dispariţiei.

Nu se mai pot livra seminţele pe care le mai solicită uneori producătorii.
Aici s-u realizat de-a lungul anilor patru soiuri de grâu, dintre care Elian Iaşi II şi Bety, soiuri precoce, rezistente la ger şi la secetă. Au fost testate în Republica Cehă şi au fost introduse în catalogul oficial al Uniunii Europene.  Cum întreaga Moldovă este saturată acum de soiuri aduse din Austria, Franţa etc., neadaptate la condiţiile noastre  s-au pus sămânţele în pungi, aşteptând vremuri mai bune.

Situaţia economică a instituţiei s-a înrăutăţit treptat, cu deosebire în 2005, când un director numit adhoc, pe numele său Mihai Pricop, a vândut sectorul zootehnic cu 500 de vaci şi peste 300 de porci. O importantă cantitate de seminţe din staţia de condiţionare a fost livrată unor firme, dintre care multe nu mai există (fără recuperarea banilor). Au urmat, fireşte, procese penale din care amintitul director a fost achitat, iar staţiunea a rămas cu paguba. Conform legii, s-au predat comisiilor locale de fond funciar peste 1.600 ha de teren care, din păcate, în bună măsură, n-au fost predate încă adevăraţilor proprietari, unele suprafeţe stând pârloagă sau fiind lucrate de – să le spunem – samsari, în înţelegere cu autorităţile locale.

Statiunea n-a primit sprijin de nicăieri, suntem o unitate care a supravieţit prin autofinanţare, or cu cele 400 ha de care mai dispunem şi pe care le lucrăm în participaţiune, din cauza lipsei mecanizării, abia putem asigura salariile, în timp ce datoriile la stat cresc vertiginos şi la utilităţi. Somaţiile care vin si  care ne ame­ninţă cu executarea silită se înmulţesc cu fiecare lună.

O rază de speranţă a apărut odată cu Legea nr. 45/2009 privind reorganizarea cercetării. Potrivit acestui act normativ, Staţiunea Podu Iloaiei trebuia preluată de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“. Sub pre­textul că unitatea are mari datorii la stat, universitatea refuză. Între timp, conducerea staţiunii trimite memorii peste memorii forului tutelar, dar nu primeşte niciun răspuns.

S-a întâmplat totuşi ceva: Staţiunea Podu Iloaiei a trecut de la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, atenţie, în subordinea Academiei Oamenilor de Ştiinţă (!), aşadar de destinele instituţiei de care vorbim se ocupă acum profesori de la Universitatea Tehnică, medici, istorici, fără îndoială specialişti cunoscuţi în domeniile lor de activitate, dar fără nicio legătură cu activitatea desfăşurată de-a lungul timpului în staţiune. De aici şi rezultatul întrevederilor pe care doamna director Ion le-a avut cu câţiva membri ai noului for tutelar, care în afară de faptul că au propus proiecte, unele fanteziste, de redresare a situaţiei, n-au putut da nicio soluţie.

S-a mai vehiculat o soluţie – posibilitatea, conform legii, a unui parteneriat public privat. Din păcate, nu se poate face nimic deoarece staţiunea ar trebui să vină cu 51 la sută ori tot ce există aici este al statului.

Ce rămâne de făcut? Aflată de ani în pragul colapsului, Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Agricultură Podu Iloaiei mai poate fi salvată doar de cei care diriguiesc agricultura şi cercetarea în domeniu, dacă mai doresc să supravieţuiască această unitate ieşeană. Sunt însă slabe speranţe, de vreme ce doamna ing. dr. Ioana Ion crede că, asemenea altor unităţi de cercetare din ţară, şi cea din Podu Iloaiei îşi aşteaptă sfârşitul.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 15, 1-15 AUGUST 2012

Informaţii despre

Nume/Denumire SCDA Podul Iloaiei
Tip entitate Entitate care apare in Tab Contact; Ordonator terțiar de credite; Stațiune de cercetare
Categorii produse Grâu comun
CIF 1935726
Abreviere SCDA Podu Iloaiei
Sigla
Localitate Podu Iloaiei, judeţ Iaşi, România
Adresa Str. Naţională de Sus nr. 178, Judeţul Iaşi, 707365 Podu Iloaiei, RO
Cod poştal 707365
E-mail scda_podu_iloaiei@yahoo.com
Persoane de contact
An înfiinţare 1957