Misiune

DIPLOMĂ DUBLĂ din partea Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, România şi a Universităţii Pierre Mendes France Grenoble, Franţa. Pentru o întreprindere, managementul sistemului logistic propriu şi integrarea în cadrul sistemelor partenerilor constituie un avantaj strategic. Coordonarea perfecta se impune mai ales în cazul proiectelor complexe, care implementează tehnologii informaţionale şi comunicaţionale situate la interfaţa diferitelor funcţii ale întreprinderii. Intreprinderea nu mai este privită ca o entitate izolată, ci aparţinând unei reţele foarte vaste, în care fiecare membru are o misiune specifică. În prezent, atât pe piaţa României cât şi pe piaţa UE există o cerere în creştere de profesionişti în domeniul managementului lanţului de aprovizionare (supply chain management), cu particularizare pe domenii precum achiziţii, distribuţie, logistică, marketing relaţional şi managementul relaţiilor cu clienţii. Programul de masterat ADL vine ca răspuns la această cerere, propunându-şi formarea de profesionişti capabili să lucreze şi să obţină rezultate performante în acest domeniu; studenţii sunt pregătiţi pentru asumarea funcţiilor de responsabili sau consultanţi în domeniile logisticii globale şi managementul lanţului logistic, precum Manager logistică - distribuţie, Manager logistică - service clienţi, Manager logistică - producţie, Manager logistică - aprovizionare, Manager ECR, Responsabil logistică internaţională, Manager relaţii cu clienţii s.a.

Informaţii despre

Aparţine de Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
Nume Achiziţii, distribuţie, logistică
Cod SIIIR spec-163
Statut Acreditat
Tip unitate Specializare
Limba de predare română
Perioada studii 2
Forma de învățământ cu frecvență
Domeniu Ştiinţe economice
Domeniu de licență/master Management
Programe inrudite Management; Management în comerţ ; Managementul organizaţiilor; Managementul proiectelor; Managementul şi dezvoltarea resurselor umane

Vezi şi

Unităţi de învăţământ Master
Please wait...