O diviziune administrativa, o entitate subnațională, sau o subdiviziune a ţării, este o parte a unei țări sau a unei diviziuni politice , constituită în scopul guvernării. Diviziunilor administrative le sunt acordate, ficăreia, un anumit grad de autonomie, fiind administrate prin structuri administrative locale. Țările sunt divizate în aceste unități mai mici pentru a face mai uşoară gestionarea terenurilor și afacerile poporelor lor. De exemplu, o țară poate fi împărțită în provincii, care, la rândul lor sunt împărțite în județe, care, la rândul lor, pot fi împărțite în totalitate sau în parte, în municipalități . Acestea sunt doar câteva dintre numele date subdiviziuni administrative.
Diviziuni administrative sunt conceptual separate de teritoriile dependente, primele fiind o parte integrantă a statului iar celelalte fiind numai sub o formă mai mică de control. Cu toate acestea, termenul de "diviziune administrativa", poate include teritorii dependente, precum și divizările administrative acceptate.
Întrucât fiecare ţară are specificul ei politic, diviziunile administrative nu pot fi definite unitar, la nivel global. Pentru a putea compara totuşi aceste structuri, se pot utiliza termeni in limba engleză, care definesc anumite structuri tipice la nivel global.