Situat în partea de vest a României, la graniţa cu Ungaria, judeţul Arad ocupă o suprafaţă de 7.754 kmp, fiind al şaselea judeţ, ca întindere, al ţării. Punctele extreme est-vest, respectiv satul Târnăviţa 22 39’ longitudine estică şi oraşul Nădlac, 20 45’longitudine estică, situate la 160 km distanţă între ele şi cele de nord-sud, adică satele Berechiu 46 38’ latitudine nordică şi Labaşinţ 45 58’ latitudine nordică, despărţite între ele de o distanţă de 90 km, sugerează imaginea clară a judeţului Arad, ca o unitate administrativ-teritorială bine individualizată din punct de vedere geografic.

Limita nordică se desfăşoară pe faţada vestică a Munţilor Apuseni, Dealurilor Vestice şi Câmpiei de Vest, iar în masivul Codru-Moma, până la Valea Monesei, limita judeţului coincide cu cumpăna de ape dintre Crişul Alb şi Crişul Negru.
La partea de est, limita dintre judeţul Arad şi judeţul Alba este formată din contraforturile Munţilor Bihorului, cu vârful Piatra Aradului (1.428 m), Dealul Lespezi, Muntele Rotund (1.406 m) şi Muntele Găina (1.484 m), alcătuind şi cumpăna de ape dintre Arieşul Mic şi numeroasele văi torenţiale afluente Crişului Alb. Limita faţă de judeţul Hunedoara intersectează periferia sudvestică a Bihorului, depresiunea Hălmagiu – Arad, extremitatea estică a Munţilor Zărandului şi culoarul Mureşului în avale de localitatea Zam.
La sud, judeţul Arad prezintă o limită mai estompată din punct de vedere altimetric, respectiv o cumpănă de ape joase între Mureş şi Bega, amprenta de peisaj fiind impusă de culoarul larg al râului Mureş.
Limita vestică este dată de graniţa cu Ungaria, ce se desfăşoară în cadrul câmpiei joase, cu numeroase braţe părăsite şi frecvente perimetre de înmlăştinire.

Reţeaua hidrodrafică bogată, de 27.890 kmp, este determinată de principalele cursuri de apă Mureş, Crişul Alb, Crişul Negru şi afluenţii acestora, dar şi de lacurile naturale sau antropice existente (Cladova, Tauţ etc.).
Din îmbinarea componentelor fizico-geografice atât de variate, rezultă şi numeroase unităţi natural-teritoriale destul de omogene, caracterizate prin specificul şi unitatea elementelor componente: Munţii Codru-Moma, Munţii Bihorului, Munţii Zărandului, Piemontul Codrului, Piemontul Zărandului, Depresiunea Zărandului, Depresiunea Almaş – Gurahonţ, Depresiunea Hălmagiului, Dealurile Lipovei, Culoarul Mureşului, Câmpia Cermeiului, Câmpia Crişului Alb, Câmpia Aradului şi Câmpia Vingăi. Această grupare, cât se poate de variată, în unităţi şi subunităţi naturale relativ omogene, produce, om vedea, tot atâtea zone şi sub-zone folclorice deosebit de bine conturate, contribuind la zestrea diversificată din punct de vedere cultural a judeţuluinostru.

Climatul – continental-moderat, cu slabe influenţe mediteraneene şi temperaturi medii anuale de 10-12 C – asigură condiţii favorabile întreţinerii zonelor naturale protejate, precum Rezervaţia Naturală „Lunca Mureşului”, Parcul dendrologic „Arboretum Silva” din Gurahonţ, Grădina Botanică Macea, Rezervaţia botanică „Poiana cu Narcise” de la Rovine, Rezervaţia forestieră Runcu-Groşi, parcurile dendrologice Săvârşin şi Căpâlnaş sau rezervaţiile speologice de la Moneasa şi Căprioara. Judeţul Arad deţine în prezent o suprafaţă de 141.450 ha de arii naturale protejate, totalizând 18,2% din suprafaţa totală a judeţului. Aceste suprafeţe protejate au crescut de 10 ori începând cu anul 2007, când ţara noastră a aderat la Uniunea Europeană. În prezent, Complexul Muzeal Arad, Romsilva şi Parcul Natural Lunca Mureşului studiază şi gestionează aceste valori naturale arădene, atât în ceea ce priveşte protejarea  florii şi faunei, cât şi în legătură cu punerea acestora în valoare din punct de vedere turistic.

Populaţie: structură etnică şi confesională, evoluţii demografice

Favorizat de configuraţia geografică, cu întinse zone de câmpie, dealuri şi părţi montane, de factorii climatici, de o bogată reţea hidrografică dominată de cursurile Mureşului şi Crişului Alb şi de resursele subsolului, judeţul Arad a oferit, încă din timpurile cele mai îndepărtate, condiţii prielnice de viaţă comunităţilor umane. Expansiunea imperiului austriac pe seama pierderilor teritoriale suferite de otomani, la sfârşitul secolului al XVII-lea şi la începutul celui următor, a fost însoţită de colonizări şi imigrări în noile achiziţii ale coroanei habsburgice, multe dintre acestea fiind făcute sub coordonare militară.
Ca urmare, pe parcursul secolului al XVIII-lea, creşterea numerică a populaţiei din judeţul Arad a fost una substanţială, conscripţia lui Iosif al II-lea din anul 1780 evidenţiind o populaţie de 130.000 de suflete. În anul 1780, pe teritoriul comitatului Arad existau, conform datelor oficiale, 167 de aşezări româneşti, 9 aşezări maghiare, 4 germane, una slovacă, una germano-maghiaro-sârbă şi una maghiaro-română. Peste 100 de ani, recensământul din anul 1900, înregistra în judeţul nostru un număr de 386.000 de locuitori.

Compoziţia etno-confesională reflectată în actele oficiale, evidenţiază la momentul 1847 din totalul de 239.984 de locuitori ai comitatului Arad un număr de 180.268 de români (deci un procent majoritar, de 75,11%), 36.061 maghiari, 18.107 germani, 2.200 evrei (în majoritate germanofoni), 1.789 slovaci, 1.406 sârbi („raţi”) şi 153 „greci” – de fapt aromâni. Nu erau menţionaţi în mod distinct nici puţinii armeni catolici şi ortodocşi, nici ţiganii şi nici croaţii catolici stabiliţi pe Valea Radnei. Datele recensământului din anul 1880 relevă o creştere la 391.614 locuitori în comitatul Arad, în rubricile acestuia făcându-se şi o nuanţare etno-confesională ceva mai amănunţită. Ca atare, după „limba maternă” existau 232.888 români, 70.947 maghiari (fiind incluşi aici şi cei 9.000 de izraeliţi, care utilizau predilect limba oficială şi, prin urmare erau consideraţi maghiari), 52.487 germani, 14.647 persoane cu limba maternă necunoscută, 8.270 slovaci, 4.867 croato-sârbi, 124
ruteni şi 6.227 persoane trecute la „alte naţionalităţi”). După religie, au fost înregistraţi 236.600 ortodocşi, 104.057 romano-catolici, 17.706 reformaţi, 13.646 greco-catolici, 10.333 evanghelici, 9.063 izraeliţi, 117 de „alte religii” şi 92 unitarieni. Creşterea populaţiei comitatului a fost întreruptă de Primul Război mondial (1914-1918), când populaţia scade de la 423.134 (1914), la 405.794 locuitori, înregistraţi la 30 iunie 1918. În schimb, extinderea teritorială spre Vest, în limita noii frontiere statale stabilită în urma Tratatului de pace de la Trianon, din 4 iunie 1920, precum şi anexarea plasei administrative Aradul Nou – în urma reorganizării teritoriale a României Mari – au condus la creşterea numărului de locuitori, astfel că la recensământul din 29 decembrie 1930 sunt înregistraţi 488.359 de locuitori, majoritatea acestora fiind români. Ultimul Război Mondial avea să conducă iarăşi la o descreştere a numărului de locuitori (476.207, la 25 ianuarie 1948), depăşirea acestei cifre fiind posibilă doar în anul 1977, când populaţia ajunge la 512.327. După 1989, numărul locuitorilor scade iarăşi, ultimul recensământ din martie 2002 înregistrând 461.730 de locuitori.

Din punct de vedere administrativ, judeţul Arad cuprinde 1 municipiu, 9 oraşe, 68 de comune şi 270 de sate. Tabloul religios cunoaşte la rându-i schimbări profunde, astfel că, după 1989, în rubricile recensămintelor reapar greco-catolicii (4.962), iar neoprotestanţii toleraţi de regimul totalitar (baptişti, penticostali şi adventişti) numără aproximativ 25.000 de persoane. Romanocatolicii scad, de la 58.863, la 46.655, iar ortodocşii se păstrează în jurul cifrei de 336.683. Aceste descreşteri numerice se datorează atât scăderii demografice, cât şi emigrărilor. Reformaţii înregistrează în anul 2002 12.384 de suflete, iar cei 195 de evanghelici înregistraţi la ultimul recensământ sunt fie maghiarofoni, fie germanofoni. În schimb, cultul evanghelic sinodo-presbiterian numără 4.292 de credincioşi. Unitarienii, desprinşi din rândul protestanţilor din Ardeal numără 128 de credincioşi, creştinii după Evanghelie - 186, iar creştinii de rit vechi - 287. Evreii mozaici de rit neolog înregistrează 231 de enoriaşi, în anul 2002. La rubrica „alte religii” sunt menţionate 1.770 de persoane, ateii sunt în număr de 550, iar cei care nu şi-au declarat religia numără 550 de persoane. Ca o concluzie, în judeţul Arad românii au convieţuit armonios cu celelalte minorităţi etnice şi confesionale, ceea ce a
determinat şi caracterul multicultural al acestui spaţiu.

Minorităţile din judeţul Arad

Alături de români, în judeţul Arad trăiesc, astăzi, nouă minorităţi naţionale: maghiari, rromi, germani, slovaci, sârbi, bulgari, ucrainieni, evrei şi cehi.

MAGHIARII constituie minoritatea cea mai numeroasă din judeţ, la recensământul din anul 2002 reprezentând 10,7% din totalul populaţiei. Ei sunt bilingvi, pe lângă limba maternă vorbind şi limba română.Din punct de vedere religios, maghiarii arădeni sunt romano-catolici, reformaţi şi penticostali.În localităţile majoritar sau integral maghiare din vecinătatea frontierei cu Ungaria administraţia şi învăţământul se desfăşoară în limba maghiară.După 1990, în judeţul Arad a fost înfiinţată o filială locală a UDMR. De asemenea, comunitatea maghiarilor arădeni dispune de presă scrisă în limba maghiară şi de ore de emisie la televiziunile locale, regionale şi naţionale, în limba maternă. Astăzi, la Arad, în clădirea fostului Liceu Catolic funcţionează un liceu maghiar.

RROMII reprezintă 3,8% din populaţia judeţului .La recensământul din anul 2002 au fost înregistraţi 17664 de rromi însă numărul lor este mai mare, mulţi  referând să se declare români sau de altă etnie. Comunitatea rromilor este puternic polarizată din punct de vedere economic, de la cei foarte săraci până la cei care deţin mai multe case cu aspect de palate.Sunt organizaţi în Partida Romilor iar din punct de vedere cultural, au început să se facă prezenţi la festivaluri cu propriile formaţii de dansuri.

GERMANII. Faţă de anul 1900, când această etnie număra în judeţul Arad 34.505 membri, numărul germanilor s-a diminuat drastic spre sfârşitul secolului al XX-lea, scăderea masivă datorându-se repatrierilor în masă. Rezultatul a fost că la recensământul din 2002 s-au declarat germani doar 4852 de persoane.
Astăzi, în Aradul Nou funcţionează un Liceu German, iar etnicii germani rămaşi în judeţ sunt organizaţi în asociaţii sau fundaţii care desfăşoară diferite activităţi  menite să conserve şi să promoveaze identitatea culturală germană.

SLOVACII. Această minoritate numără în prezent 5695 de persoane. Slovacii trăiesc în mai multe localităţi din judeţ, populaţia cea mai compactă fiind cea din Nădlac.Aici în 4 ian.1990 a fost înfiinţată Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România, care are în prezent 54 de organizaţii locale în ţară şi reprezentare parlamentară.În localitate funcţionează o şcoală generală şi un liceu slovac,o tipografie, în care apare presă şi literatură slovacă, şi o casă muzeu. De asemenea în ultimii 20 de ani au fost înfiinţate câteva asociaţii culturale,o formaţie de dansuri şi o trupă de teatru.

SÂRBII. Odinioară o comunitate importantă în zona Aradului, astăzi sârbii mai numără doar 1268 de persoane, fiind răspândiţi în Arad, Pecica, Nădlac, Turnu, Felnac, Satu Mare, Mănăştur şi Munar. Sunt afiliaţi la Uniunea Sârbilor din România. Cu ajutorul bisericii pravoslavnice şi a organizaţiilor sârbe locale ei desfăşoară numeroase activităţi menite să conserve limba şi tradiţiile culturale şi să păstreze vie istoria grupului.

BULGARII. Minoritatea bulgară din judeţul Arad, originară din zona oraşul Ciprovet( Bulgaria) este concentrată aproape în totalitate în localitatea Vinga, ultimele recensăminte evidenţiind un număr de 816 de persoane. Cunoscuţi sub numele de bulgari pavlichieni, ei religie romano-catolică.Sunt afiliaţi la Uniunea Bulgarilor din Banat şi au formaţie instrumentală şi de dansuri, cu care participă la festivaluri în ţară şi în Bulgaria.

UCRAINIENII. Reprezintă etnia ajunsă cel mai târziu în judeţul nostru, din zona de nord ale ţării, prin migraţie secundară.La ultimul recensământ au fost înregistraţi aproximativ 1.800 de ucrainieni, care trăiesc la Târnova, Peregul Mare, Nădlac şi Pecica. Majoritatea sunt, de religie, penticostali.

EVREII. Astăzi, comunitatea evreilor mai numără foarte puţine persoane (366), majoritatea în vârstă. Această scădere drastică a fost determinată de plecările masive în Israel, după anul 1956. Mica comunitate din Arad respectă tradiţiile şi sărbătorile evreieşti.

CEHII. În număr de aproximativ 226 persoane, cehii reprezintă cea mai mică comunitate din judeţul nostru. Ei sunt urmaşii cehilor moravieni colonizaţi în secolul XVIII în zona Ineu şi Peregul Mare.

Mediul economic

Prin poziţia sa geografică, judeţul Arad se găseşte la intersecţia marilor drumuri comerciale din această parte a continentului. În perioada modernă a istoriei sale, judeţul (comitatul) Arad a fost racordat la principala linie de cale ferată din Europa răsăriteană, pe data de 23 octombrie 1858, la ora 15,30, în gara Arad a intrat primul tren venit pe relaţia Viena-Budapesta-Arad. Acest lucru a condus la dezvoltarea economică a regiunii, inclusiv la construirea unei fabrici de vagoane în oraşul Arad, care în curând va deveni reprezentativă pentru judeţul nostru.
Industria textilă de tradiţie, precum şi imensul şi variatul potenţial agricol, au contribuit masiv la dezvoltarea economică a judeţului Arad. Cu precădere după 1990, principalele investiţii economice s-au centrat îndeosebi în oraşul reşedinţă de judeţ. În anii care au urmat, dar mai ales în prezent, asistăm la o dispersie investiţională pe teritoriul judeţului, fiind vizate în primul rând marile aglomerări urbane, posesoare de forţă de muncă. La Chişineu-Criş, la Ineu, la Sântana sau la Lipova se dezvoltă parcuri industriale tot mai bine reprezentate, care angajează forţa de muncă disponibilă din regiune şi contribuie, evident, la dezvoltarea localităţilor din acest areal. Referindu-ne la principalele date statistice, constatăm o creştere constantă a veniturilor populaţiei în ultimii ani.
Astfel, dacă în anul 2000 un salariat avea un câştig mediu de 192 lei, în anul 2007 media salarială a depăşit cifra de 953 lei/lună.Comparând aceste câştiguri cu cele realizate de către cetăţenii din alte judeţe, putem concluziona că judeţul Arad se situează între primele zece judeţe din ţară în privinţa veniturilor populaţiei obţinute din salarii. În ceea ce priveşte disponibilitatea faţă de consumul cultural şi posibilitatea achiziţionării acestuia, desigur, arădenii ocupă un loc privilegiat în contextul naţional.

Mediul politic, administrativ şi legislativ

Dezvoltarea mediului cultural este dependentă de factorii de natură socioeconomică, de suportul autorităţilor locale, precum şi de factorii de natură legislativă.
Factorii de decizie politică şi administrativă la nivelul judeţului Arad sunt:

• Consiliul Judeţean Arad şi Comisia pentru probleme culturale, de învăţământ, sportive şi de tineret - în cazul instituţiilor ce funcţionează în subordinea C.J.Arad
• Primării locale – în cazul căminelor culturale şi al caselor de cultură orăşeneşti

Consiliul Judeţean Arad este şi principalul ordonator de credite al instituţiilor de cultură subordonate.

Ameliorarea finanţării în ultimii ani a fost posibilă datorită îmbunătăţirii cadrului legislativ (spre exemplu – Legea nr.350/2005*actualizată în 2008 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, Ordonanţa nr.51/2008 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi proiectelor culturale).
Finanţarea culturii prin proceduri competitive – licitaţia concurs de proiecte a condus, pe de o parte, la generalizarea unei practici obişnuite în Uniunea Europeană, transparente şi neutre, iar pe de altă parte, au fost încurajate proiectele inovatoare punându-se accent pe calitatea actului de cultură.
Accesarea fondurilor structurale ale UE în etapa imediat următoare este o prioritate şi totodată o necesitate, dat fiind contextul general al crizei economice ce nu poate ocoli cultura (locuri de muncă, producţii artistice).
Iată cum se naşte o nouă paradigmă: de la societatea de consum la cea a cunoaşterii. Răspunsul „strategic” al autorităţilor locale înseamnă regândirea modului de finanţare a culturii din fonduri publice şi găsirea de noi soluţii, cum ar fi: dezvoltarea parteneriatului public-privat, sponsorizarea, patronajul, mecenat-ul.
Politicile culturale locale (la nivel judeţean şi instituţional) trebuie să permită schimbul de idei şi bune practici, reafirmarea culturii ca factor de dezvoltare durabilă şi coeziune socială.

Influenţa domeniilor sinergetice: educaţia, mass-media, turismul.

Educaţia
Învăţământul arădean are o bogată tradiţie istorică, judeţul nostru fiind o adevărată pepinieră de intelectuali în partea de vest a ţării. Încă din anul 1812, când se puneau bazele Preparandiei lui Dimitrie Ţichindeal, aceasta era a şasea instituţie cu profil pedagogic şi teologic din Monarhia habsburgică şi, evident,
prima din spaţiul românesc.
În prezent, la nivelul municipiului şi judeţului Arad funcţionează peste 400 de grădiniţe şi unităţi şcolare, dintre care 136 de instituţii de învăţământ cu personalitate juridică. Învăţământul liceal este reprezentat de un număr de 40 de licee, colegii naţionale şi grupuri şcolare, dintre care 19 funcţionează în municipiul Arad. Învăţământul superior arădean dispune de două universităţi, una de stat, Universitatea „Aurel Vlaicu” şi una privată, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”. În învăţământul preuniversitar studiază în prezent aproximativ 32.000 de elevi, numărul acestora – din datele statistice actuale - fiind într-o uşoară creştere.
Universitatea „Aurel Vlaicu”, unde studiază peste 13.000 de studenţi şi masteranzi, este o instituţie de învăţământ superior de stat, care continuă tradiţia învăţământului universitar arădean şi dispune de o paletă extrem de variată de facultăţi şi, implicit, de specializări: inginerie, inginerie alimentară, turism, protecţia mediului, ştiinţe umaniste şi sociale, ştiinţe economice, teologie, ştiinţe exacte, ştiinţe ale educaţiei, educaţie fizică şi sport, arte plastice, decorative şi design.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” este una dintre cele mai performante instituţii de învăţământ superior private din ţară, având peste 18.000 de studenţi, inclusiv la filialele din vestul ţării, 882 masteranzi şi 43 doctoranzi. În cadrul acestei universităţi există următoarele facultăţi (specializări): ştiinţe juridice, medicină generală, farmacie şi medicină dentară, ştiinţe umaniste, politice şi administrative, educaţie fizică şi sport, psihologie şi ştiiţe ale educaţiei, informatică, ştiinţe ale naturii, inginerie, ştiinţe economice, conservarea patrimoniului şi restaurare.
Din punct de vedere al învăţământului vocaţional, în Arad funcţionează Seminarul Teologic, Liceul Pedagogic şi Liceul de Arte „Sabin Drăgoi”, toate cele trei unităţi de învăţământ având şi o îndelungată tradiţie în acestedomenii. Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” dispune de specializări în ceea ce priveşte interpretarea vocală şi instrumentală, teatru, pictură, sculptură, grafică, design şi arhitectură.
În majoritatea instituţiilor de învăţământ din judeţul Arad funcţionează şi ansambluri sau formaţii cultural-artistice ale elevilor, coordonate de dascăli competenţi, care colaborează cu administraţiile locale şi, mai ales, cu Căminele culturale. De asemenea, în multe instituţii educative din judeţ există cenacluri sau sunt publicate, periodic, reviste şcolare. Este, putem spune, pepiniera artistică şi culturală a judeţului Arad, care se află permanent în atenţia Consiliului Judeţean Arad şi a Centrului Cultural Judeţean. Mai mult, prezenta strategie porneşte de la previziunea descentralizării sistemului educaţional românesc, conform căreia şcolile vor fi subordonate autorităţilor locale şi judeţene, apropiindu-se astfel decizia de cetăţean şi de interesele acestuia în acest domeniu.

Mass-media
De-a lungul timpului, presa arădeană a jucat un rol deosebit în ceea ce priveşte dezvoltarea şi promovarea culturii în judeţul nostru, dar şi în Transilvania.
„Biserica şi Şcoala”, „Tribuna Poporului”(1897-1903), „Tribuna”(1903-1912), „Românul”(1911-1923) au jucat un rol deosebit în susţinerea culturii arădene şi în dezvoltarea unităţii culturale a românilor transilvăneni. De asemenea presa în limba maghiară şi germană a fost deosebit de bine reprezentată, în perioada modernă, în judeţul nostru. Astăzi, în judeţul Arad funcţionează toate formele de manifestare mass-media, pornind de la presa scrisă, până la media audio-video şi publicaţiile on line. Cel mai vechi cotidian arădean este „Jurnal arădean” (fost „Flacăra Roşie” şi „Adevărul”), care apare împreună cu „Arad Express” (publicaţie gratuită), având şi un portal de ştiri on line (Arad Online – www.aradon.ro). Un alt cotidian este „Glasul Aradului” (care are la rându-i un portal de ştiri www.glasularadului.ro) şi care, în fiecare săptămână, are câte un supliment pentru diverse oraşe şi comune din judeţul Arad. Cotidianul „Observator”, împreună cu portalul de ştiri www.observator.info, se manifestă, de asemenea, şi în diverse localităţi din judeţul nostru, cu pagini speciale. Există şi un cotidian regional de limbă maghiară, „Nyugati Jelen” (www.nyugatijelen.com), precum şi un săptămânal, „Flacăra Roşie”(www.flacararosie.ro). În domeniul literar, artistic şi cultural, în judeţul nostru apare revista „Arca” şi suplimentul acesteia „Monitorul cultural”. Pe lângă aceste ziare şi săptămânale, trebuie să menţionăm şi publicaţiile universitare şi şcolare, care de asemenea îmbogăţesc peisajul cultural al judeţului Arad. În domeniul audio-vizualului, în judeţul Arad emit trei posturi de televiziune. Primul, „Info TV”, are program local permanent şi include în grila de programe foarte multe emisiuni cu specific cultural local, având şi un portal de ştiri www.infotv.ro. Secvenţial, emit programe de ştiri locale şi „Televiziunea Arad” şi „Pro TV Arad”, iar Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” are şi un post de televiziune on line. În privinţa posturilor de radio, la Arad emite „Pro FM Arad”, „Radio Arad”, „Radio 21 Arad”, „Radio 21 Sebiş” şi „Radio CNM Arad”. Dincolo de mediatizarea evenimentelor culturale locale pe care o fac aceste posturi de radio, trebuie să menţionăm şi eficienţa radioului local „Radio 21 Sebiş”, care acoperă toată Valea Crişului Alb şi are în grila de programe foarte multe emisiuni muzicale cu specific local. De asemenea, „Radio Timişoara” şi „TVR 3 – Studioul teritorial Timişoara” au în grila de programe suficiente emisiuni cu specific cultural, la care sunt invitaţi şi artişti sau interpreţi arădeni.

Potenţialul turistic al judeţului Arad
Judeţul Arad poate fi considerat o destinaţie turistică atractivă datorită poziţiei geografice strategice, a reliefului variat, diverselor resurse turistice naturale şi antropice, a evoluţiei istorice bogate a acestor meleaguri, ceea ce o recomandă în primul rând pe piaţa turistică de afaceri şi de tranzit.
Potenţialul turismului arădean nu se reduce doar la acestea. Judeţul Arad deţine un potenţial important pentru dezvoltarea formelor de turism care deservesc consumul turistic de nişă (turism balnear, agroturism). Eficienţa acestor forme de turism impun mai întâi de toate o dezvoltare corespunzătoare a infrastructurii generale.
Turismul de afaceri s-a dezvoltat, aşa după cum arată statistica (durata sejurului redusă, preferinţele pentru cazarea comercială la hotel, frecvenţa), datorită evoluţiei din punct de vedere economic a judeţului Arad, a infrastructurii generale (cu preponderenţă în muncipiul Arad) şi creşterii investiţiilor străine directe din ultimii ani. Astăzi Aradul (mai ales municipiul) reprezintă un loc propice pentru investitorii străini şi nu numai, care au găsit posibilităţi multiple de a-şi localiza şi dezvolta afacerile în zonă. Astfel s-au reat câteva capacităţi de cazare care beneficiază actualmente de un confort ridicat, s-au dezvoltat linii aeriene spre şi dinspre principalele zone de provenienţă a investitorilor (Italia, Spania, Germania), dar şi săli de expoziţii, conferinţe şi congrese – proiect implementat de către Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad – EXPO Arad.
Toate acestea pot să constituie pe viitor, repere în dezvoltarea mai accentuată a industriei ospitalităţii din muncipiul Arad, transformându-l într-un principal pol al turismului de afaceri din regiune, ce va aduce, prin efectul său multiplicator reale beneficii zonei.
Obiectivele turistice ale Aradului, precum şi valorile sale cultural-istorice relevă bogăţia şi diversitatea patrimoniului turistic arădean făcându-l atractiv pentru turismul de vizitare şi tranzit (turismul cultural), aşa după cum se poate observa prin elementele de atractivitate turistică de genul:
- cetăţile medievale: Şiria, Şoimoş, Dezna - sec.XIII, Ineu - sec.XVII;
- conace pe Valea Mureşului: Odvoş, Căpâlnaş, Bulci, Conop, Castelul regal de la Săvârşin,
- muzee:

• Complexul Muzeal Arad,
• Muzeul de artă bisericească şi obiecte de cult - Mănăstirea Gai,
• Muzeul memorial 'Vasile Goldiş' - Arad,
• Muzeul oraşului Lipova,
• Muzeul „Ioan Slavici şi Emil Monţia” - Şiria,
• Muzeul „Adam Muler Guttenbrun” - Zăbrani,
• Muzeul de artă şi etnografie - Săvârşin,
• Muzeul Viei şi Vinului - Miniş,
• Muzeul Codrii şi Lunca Beliului,
• Muzeul Tramvaiului - Ghioroc

- puncte muzeale locale: Bata, Buteni, Macea (expoziţia de caricatură – „Ştefan Popa Popa-s” - Castelul Csernovics), casa memorială Eugen Popa- Săvîrşin,
- clădiri de patrimoniu şi monumente istorice în municipiul Arad:
- biserici şi mănăstiri: Mănăstirea Hodoş-Bodrog (com. Felnac), Mănăstirea Maicii Domnului de la Bezdin (sat Munar, comuna Secusigiu), Catedrala romano-catolică „Sf.Maria” şi Mănăstirea „Sfânta Fecioară Maria” din Radna (oraş Lipova), Biserica ortodoxă din Lipova, Mănăstirea Feredeu (com. Şiria), Biserica catolică din Vinga, Bisericile din lemn datând din sec.XVIII-XIX de pe valea Mureşului şi Crişului Alb.

Chiar dacă nu excelează prin turismul balnear, oferta turistică arădeană de acest gen completează într-un mod fericit celelalte opţiuni de petrecere a timpului liber a turiştilor care ajung în judeţul Arad. Turismul balnear ar putea stimula dezvoltarea zonei din punct de vedere turistic datorită diversităţii factorilor terapeutici naturali, precum şi calităţii apelor termale, materializată prin ştrandurile din judeţ (Curtici, Şofronea, Dorobanţi, Lipova).
Acestea tocmai datorită caracteristicilor menţionate sunt căutate de vizitatorii autohtoni, chiar dacă serviciile de bază sunt incomplete şi nu se ridică la standardele de calitate specifice unei asemenea oferte.
Staţiunea „emblemă” a judeţului Arad rămâne Moneasa. Supranumită „Perla Apusenilor”, ea a intrat în circuitul turistic de peste un veac. Aşezare pitorească, aflată la 100 km de municipiul Arad, Moneasa este înconjurată de culmile împădurite ale masivului Codru Moma, străbătută de cursuri de apă, toate contribuind la realizarea unui micro-climat propice recreerii.
O altă staţiune balneară din judeţ este Lipova. Situată într-o zonă colinară în imediata vecinătate a oraşului Lipova, la cca. 30 km de Arad, aceasta deţine bogate resurse naturale, de apă minerală cunoscute din timpul ocupaţiei otomane. În momentul de faţă, identitatea vizuală a staţiunii se asociază din păcate numai cu apa minerală îmbuteliată aici şi nu cu destinaţia turistică propriu-zisă.
Agroturismul este o altă formă de turism ce poate fi valorificată în judeţul Arad datorită caracteristicilor spaţiului rural. El se înscrie în tendinţa de consum generală a pieţei turistice naţionale, care presupune petrecerea vacanţei la ţară, departe de aglomeraţia urbană.
Oferta turistică actuală ne propune:
- pensiuni rurale: Şiria, Cladova, Miniş, Juliţa, Hălmagiu, Brusturi, Galşa, Păuliş,Buteni, Cladova;
- meşteşuguri tradiţionale: olărit: Târnăviţa, Bârsa; ţesături: Şicula, Ineu, Almaş; împletituri nuiele: Ineu, Fântânele, Beliu; pictură naivă: Brusturi, Hălmagiu;
- tehnică populară: mori de apă Brazii, Secaş, Iacobini, Troaş;
- lăcaşe de cult, obiectiv turistic: biserici de lemn din sec.XVIII-XIX (Obârşia, Corbeşti, Roşia, Petriş, Troaş, Poiana, Măgulicea);
- sărbători tradiţionale – obiceiuri, nedei şi târguri;
- gastronomie locală: specialităţi culinare - brânzeturi; preparate din carne (cârnaţi, maioş, caltaboş, slănină afumată); plăcinte („întorsuri” cu varză,cartofi sau brânză; cozonaci, coardă cu mac sau nucă); degustări de vinuri produse în Podgoria Miniş-Măderat, de la cramele din: Păuliş, Miniş, Şiria, Pâncota;
- rezervaţii naturale: „Dosul Laurului” - Zimbru, Poiana cu Narcise de la Rovina, rezervaţia naturală mixtă Moneasa; pădurile seculare de fag (Archişel com. Archiş şi Luncşoara-com. Hălmăgel), de gorun (Groşii Noi-com.Bârzava);
- parcurile dendrologice: „Arboretum Silva” -Gurahonţ, Săvârşin, Odvoş, Căpâlnaş, Bulci;
- Parcul natural „Lunca Mureşului” şi Grădina Botanică de la Macea;
- lacuri amenajate: Ghioroc şi Tauţ, oferă posibilităţi de practicare a sporturilor nautice.
Concluzia ce se desprinde din prezentarea non-exhaustivă de faţă este aceea că patrimoniul turistic arădean prin particularităţile sale: diversitate tematică, unicitate, dar şi unitate va permite valorificarea turistică optimă a acestuia prin organizarea unor circuite turistice, specifice turismului cultural, de
vizitare sau de sfârsit de săptămână, dar şi elemente complementare petrecerii unui sejur de afaceri, toate reprezentând forme de turism ce caracterizează viitorul acestui sector de activitate economică.

POTENŢIAL CULTURAL

Trecutul cultural al judeţului Arad

Această analiză a trecutului cultural arădean este realizată în ordine cronologică şi îşi propune să evidenţieze acele repere care au marcat major viaţa culturală arădeană.

Aşezat la răscrucea principalelor drumuri militare şi, implicit, comerciale încă din antichitate, judeţul Arad a cunoscut o dezvoltare aparte, localităţile sale fortificate de pe ambele maluri ale Mureşului fiind o dovadă elocventă în acest sens. După cucerirea Transilvaniei de către regii maghiari, spaţiul cultural arădean va cunoaşte coexistenţa a două zone de manifestare extrem de bine amprentate, cea românească, în formă ortodoxă şi cea maghiară, în formă catolică.
Cea mai veche menţiune despre cântecul popular arădean o găsim în „legenda Sfântului Gerard”, care vorbeşte despre cântecul care însoţea munca ţăranilor la câmp. Cultura medievală locală a fost puternic influenţată de biserică, atât de cea de rit apusean, cât şi de cea răsăriteană. Tot în lucrarea episcopului Gerard
găsim atestat faptul că, în ducatul lui Ahtum – deci pe teritoriul actual al judeţului Arad – cultul dominant era cel de tip răsăritean, fapt care explică apariţia aşezămintelor bisericeşti şi monastice de aici. Construită la 1.177, mănăstirea Hodoş-Bodrog şi-a păstrat ritul ortodox până în zilele noastre, iar alte aşezări monastice au existat la Bezdin, între Pecica şi Semlac (Ahtummonostora) sau lângă Arad (Kenezmonostora, Geled). Începând cu sfârşitul secolului al XI-lea, iau fiinţă, pe lângă episcopia de Cenad – creată în 1030 – o serie de mănăstiri benedictine şi cisterciene. Atât mănăstirile ortodoxe, cât şi cele catolice devin totodată veritabile aşezăminte de cultură. Astfel, la mănăstirea cisterciană de la Igriş s-a înfiinţat prima bibliotecă din acest spaţiu european, la 1179, ca urmare a manuscriselor primite de la mănăstirea cisterciană din Pontigny (Franţa), iar la mănăstirea din Bulci, în secolul XIV era copiat manuscrisul lui Titus Livius „Historiae romanae”. Capitlurile religioase de la Arad, Cenad şi Igriş vor avea şi personalitate juridică pentru eliberarea de documente oficiale în limba latină, atât pentru autorităţile locale, cât şi pentru persoanele particulare. Arta epocii ne este cunoscută prin elementele de arhitectură rămase, prin manuscrise şi prin  obiectele cult şi de uz casnic descoperite. Fortificaţiile din pământ şi lemn – relevante pentru arhitectura militară a epocii – sunt evidenţiate la Arad-Vladimirescu (secolul IX şi îşi încetează activitatea la 1028, odată cu luptele de apărare conduse de Ahtum), la Sebiş (sec.X), Feldioara (sec.XI) sau la Zărand (sec. X-XII). În
zonele montane ale judeţului, unde cnezatele şi voievodatele româneşti şi-au păstrat independenţa până mai târziu, s-au realizat construcţii religioase remarcabile, cum este biserica din Dezna sau biserica voievodală de la Hălmagiu, ambele datând de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Bisericile romanocatolice se înalţă, în medievalitatea timpurie, într-un stil romanic, printre primele construite fiind cea de la Mocrea (1199), Tămaşda sau Igriş. Stilului romanic târziu îi aparţine biserica din Vladimirescu şi cele din Pâncota, Iermata Neagră, Adea, Zerind sau Tauţ. Ruinele bisericii din Covăsânţ conduc la concluzia că stilul romanic s-a păstrat în părţile noastre până în secolele XIV-XV, când începe să se producă tranziţia către stilul gotic. Dacă lucrările sculpturale sunt mai mult conexe celor arhitecturale (pilastrul găsit la Mocrea sau sculpturile de a Vladimirescu), cele artizanale sunt mult mai bine reprezentate. Pe lângă tezaurul de la Sânicolaul Mare, reprezentativ pentru întreaga zonă, amintim amuletul de lut ars descoperit la Socodor-Pilu (sec.XI), crucea episcopală descoperită la Arad (sec.X-XII) sau clopotele bisericeşti bogat ornamentate de la Vladimirescu sau Bulci. De dată recentă, mănăstirea descoperită la Bizere, lângă Frumuşeni, scoate la lumină elemente culturale remarcabile pentru perioada medievală timpurie din părţile Aradului. Astfel, pe lângă construcţiile monumentale existente aici, mozaicul de tip bizantin descoperit în anii trecuţi individualizează mănăstirea Bizere pe un areal de 1.000 kmp în această parte a Europei. Astăzi, putem afirma cu certitudine că mozaicul de la Bizere este cea mai reprezentativă moştenire culturală a medievalităţii timpurii nu numai din judeţul Arad, ci din întreg spaţiul central-european şi răsăritean.Desigur, cercetările arheologice viitoare, dar şi eforturile administraţiei judeţene pentru conservarea şi punerea în valoare a acestor vestigii culturale extraordinare, vor contribui la introducerea zonei în circuitul turistic european şi nu numai.
Revenind la perioada medievală, începând cu secolul al XV-lea, pe teritoriul judeţului Arad se constată pătrunderea arhitecturii renaşterii, evidenţiată în cetăţile de la Şoimoş, Dezna şi Ineu. Urmează perioada stăpânirii turceşti, când pe teritoriul arădean se realizează câteva construcţii civile şi militare, cum sunt cetatea de la Arad – edificată în jurul anului 1552 – bazarul din Lipova şi moscheea din Ineu, ridicată după anul 1658. Sculptura este reprezentată prin blazonul renascentist de pe turnul clopotniţei mănăstirii Hodoş-Bodrog – care simbolizează victoria unui localnic împotriva turcilor – statuia Sfântului Apostol Petru de la Sâmpetru German şi statuia Sfântului Ioan Nepomuk din Arad, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Pictura este reprezentată în primul rând de fresca bisericească (Hodoş-Bodrog, Iermata Neagră, Vânători, Lipova), însă documentele vremii vorbesc despre valoarea artistică a bijutierilor care lucrează în atelierele de orfevrărie din Lipova. Dintre executate aici cunoaştem un chivot masiv, datat din secolul al XVI-lea, o lucrare de argintărie în stil bizantin şi gotic, ajunsă la mănăstirea Tismana şi numeroase obiecte de cult descoperite la bisericile din tot judeţul Arad, dar şi în judeţele vecine. După intrarea Transilvaniei sub stăpânirea habsburgică, în zona Aradului sunt colonizaţi germani, maghiari, evrei, sârbi, şi colonişti de alte naţionalităţi, dar care nu schimbă ponderea populaţiei majoritare româneşti, mai ales la nivelul comitatului. Această multiculturalitate, dar şi marile curente culturale venite dinspre Viena – fie direct, fie prin Budapesta – va contribui la crearea unei identităţi culturale specifice a judeţului nostru, începând cu primele decenii ale secolului al XVIII-lea. La Şicula se concentrează o bibliotecă în care existau marile opere ale enciclopediştilor francezi, iar sântăneanul I. Fekete întreţinea ocorespondenţă cu Voltaire. Prin Peretsenyi Nagy Laszlo, Nicolae Horga Popovici sau Alexandru Gavra pătrund la Arad ideile iluministe ale Şcolii ardelene, acesta din urmă publicând, la 1884, chiar volumul „Monumentul Şincai-Clainian”. În arhitectura urbană pătrunde stilul baroc, evidenţiat printr-o serie de construcţii: palatul Edelspaher, capela Sfântul Florian, bisericile episcopale ortodoxe română şi sârbă, statuia Trinităţii etc. Regulamentul iliric, elaborat în 1770, completat cu planul general de organizare şcolară „Ratio educationes” din 1777, încurajează şi susţine înfiinţarea de şcoli săteşti şi orăşeneşti, în care limba de predare să fie cea maternă. Românii arădeni vor face din aceste şcoli un factor de progres  cultural şi de unitate naţională, impunânduse din ce în ce mai mult între naţiunile din monarhie, mai ales că, începând cu anul 1812, la Arad se înfiinţează şi Preparandia. Cinci ani mai târziu, Iacob Hirshl ridică la Arad şi primul teatru, în stilul curentului neoclasic, care se impune în această perioadă şi în părţile noastre. Literatura este reprezentată de poeziile lui Nicolae Horga Popovici, de scrierile lui Dimitrie Ţichindeal sau de creaţiile lui Peretseny Nagy Laszlo sau Sarossy Gyula.20 Pe plan istoriografic, Ştefan Tusz este primul cercetător care încearcă să întocmească o istorie a Aradului, iar Fabian Gabor îi completează munca, publicând la 1835 „Descrierea Comitatului Arad în privinţă istorică, geografică şi statistică”. În anul 1847, la Buda, Alexandru Gavra publică „Lexiconul de conversaţiune”.

Pe planul ştiinţelor, I.L Heidenreich publică, la 1783 „Medicina Aradiensis” şi „Tractatul de morbis in Dacia frequentioribus et sinqulari eos tractandi”, iar Atanasie Şandor răspândeşte cunoştinţele medicale în rândul elevilor de la Preparandia arădeană. Bolyai Janos, fondatorul geometriei neeuclidiene funcţionează pentru o perioadă ca ofiţer în garnizoana Arad. Mănăstirile ortodoxe de la Hodoş-Bodrog şi Bezdin, precum şi cea franciscană de la Lipova sau cea minorită din Arad sunt depozitare a valoroase biblioteci şi colecţii de manuscrise, redactate în limbile latină, germană, maghiară şi română. La 27 februarie 1818, elevii Preparandiei arădene prezintă prima piesă de teatru în limba română, pe scena teatrului ridicat de către Iacob Hirschl, iar în anul 1838 se înfiinţează la Arad un interesant „Comitet de beletristică”, alcătuit din doi români (G.Frunză şi T.Şerb), un sârb (G. Jankovitz) şi un maghiar (I. Szerghel), care militează pentru afirmarea drepturilor culturale. De asemenea, funcţionează şi trupe mixte de teatru, formate din actori români, maghiari, germani şi sârbi, iar după ridicarea edificiului teatral Hirschl, în 1817, la Arad vor veni trupe de teatru din Oradea, Cluj, Bucureşti, Iaşi, Budapesta şi Viena.

Pe plan muzical, în anul 1791 se refugiază la Arad – în timpul războiului rusoaustro- turc – Naum Râmniceanu, care începe elaborarea unui tratat coral. Însă,la 1833 ia fiinţă în oraşul nostru primul Conservator de muzică din România, pe scena căruia vor concerta Franz Liszt (1846), Johann Stauss-fiul (1847), Johannes Brahms (1879), Joseph Joachim (1879), Anton Rubinstein (1867), Pablo de Sarasate (1877), Henryk Wieniawschi (1877) etc.

După ce Aradul obţine, în anul 1834, statutul de oraş liber regesc, dar mai ales după tumultoasele evenimente ale anului revoluţionar 1848, teritoriul întregului comitat avea să cunoască o dezvoltare economică, socială, politică şi culturală fără precedent. În anul 1858 se inaugurează Gara, care va deveni curând unul dintre principalele noduri de cale ferată din această parte a monarhiei, legând Aradul de Viena şi de Bucureşti. Acum se manifestă şi curentul arhitectural neorenascentist, extrem de bine reprezentat la Liceul „Moise Nicoară”, la actuala clădire a Primăriei sau la Teatrul de Stat „Ioan Slavici”. Avocatul şi marele om politic Mircea V. Stănescu publică, la 1859, „Almanahul Muguri”, care însuma creaţiile literare ale elevilor şi studenţilor arădeni, iar în acelaşi an, la Pesta, Athanasie Marian Marienescu publică valorosul volum de folclor „Poezie populară. Balade şi Colinde”. Iulian Grozescu şi Ioan Tripa editează mai multe volume de poezii naţionale sau de factură romantică, influenţate, desigur, de avântul pe care-l cunoaşte literatura românilor transilvăneni din această perioadă. Dintre scriitorii maghiari din zona Aradului s-au remarcat Fabian Gabor, atât prin creaţiile sale literare, dar mai ales prin valoroasele-i traduceri din Cicero şi Lucreţius, scriitorul Ivanyi Odon –care-şi găseşte deplina consacrare ca jurnalist arădean şi care, prin fascinantul roman „Neamurile Episcopului” este considerat unul dintre reprezentanţii de marcă ai realismului critic din secolul al XIX-lea – Lengyel Sandor, Reviczy Gyula, Torok Gyula, Lukascy Sandor şi, nu în ultimul rând, Csiky Gergely care, în cele peste 30 de piese care au ieşit de sub iscusitul său condei („Declasaţii”, „Mizeria cu ciucuri”, „Baloane de săpun” etc.), critică racilele societăţii contemporane lui.

Impresionanta activitate literară a lui Adam Muller Guttenbrunn, originar din Zăbrani, cel care va deveni directorul Teatrului din Viena, avea să îmbogăţească literatura universală cu 19 romane şi nuvele şi 12 piese de teatru. În multe dintre scrierile sale, Adam Muller Guttenbrunnn descrie viaţa cotidiană a şvabilor, dar şi a românilor bănăţeni („Amurgul idolilor”, „Clopotele patriei”, De la Eugenius la Iosefus”, „Micul şvab” etc.). Nikolaus Schmidt publică mai multe volume de poezii, dar şi piese de teatru, dintre care „Ursul” a fost jucată şi la Arad. Un reprezentant de seamă al culturii slovace a fost scriitorul şi dramaturgul Josef Gregor-Tajovski, care şi-a petrecut şase ani din viaţă la Nădlac, în perioada 1904-191024. În acest răstimp scrie cunoscutele sale nuvele în care ilustrează viaţa slovacilor din Câmpia Mureşului, iar în anul 1904, la iniţiativa sa se înfiinţează la Nădlac „Societatea culturală slovacă”, cu filiala pentru tineret  „Slavia”, Asociaţia sportivă „Şoimul” şi Asociaţia muzicală „Zarea”.
Geograful maghiar arădean Laios Loczy efectuează, între anii 1877-1880 o expediţie în India, Birmania, Tibet, China şi Japonia, tot de la acest savant rămânând şi una dintre cele mai bine elaborate descrieri geografice şi geologice a oraşului şi comitatului Arad. Tot în această perioadă apar şi cele trei volume de „Istoria Aradului” publicate de Otto Lakatos şi, între 1877-1886, funcţionează ca profesor de istorie la Arad şi marele istoriograf Marki Sandor. Cele peste 30 de lucrări istorice, privitoare la monografia oraşului şi comitatului Arad, la cetatea Dezna sau la Războiul ţărănesc din 1514 – care avea să producă o adevărată furtună în istoriografia vremii – precum şi volumul „Scriitori români din Bihor” aveau să-l consacre pe Marki Sandor printre cei mai competenţiistorici maghiari din această perioadă.

În anul 1885, în oraşul Arad existau un număr de 12 biblioteci publice, cu 8.011 volume, iar la nivelul judeţului funcţionau 9 biblioteci, care totalizau 4.732 de volume. Numărul bibliotecilor va creşte simţitor după anul 1897, când la Arad va apare ziarul „Tribuna Poporului” care, pe lângă faptul că va deveni cel mai mare ziar al românilor din Transilvania, va tipări şi numeroase cărţi ale scriitorilor români consacraţi, în cunoscutul tiraj de masă „Biblioteca poporală”. De fapt, începând cu anul 1895, viaţa culturală a românilor arădeni avea să se schimbe în mod radical, deoarece Aradul va deveni centrul mişcării naţionale şi capitala politică a românilor transilvăneni. În redacţia tribuniştilor arădeni erau angajaţi sau colaborau cei mai mari scriitori şi oameni de cultură din tot spaţiul etnic românesc, ca Ioan Slavici, I. Agârbiceanu, Octavian Goga, I.L Caragiale, Nicolae Iorga, Şt. O. Iosif, Ilarie Chendi, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, M. Sadoveanu, G. Coşbuc, I. Lupaş, A.D.Xenopol, A.C. Popovici etc., care completau în mod strălucit pleiada cărturarilor arădeni în frunte cu Vasile Mangra, Roman Ciorogariu, Vasile Goldiş, Iosif Goldiş, I.Russu-Şirianu, T. Ceontea, Lazăr Petrovici şi mulţi alţii. În anul 1880, Alexandru Mocioni publică la Viena compoziţiile sale muzicale, dintre care „Sonata opus 9 pentru pian şi violoncel” va fi cântată pe marile scene europene, la Viena, Budapesta, Praga etc., compozitorul arădean impunându-se ca primul mare compozitor român de muzică de cameră din toate timpurile, iar în casele sale din Budapesta se ţineau cele mai cunoscute serate muzicale din capitala Ungariei, la care concertau personalităţi muzicale ale vremii, în frunte cu Franz Liszt, Cernovici, Deutsch etc.27 Acum îşi începe activitatea muzicală şi Ioan Vidu, născuut la Mânerău, în anul 1863, urmat îndeaproape de şiculanul Emil Monţia şi de şirianul Nicolae Ştefu, cunoscut şi sub numele de „Nicu Stejărel”. În anul 1912 concertează la Arad celebrul violoncelist Pablo Casals, iar un an mai târziu se cântă George Enescu. Din anul 1863 la Arad funcţiona „Asociaţia naţională arădană pentru cultura poporului român”, care în anul 1865, cu doi ani înaintea întemeierii Academiei Române, solicita, prin Vincenţiu Babeş, reguli clare pentru ortografia în limba română. „Reniunile de cântări” funcţionau pe întreg cuprinsul comitatului Arad, susţinute de preoţii şi învăţătorii crescuţi pe băncile Preparandiei şi ale Academiei Teologice şi, pe lângă corurile şi formaţiile de dansuri populare româneşti, în localităţile cu etnici germani existau şi numeroase fanfare. Mai ales cea din Sântana, care cuprindea un număr de 60 de copii între 12 şi 13 ani, avea să efectueze turnee în Austria, Germania, Norvegia, Danemarca şi Olanda.

Pictura avea să fie reprezentată de şcolile lui Teneţchi şi Alecsici, de la care păstrăm picturi bisericeşti excepţionale (Căpâlnaş, Micălaca, Catedrala Veche, Biserica Sârbă etc.). Szamossy Elek, Mihai Munkacsy, Paul Bohm, Alexandru Pataky, Cornel Minişan, Iulian Toader şi Frederic Balla aveau să întregească
pleiada de pictori arădeni, iar în anul 1911 se organizează prima expoziţie colectivă de amploare a artiştilor plastici locali, la care au putut fi admirate peste 100 de lucrări, executate de 11 artişti. Doi ani mai târziu, la Palatul Cultural se organizează şi prima galerie de artă permanentă, conform catalogului editat în
anul 1914 fiind expuse un număr de 131 de lucrări de pictură şi grafică. După înfăptuirea Marii Uniri, începând cu secolele (deceniile) 3-4, tinerii artişti plastici arădeni – în frunte cu Marcel Olinescu – se reunesc în gruparea „Proarte”, înfiinţată în anul 1936. Această grupare (Petru Feier, Nicolae Chirilovici,
Emeric Hajos, Iulian Toader-junior, Andrei Viranyi etc.) promovează modernismul, organizând şi o expoziţie în acest sens, în anul 1937.

Sculptura interbelică arădeană, beneficiază de aportul prestigios al artiştilor Romul Ladea şi Gheorghe Groza, cel din urmă sculptând busturile lui A.D.Xenopol şi George Coşbuc, dezvelite în anul 1929 şi plasate în scuarul din faţa Palatului Cultural. În anii 1937 şi 1938, celor două busturi li se adaugă cele ale lui Petre Pipoş, Ioan Russu-Şirianu, Mircea V. Stănescu şi Gheorghe Popa de Teiuş, realizate de Marcea Olinescu (P.Pipoş) şi Radu Moga.

În anul 1920 are loc la Arad prima deplasare a Teatrului Naţional din Bucureşti, cu piesa „Hamlet” de Shakespeare, iar în anii următori, publicul arădean are bucuria întâlnirii cu marii actori Tony Bulandra, Maria Filotti, Constantin Nottara, Constantin Tănase, George Vraca, Elvira Godeanu şi Ion Brezeanu. În toamna anului 1936, intelectualitatea locală, în frunte cu Ascaniu Crişan, Anton Mocioni, Elena Goldiş, Eugenia Cicio Pop, dr.Gheorghe Ciuhandu şi dr. Iustin Marşieu , începe acţiunea de organizare a unui teatru românesc permanent la Arad, iar Asociaţia ziariştilor şi publiciştilor români din Arad concesionează scena Teatrului pentru o stagiune întreagă (1936-1937), asigurând astfel permanenţa acestei încercări.

Tradiţia Conservatorului arădean şi a Societăţii filarmonice locale permite punerea în scenă a creaţiilor marilor muzicieni, iar concertele se bucurau de prezenţa unor mari interpreţi, ca violonistul Socrate Barossi, acompaniat la pian de Alfred Alessandrescu, violonistul Jean Proşteanu, compozitorul şi interpretul Bela Bartok şi, nu în ultimul rând, George Enescu. Acum se manifestă, plenar, şi Sabin Drăgoi şi Emil Monţia, care culeg şi pun în valoare piese nepieritoare din folclorul arădean („Murăş, Murăş, apă lină”, „Creşti pădure şi te-ndeasă”, „Zis-a mama către mine”, „Duce-m-aş şi tot m-aş duce” etc.). Suitele de colinde şi piesele corale pătrund în repertoriul Reuniunii de cântări „Armonia”, înfiinţată în anul 1919 de către profesorul Atanasie Lipovan, a corului „Lyra” din Chişineu-Criş, sau a corurilor din Buteni, Şiria, Hălmagiu, Săvârşin, Sântana etc., acestea constituindu-se în anul 1929 în Asociaţia corurilor şi fanfarelor din judeţul Arad, care îşi va desfăşura activitatea până în anul 1934.

Perioada comunistă de după 1947, dincolo de politizarea excesivă a actului cultural, reprezintă, totuşi, cinci decenii de exprimare a talentelor arădene pe diverse planuri. Meşteşugurile populare au rămas în mare parte necontaminate, iar centrele de olărit din Bârsa (Teodor Faur), Hălmăgel (Aurel Golea) sau Târnăviţa s-au făcut remarcate în toată această perioadă. Pictorul ţăran Ion Niţă Nicodin, din Brusturi, a fost apreciat la numeroase expoziţii organizate în ţară şi străinătate, pictura sa naivă reflectând aspecte din satul apusean, suprinse într-un limbaj coloristic unic. Mişcarea poeţilor ţărani a fost extrem de bine reprezentată în judeţul Arad, mai ales datorită preocupărilor lui Teodor Uiuiu, Emilia Iercoşan, George Pocşoară, Elena Vodă, Cornelia Bulzan, Ana Munteanu, Elena Roşca sau Maria Socaciu sunt tot atâţia poeţi ţărani, înzestraţi cu certe calităţi artistice, mulţi fiind şi culegători de folclor. De asemenea cenaclurile literare au fost active în această perioadă, începând cu anul 1948. Mai ales după 1970, se impun scriitori de talent, printre care Carolina Ilica, Gheorghe Schwartz, Florin Bănescu, Horia Ungureanu, Cornel Marandiuc, Dumitru Siniteanu, Mihai Traianu, Vasile Dan, Teodor Frâncu etc.
Monumentul eroilor de la Păuliş este o lucrare aparţinând sculptorilor Emil Vitroel, Ionel Munteanu şi arhitectului Miloş Cristea, iar frontispiciul Teatrului de Stat este opera unui colectiv de artişti plastici arădeni: Tolan, Brudaşcu, Vitroel şi Cernenschi. Au existat şi lucrări care se încadrează în „realismul socialist”, cum este monumentul din Piaţa Avram Iancu, mozaicul de pe Casa Albă sau bustul lui Miron Constantinescu, dar şi lucrări clasice admirabile, cum sunt vitraliile „Anotimpuri” din holul Primăriei, realizate de artistul Sever Frenţiu.

Patrimoniul cultural material
a.Patrimoniul cultural mobil

Complexul Muzeal Arad
Din studiul sociologic comandat de C.C.J.A. în vederea fundamentării strategiei culturale, reiese faptul că pentru o largă majoritate de arădeni, cultura este o valoare fundamentală, fapt care reprezintă un indice potenţial stimulator pentru iniţiativa culturală. Este, în acelaşi timp, semnificativ faptul că dintre evenimentele propuse de instituţiile culturale publice din Arad, cele asociate muzeului suscită cel mai larg interes (25% din ansamblul populaţiei). Din statisticile proprii, combinate cu analiza sociologică comandată de C.C.J.A., rezultă că peste 90% din vizitarorii muzeului aparţin grupei de vârstă foarte tinere (pâna la 18 ani) şi tinere (între 18 şi 25 de ani). La evenimentele culturale organizate sau co-organizate de muzeu, fie în spaţiul pavilionar fie în for public, prezenţa grupei de vârstă asociate vieţii active (18 – 55 de ani) este cea mai semnificativă (circa 70%).
Un demers recent realizat pentru cunoaşterea opiniei vizitatorilor îl reprezintă proiectul Focus Muzeu. Acest ptoiect s-a desfăşurat în intervalul martie – octombrie 2008, proiectul, derulat de 12 muzee din ţară membre RNMR, finanţat de către AFCN şi sponsori precum Logframe, RomSysData, Colias, a vizat cunoaşterea opiniei vizitatorilor asupra expoziţiilor permanente. Muzeul arădean se particularizează clar prin următoarele concluzii:
1. structura publicului vizitator: peste 90% aparţin grupei de vârstă sub 25 deani;
2. cea mai mare parte a publicului asociază vizita la muzeu cu activitatea educaţională instituţionalizată (programa şcolară, universitară);
3. principala nemulţumire a fost formulată tranşant: ”expoziţiile sunt lipsite de viaţă”.
4. există o acută percepţie a evoluţiei ascendente a muzeului în ultimii ani, afirmată explicit de respondenţi şi dovedită de succesul major al unor acţiuni precum ”Noaptea muzeelor”, ”Festivalul de muzică veche în cetăţile Aradului” şi inaugurarea rezervaţiei arheologice Frumuşeni – Mănăstirea Bizere.
Aceste concluzii sunt puncte nodale de la care pleacă viitoarele obiective de dezvoltare ale Complexului Muzeal Arad.

Muzeul din Arad a fost deschis în 1893 ca expoziţie de Relicve ale Revoluţiei de la 1848, etalată în holul de la etajul II al Teatrului de Stat. Două decenii mai târziu, muzeul a fost mutat în nou construitul Palat Cultural (1913), împreună cu filarmonica şi biblioteca oraşului. Aici au fost amenajate, alături de vechea expoziţie de relicve, săli de expunere pentru colecţia de arheologie şi istorie medievală precum şi o galerie de artă europeană. În perioada interbelică au fost adăugate o expoziţie de etnografie şi două camere memoriale dedicate oamenilor politici arădeni Vasile Goldiş şi Ştefan Cicio-Pop (1934). În perioada 1920 –1944, Palatul Cultural, subordonat primăriei, a avut doar patru angajaţi, în frunte cu directorul, eminentul om de cultură dr. Nichi Lazăr.

După preluarea puterii de către comunişti, colecţiile şi expoziţiile de bază au fost reorganizate în spiritul noii ideologii, în 1954-1955 fiind redeschise secţia de istorie veche, “Muzeul Revoluţiei de la 1848” şi galeria de artă, iar în 1956, expoziţia de etnografie. În intervalul 1958-1988 au fost amenajate secţii ale muzeului în judeţ: Lipova (Muzeul orăşenesc -1958), Şiria (Muzeul Memorial I. Slavici şi E. Monţia -1960), Săvârşin (Muzeul de Artă şi Etnografie – 1988) şi Miniş (Muzeul Viei şi Vinului – 1988).

În urma unei reamenajări radicale, care a durat mai bine de doi ani, expoziţia permanentă de arheologie şi istorie din cadrul Palatului Cultural, a fost redeschisă în martie 1979. A fost, la vremea respectivă, unul din cele mai moderne muzee din ţară. Galeria de artă a fost mutată într-un nou sediu, pe care îl ocupă şi astăzi, unde a fost vernisată în anul 1984. După schimbările politice din decembrie 1989, expoziţiile de bază au fost eliberate de balastul ideologic. În 1992 a fost deschisă secţia de ştiinţe ale naturii şi un an mai târziu cea de istorie interbelică. Galeria de artă, remodelată în întregime, a fost vernisată, în forma ei actuală, în 1998. La finele anului 2003, a fost vernisată expoziţia permanentă “Arad – Decembrie 1989”, reorganizată în totalitate în 2004.

În primăvara anului 2004, după o renovare radicală, a fost redeschisă sala “Clio” care găzduieşte expoziţii temporare organizate de muzeu, biblioteca judeţeană, Cenaclul de Arte Plastice “I. Andreescu” Arad, Fotoclub Arad şi de alţi parteneri ai muzeului. În cadrul muzeului de artă, au fost amenajate (2008), la standarde
moderne, sălile de expoziţii temporare “Ovidiu Maitec” şi “Ione Munteanu” care gazduiesc expoziţii de anvergură naţională şi internaţională. Activitatea editorială a muzeului a început în anul 1967, odată cu apariţia primului număr al revistei Ziridava (ajunsă la numărul 25, în anul 2008), care cuprinde rezultatele muncii de cercetare a specialiştilor muzeului. Din 1992, se editează revista Studii şi Comunicări de Artă şi Arhitectură, din 1995 Armonii Naturale, cuprinzând cercetări în domeniul ştiinţelor naturii, iar din 1999 Zărandul, revistă de cercetări etnologice. La acestea se adaugă cele 10 volume din seria Minorităţi, în care sunt publicate lucrările prezentate la simpozioanele internaţionale de antropologia minorităţilor, manifestări organizate de către muzeu începând cu 1999.

În anul 2007, muzeul a iniţiat programul editorial “Personalităţi arădene”, derulat împreună cu Biblioteca Judeţeană “A.D. Xenopol”. Până în prezent, în virtutea acestuia, au fost publicate patru volume. La acestea se adaugă diferite lucrări de autor, relevante pentru istoria locală, cataloage de expoziţie, broşuri, pliante, vederi şi afişe.

În 1990, a fost înfiinţat atelierul multimedia Kinema Ikon care, începând cu anul 1994, editează propria sa revista Intermedia şi produse hypermedia. Kinema Ikon şi Călin Man (membru al atelierului) au reprezentat România la A 50-a Bienală de Artă Contemporană de la Veneţia (2003). În 2008, muzeul arădean a deschis pentru public rezervaţia arheologică “Frumuşeni – Mănăstirea Bizere”, în virtutea unui concept novator privind valorificarea complexă a unui sit arheologic. În acelaşi an, muzeul şi-a îmbogăţit patrimoniul cu Casa memorială şi colecţia de artă Eugen şi Eugenia Popa din Săvârşin, datorită unei donaţii, îndelung negociate. Astăzi, Complexul Muzeal Arad are 74 de angajaţi şi deţine un patrimoniu de peste 120.000 de piese muzeale.

Spiritul novator, devenit un atribut esenţial al muzeului, a contribuit semnificativ la constituirea primei asocieri libere a muzeelor din România. În primăvara anului 2005, Complexul Muzeal Arad a găzduit întâlnirea directorilor de muzee din Transilvania, Crişana şi Banat, una din cele care au pus bazele Reţelei Naţionale a Muzeelor din România care, astazi, derulează unele din cele mai importante proiecte naţionale şi internaţionale pentru muzeele din România. Din dorinţa de a-şi integra valorile de patrimoniu în circuitul internaţional, după 1990, Complexul Muzeal Arad a semnat protocoale de colaborare cu Muzeul Şvabilor Dunăreni – Germania, Muzeul Bekescsaba, Muzeul din Szeged, Muzeul Militar Budapesta, etc. Aceste acorduri preved realizarea de schimburi regulate de publicaţii, schimburi de specialişti, teme comune de cercetare, publicarea în comun a unor studii şi realizarea unor expoziţii pe diferite teme. Schimburile de specialişti cât şi temele de cercetare au acoperit aproape toate domeniile de activitate: arheologia, arta, ştiinţele naturii şi etnografia. Muzeografii cercetători din cadrul muzeului au participat, în cadrul unor programe, la documentare într-o serie de instituţii de profil din Ungaria, Slovacia, Austria, Germania, Italia şi Anglia. La rândul lor şi cercetătorii din aceste ţări au participat la documentare şi manifestări ştiinţifice şi culturale organizate de Complexul Muzeala Arad.

Complexul Muzeal Arad are organizate mai multe secţii cu expoziţii permanente, astfel:
• Secţia de arheologie şi istorie
• Secţia de ştiinţe ale naturii
• Secţia de artă

Secţia de arheologie şi istorie
Secţia de arheologie şi istorie cuprinde 15 săli de expoziţie, situate la primul şi al doilea etaj al Palatului Cultural (intrarea dinspre Bd. Dragalina). Cele peste 2000 de exponate ilustrează evoluţia zonei arădene, în contextul istoriei României, de la primele urme ale prezenţei umane şi până la instalarea regimului comunist.
Cele mai semnificative piese ale colecţiei de arheologie sunt etalate în primele şapte săli. Majoritatea provin din cercetările arheologice efectuate de specialiştii şi colaboratorii instituţiei pe parcursul ultimului secol. Unelte cioplite din silex şi opal, descoperite pe valea superioară a Crişului Alb (Iosăşel-Gurahonţ) şi pe
terasele dealurilor care mărginesc cursul inferior al Mureşului (Conop, Zăbrani, Cladova) reprezintă cele mai vechi urme ale prezenţei umane în zona noastră. Ele datează de acum aproximativ 100.000 de ani. Mult mai numeroase sunt descoperirile din epoca neolitică (mileniile V - IV î.d.Hr.). Ele provin de pe întreg teritoriul judeţului de astăzi şi ilustrează atât progresele tehnice cât şi creşterea demografică înregistrate în zona noastră. Sunt expuse unelte din piatră şlefuită, os, corn precum şi vase din lut ars, descoperite la Pecica, Sânpetru German şi Sântana. Remarcabil este un fragment de vas, ornamentat cu o figurină feminină - “Venus de la Sânpetru German” (a doua jumătate a mileniului IV î.d.Hr.).

Cel mai important sit de epoca bronzului (mileniile III - II î.d.Hr.) din vestul României, Pecica- “Şanţul Mare”, este reprezentat printr-o diversitate de piese: vase din lut, unelte şi arme din piatră, os, corn şi bronz (inclusiv forme de turnare), obiecte de podoabă, accesorii vestimentare şi jucării Primele informaţii scrise despre realităţile din zona arădeană sunt cuprinse în Legenda Sfântului Gerard (1035), paginile referitoare la acestea fiind expuse, în facsimil, alături de obiecte de podoabă, piese de cult şi ceramică din perioada secolelor XI-XIII. Primele două săli de la etajul doi al expoziţiei sunt dedicate secolelor XIV-XVII, o perioadă frământată, pe parcursul căreia părţile arădene s-au aflat succesiv în stăpânirea regatului maghiar, a principatului autonom al Transilvaniei (1541-1552, 1595-1599, 1601-1615), a Înaltei Porţi otomane (1552- 1595, 1615-1687), a voievodului român Mihai Viteazul (1599-1601) pentru a fi, în cele din urmă, cucerite de către trupele  habsburgice (1687). Principalul punct de atracţie din cadrul segmentului de expoziţie dedicat istoriei moderne îl constituie piesele legate de Revoluţia europeană de la 1848/49. Este vorba, în primul rând, de obiectele personale ale celor 13 generali din statul major al armatei revoluţionare maghiare care au fost executaţi  sub zidurile cetăţii Aradului în 6 octombrie 1849.

Sala Memorandului cuprinde fotografii şi documente care evocă protestul politic al românilor la curtea de la Viena (1892) cu privire la drepturile lor naţionale. În continuare, ampla prezentare a primului război mondial, împreună cu mişcarea voluntarilor şi a emigraţiei române au darul să pregătească vizitatorul pentru înţelegerea procesului istoric al prăbuşirii imperiilor ţarist şi austro-ungar. Sala Unirii ilustrează desăvârşirea procesului de constituire a statului naţional român, subliniind rolul marcant al Aradului în cursul lunii noiembrie 1918 pentru organizarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Steaguri, arme, decoraţii, acte oficiale ale Gărzilor şi Consiliilor naţionale române din această perioadă oferă o imagine sugestivă asupra mecanismului realizării marii uniri. Ultimele două săli ale expoziţiei de istorie sunt dedicate perioadei 1919-1947 în care este prezentată dezvoltarea economică, politică şi culturală a zonei arădene în contextul evoluţiei istorice a regatului României.

Secţia de ştiinţe ale naturii
Cele patru săli de expoziţie ale secţiei de ştiinţe ale naturii (accesul dinspre Parcul Copiilor) se bucură de cel mai mare aflux de public. În prima sală sunt ilustrate cunoştinţele noastre despre univers prin colaje fotografice sugestive reprezentând galaxii, supergalaxii, supernove şi sistemul nostru solar. O serie de machete ale unor rachete şi nave cosmice punctează cele mai importante etape ale evoluţiei astronauticii în a doua jumătate a secolului XX. Sectorul central al expoziţiei este ocupat de către colecţia mineralogică şi cea ecologică. Sunt etalate eşantioane care ilustrează toate clasele de minerale specifice vestului şi nord-vestului României. Fauna şi flora caracteristice judeţului Arad sunt prezentate într-o dioramă organizată în funcţie de formele de relief: zona de şes (baltă, stepă, câmpie), de deal şi de munte completată cu reconstituirea unui ecosistem de peşteră. Piesele cele mai semnificative ale colecţiei paleontologice, majoritatea provenind din zona arădeană, sunt expuse împreună cu un bogat material complementar, menit să ofere o imagine sintetică asupra evoluţiei vieţii pe pământ. Ultima sală se află în curs de reamenajare, ea urmând să adăpostească un vivarium.

Secţia de artă
Din 1984 Galeria de Artă a Complexului Muzeal Arad funcţionează la etajul II al clădirii situate pe strada Gh. Popa de Teiuş, nr. 2 - 4 unde poate fi vizitată expoziţia permanentă şi, în paralel, diferite expoziţii de artă, cu caracter temporar. Expoziţia permanentă, reorganizată în anul 1998, este reprezentativă pentru profilul colecţiei de artă şi pune în valoare printr-o prezentare care combină diacronicul cu sincronicul, cele mai semnificative piese ale acesteia. Parcursul expunerii se desfăşoară cronologic, cu repere limitate în intervalul secolelor XVI-XIX pentru arta europeană şi secolele XIX-XX pentru arta românească.
Pictura europeană este reprezentată prin cele mai valoroase lucrări care aparţin şcolilor italiana, flamanda, olandeza din secolele XVI-XVII, realizate de Jacob Gillig, Bartholomeus van der Helst, Jan Steen, Solomon van Ruysdael, David Teniers cel Batrân, Gerrit Lundens, Jacopo Palma il Giovanni sau pictori din şcoala lui Guido Reni, Corregio, Jan Weenix. Arta secolului XVIII este punctată prin gravurile lui Johann Elias Ridinger, pânzele lui Alessandro Magnasco, Lacroix Marseille, Christian Brandt. Un spaţiu considerabil este rezervat diferitelor centre de influenţă artistică din secolul al XIX-lea. Existenţa unei importante colecţii de artă decorativă, a permis reconstituirea unor interioare de epocă: Rococo, Empire, Biedermeier, dar şi o prezentare comparativă a pieselor de mobilier caracteristice stilurilor europene: Renaştere, Baroc, Ludovic al XVlea, Ludovic al XVI-lea, Régence, Empire, Biedermeier, grupate pe criterii funcţionale (stocare, etalare, şedere). Colecţia de porţelan şi faianţă este reprezentată printr-o micro-expoziţie care prezintă creaţia unor centre europene din intervalul secolelor XVIII-XIX: Meissen, Viena, Elbogen, Schlagenwald, Sévres, Napoli, Urbino, Wegwood, Herend, Cluj. Pendantul acestei colecţii este cea de covoare orientale (Anatolia, Caucaz, Persia, India) sau lucrate în ateliere transilvane, în aceeaşi perioadă a secolelor XVIII-XIX.
Galeria de artă românească se axează pe prezentarea principalelor momente ale dezvoltării picturii româneşti. Este accentuat aportul personalităţilor reprezentative pentru începuturile picturii de şevalet, respectiv cel al pictorilor academişti: C. D.Rosenthal, Gheorghe Tătărescu, Constantin Lecca, Misu Popp, a paşoptiştilor: Barbu Iscovescu, Ion Negulici sau cel al primilor peisagişti: Carol Popp de Szatmari, Henric Trenk.

Colecţia de artă „Doina şi Baruţu T Arghezi”
Un obiectiv major al Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" este şi valorificarea patrimoniului cultura al Aradului, cu efect direct asupra creşterii performanţei în învăţământ, în formarea unor specialişti în domeniul propriu de pregătire, dar şi cu o viziune largă asupra actului de cultura în general. Prin această misiune asumată, Aradul trăieşte un moment cultural de mare intensitate: Fundaţia Universităţii "Vasile Goldiş", împreuna cu Fundaţia Culturală ,,Doina şi Baruţu T. Arghezi" au pus bazele unui lăcaş de artă şi cultură universală: "Colecţia de artă ARGHEZI". Generoasă faţă de fenomenul artistic şi cultural, Fundaţia şi-a deschis porţile pentru a găzdui în spaţiile sale o expoziţie permanentă bazată pe o bogată colecţie din toate sferele artei universale, cu obiecte reprezentative mai ales pentru arta decorativă, începând din secolul al XVI-lea şi până azi, din Europa până în China. Donaţia "Doina şi Baruţu T. Aghezi" cuprinde o serie de obiecte de artă de cele mai diferite genuri: covoare şi piese de mobilier, din secolele XVI, XVII; XVIII, XIX şi XX, în majoritate de provenienţă europeană: Franţa, Italia, Spania, Germania, Austria, Danemarca, Elveţia, Portugalia, România, dar şi din China sau Orient. Piesele decorative din sticlă (cristal, murano, florentină, pastă, opaline), cele din porţelan, faianţă şi gresie, sunt obiecte de referinţă pentru meşterii creatori, ţara sau epoca pe care o reprezintă. De o varietate excepţională, acestea sunt în majoritate obiecte decorative, dar se pot admira şi obiecte uzuale: servicii şi pahare de masa, căni, platouri etc. Semnătura creatorului sau marca manufacturii care le-a executat certifică valoare exponatului: Ginari, Lalique, Bohemia, Murano, Sevres, Limoges, Meissen, Rouen, Langental, Sarreguemines, Vieux Paris, Lille, Bavaria, Rosenthal, Nyon, Doccia. Colecţia este bogată şi în tablouri care aparţin şcolilor de pictură franceză, românească şi helvetica, fiind executate în tehnici diverse: ulei, acuarelă, aquaforte, guaşă, pe pânză, carton sau hârtie, lemn, sticlă, cu subiecte variate: scene de gen, peisaje, portrete, naturi statice. Alături de acestea, câteva miniaturi, aplice, panouri decorative executate în porţelan, fildeş, sidef, metal emailat şi argint, completează armonios spaţiul expoziţional. Argintăria cuprinde peste 150 de piese, distincte prin formă, dimensiuni, utilitate (tăvi, sfeşnice, căni, pahare, casete etc).

Muzeul Memorial Vasile Goldiş
În data de 30 noiembrie 2003 pe faţada palatului „Românul”, într-o atmosferă de sărbătoare, Preşedintele României, în prezenţa Rectorului Universităţii, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, a altor personalităţi şi oficialităţi locale, a studenţilor, a dezvelit o placă comemorativă amplasată în onoarea marelui profesorul, jurnalistul şi omul politic Vasile Goldiş – ideologul Marii Uniri; se inaugura astfel Muzeul Memorial „Vasile Goldiş”, edificiu cultural de excepţie al Aradului contemporan. Cu multă acurateţe, echipa din cadrul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” Arad, care s-a angajat în acest demers cultural, a încercat, prin amenajarea propusă, trecere de la simpla evocare şi reconstituire, la  reiterarea prin reactualizare a unui timp istoric, a unei ambianţe, a acelui „modus vivendi” propriu fiecărei „zone” istorice. S-a încercat să se surprindă viaţă care a conturat marile momente trăite în Palatul Românul, atunci când aici se plămădea strategia Marii Uniri, acel “ceva” din stilul de viaţa al celor care au trăit acolo, din zbaterile care au constituit viaţa culturală de la redacţia unei publicaţii care a făcut istorie. De la inaugurare şi până astăzi Muzeul Memorial, parte a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a devenit un loc vizitat de numeroşi elevi, care împreună cu profesorii lor pot străbate, într-un mediu ambiant încărcat de istorie - o pagină glorioasă a istoriei naţionale şi locale. Aici poţi întâlni simboluri ale istoriei locale, generaţia de aur a Aradului, posibile modele pentru noi toţi cei de astăzi. Nu întâmplător sălile muzeului au devenit locul în care se organizează periodic manifestări culturale de excepţie: sesiuni de comunicări, conferinţe de presă, concursuri.

Colecţia muzeală a Mănăstirii Sf. Simion Stâlpnicul din Arad
Organizată într-o clădire din incinta Mănăstirii, construită în 1762, monument arhitectonic şi istoric, fostă reşedinţă episcopală, expoziţia a fost înfiinţată în 1967 şi pune în valoare icoane pe sticlă provenind din Făgăraş (pictate de Savu Moga) şi din Bihor, icoane pe lemn din secolul al XVIII-lea, iconostas din Densus (1789), piese de mobilier bisericesc, obiecte de cult, cărţi vechi bisericeşti. Biserica din zid este ctitorită de Episcopul de Arad Sinesie Jivanovici (1751-1768), având arhitectură şi decoraţiuni în stil baroc. Prin întregul său ansamblu, complexul de la Gai reprezintă, prin bogăţia şi valoarea exponatelor, un punct de mare atracţie şi interes de pe teritoriul municipiului Arad. În complexul muzeal din această mănăstire se află una dintre cele mai frumoase icoane din sud-vestul României, precum şi cele mai reprezentative icoane ale zugravului brâncovenesc din Banat, Nedelcu Popovici şi a lui Ştefan Teneţchi.Numeroase icoane din această mănăstire sunt făcute de Ştefan Teneţchi în 1767.
Dintre aceste icoane putem aminti următoarele: Tablou de epocă „Portretul Episcopului Sinesie Jivanovici” – care este şi înmormântat în altarul acestei mănăstiri; „Artemis” (biserica purtătoare) – este donat de către Constantin Brâncoveanu în 1698; icoane pictate pe lemn în stil brâncovenesc din secolul alXVIII-lea; icoane cu picturi naive pe lemn, cu origine din Munţii Apuseni; icoane cu picturi naive din Sibiu, Alba şi Cluj; „Uşi Împărăteşti” în stil bizantin din Zimbru în 1783; „Veşmântul Sf. Sava” – Mitropolit al Ardealului din secolul al XVII-lea; „Crucea de la Catedrala Ortodoxă Română” din Arad (Piaţa Catedralei), dăruită în 1777. Icoanele numără astăzi 111 exponate, dintre care 45 sunt pictate pe sticlă. Ca importanţă ştiinţifică şi artistică se impun lucrările semnate de către Stefan Raetchi. Cele 12 praznicare şi 15 icoane de dimensiuni mari se pot vedea în expoziţia permanentă.

În afara icoanelor putem aminti şi valoroasa colecţie de carte veche bisericească reprezentată prin lucrări precum: „Evanghelia” din 1690; „Acatistier” din 1558; „Coresi” din 1567; „Noul Testament” din 1648, fiind prima încercare în limba română de către Simion Ştefan; „Carte românească de învăţătură” din 1643. Colecţia muzeală a Mănăstirii Sf. Simion Stâlpnicul poate reprezenta pentru fiecare dintre noi un loc de meditaţie şi odihnă spirituală, fiind în egală măsură, un spaţiu cultural atractiv.

b.Patrimoniul cultural imobil
Patrimoniul cultural imobil rural, rezultat al originii şi dezvoltării localităţilor arădene Din punct de vedere istoric, există suficiente dovezi consacrate privitoare la faptul că judeţul Arad a fost locuit, fără întrerupere, din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre. Prin aşezarea sa, la marginea spaţiului etnic românesc,
judeţul nostru este caracterizat prin coabitarea mai multor culturi, care vor amprenta, desigur, şi în ceea ce priveşte specificitatea aşezărilor arădene, dar fără a dilua prea mult componenta autohtonă. Încă de la începutul materialului de faţă facem precizarea că, de dată recentă, a apărut pe piaţa publicisticii de specialitate o admirabilă lucrare întocmită de către arhitectul Dr.Teodor Octavian Gheorghiu, intitulată „Locuirea tradiţională rurală din zona Banat-Crişana”, lucrare care face o îndelung aşteptată lumină în ceea ce priveşte originea şi dezvoltarea localităţilor bănăţene şi crişene.

Spre deosebire de populaţiile slave, unde noile familii se întemeiau în jurul casei „şefului” de clan, la români, tinerii căsătoriţi părăseau de cele mai multe ori locuinţa părintească, construindu-şi o nouă locuinţă într-un alt loc, de cele mai multe ori obţinut prin defrişarea unei porţiuni de pădure. Fenomenul, cunoscut printre sociologi sub termenul de „roire”, conduce la înfiinţarea de noi localităţi, multe dintre acestea păstrând inclusiv numele vechiului sat, dar la care se adaugă particula de diferenţiere „de jos” sau „de sus” – în cazul în care era construit pe o poziţie diferită din punct de vedere altitudinal – sau particule de genul „vechi”-„nou”, prin care se diferenţiau din punct de vedere cronologic. Desigur, în cele mai multe cazuri, noile localităţi căpătau şi alte denumiri, legate îndeosebi de toponimele existente, care denumeau cursul de apă, măgura, lazul, holda sau pădurea propriu-zisă. Locuinţele erau aşezate în mijlocul suprafeţei de teren aflată în folosinţă, ceea ce-l determina pe arhitectul austriac Johann Friedel să constate, în 1769, deci înaintea marilor sistematizări imperiale, că „satele sunt întinse, căci gospodăriile sunt ridicate în mijlocul unor grădini, la distanţe mari una de alta. Ca să întâlneşti un sat valah, trebuie să mergi o jumătate de ceas de la mal, în văile ascunse ale munţilor.” Desigur, construcţiile răzleţite şi mai ales ascunse, erau motivate în primul rând de considerente strategice, ultima jumătate a primului mileniu creştin fiind caracterizată de marile migraţii ale popoarelor din est. Cu toate eforturile austriecilor de a grupa aşezările din această parte a imperiului, chiar şi astăzi există încă suficiente localităţi arădene aşezate pe o suprafaţă extrem de mare de teren, cu distanţe apreciabile de la o gospodărie la alta. Satele aparţinătoare comunei Săvârşin, cătunele Hălmagiului sau cele ale comunei Bârzava sunt exemple contemporane mai mult decât grăitoare în acest sens. În ceea ce priveşte construcţia locuinţelor, atât în vetrele vechi, cât şi în cele populate prin „roire”, locuinţa primară cuprindea o singură încăpere, cu toate funcţiunile complementare, la care se adaugă în timp cămara, camera de oaspeţi şi anexele gospodăreşti. Evolutiv, putem deduce faptul că locuinţa primară se va dezvolta în jurul camerei centrale (tinda), din care se intra în celelalte, iar pe măsură ce se dezvoltă anexele gospodăreşti, apar şi cele „două curţi”: prima, delimitată de locuinţa propriu-zisă, fânar şi grajduri, iar cea de-a doua conţinând exclusiv suprafaţa agricolă.

Perioada secolelor X-XI conţine două etape distincte în ceea ce priveşte dezvoltarea localităţilor arădene. Într-o primă etapă, pe fondul coagulării cnezatelor şi voievodatelor româneşti, constatăm apariţia unor fortificaţii, de fapt aşa numitele „cetăţi” de pământ şi de lemn: Kuvin, Pescari, Bulci, Glogovăţ, Zărand, Cladova, Căpâlnaş etc. Cea de-a doua etapă este în legătură cu instalarea ungurilor în Panonia şi cu apariţia primelor documente emise de către Biserica Catolică. Evident, în paralel se păstrează şi formele de organizare politică şi administrativă specific româneşti. Astfel, avem „cnezatele” sau „jupanatele” copiate după modelul slav, dar mai ales „ohabele”, termen utilizat iniţial în sensul de aşezare privilegiată, liberă de orice sarcini. Chiar şi scaunele de judecată româneşti se păstrează în formă nealterată până la 1457. Primele atestări documentare le găsim la Ghioroc (1.080), Şiria, Zerind (1.169), Şeitin (1.138), Zărand (1.198), Apateu (1.219), Pilu, Socodor (1.223-1.299), Mişca (1.249), majoritatea celorlalte apărând în perioada 1.350-1.541.

Din documentele administraţiei austriece aflăm că, începând cu anii 1.716-1.717, în părţile crişene şi bănăţene sunt aduşi aproximativ 80.000 de colonişti, în special şvabi din sud-vestul Germaniei. Împreună cu ei mai sunt colonizaţi sârbi, bulgari catolicizaţi, italieni, francezi şi spanioli. Din punct de vedere urbanistic, asistăm la o adevărată reorganizare a satelor vechi româneşti şi, mai ales, la o grupare fără precedent a noilor localităţi : Guttenbrunn (1.728), Aradul Nou (1.723), Ineu (1.702), Ghioroc (1.726), Sântana (1.740), Zădăreni (1.725), Lipova (1.726), Vladimirescu (1.723) etc. În perioada theresiană se fac
şi colonizări cu maghiari, de exemplu la Şiria (1.753) sau la Pecica (1.766), dar şi cu francezi din Lorena, cu italieni, bulgari, sârbi şi chiar cu români din imperiu. Începând cu anul 1.768, avem şi o hartă exactă a provinciei, elaborată sub coordonarea locotenent-colonelului Elmpt. Numai între anii 1.770 şi 1.771 se întemeiază peste 20 de noi sate, printre care amintim Sâmpetru German, Neudorf, Frumuşeni sau Fântânele. În 1.864, la Pereg sunt colonizate un număr important de familii de cehi romano-catolici, iar în 1.819, la Dorobanţi şi la Mailat sunt aduşi colonişti maghiari. Coloniştii slovaci sunt aşezaţi la Nădlac în anul 1.803. Ultimele localităţi apar, înainte de Primul Război Mondial la Călugăreni (1.910) şi la Variaşu Mic (1.910), iar după război şi după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, ca urmare a reformei agrare privind împroprietărirea combatanţilor români, iau fiinţă noi localităţi în imediata vecinătate a celor de pe suprafaţa cărora s-a efectuat împroprietărirea : Andrei Şaguna (lângă Zimandu Nou, în 1.921), Avram Iancu (lângă Cermei, în 1.921), Hunedoara Timişană (1.925) sau Moţiori (1.922).
Mai ales în localităţile reşedinţă de comună, dar cu precădere în cele care au făcut obiectul colonizărilor, constatăm o organizare prestabilită: uliţi largi, iar casele aliniate la distanţe egale faţă de axul drumului. Fără a mai exemplifica, de-a lungul şi de-a latul judeţului Arad acest lucru este uşor sesizabil şi cu ochiul liber. Spre diferenţă, în cătunele mărginaşe, care n-au făcut obiectul colonizărilor, se păstrează încă tradiţia românească a locuinţelor aşezate în mijlocul terenului disponibil. Avem mărturii şi despre locuinţa coloniştilor germani care, la origine, consta în două încăperi (cameră şi bucătărie), acoperiş în două ape cu streaşina lărgită în faţă, pentru a adăposti şi acareturile, pereţii fiind din nuiele împletite, crengi şi beţe de cânepă lipite cu pământ. Concentrarea caselor în jurul bisericii (centrul, mijlocul satului) justifică şi termenul de „parohie”, care în accepţiunea greacă însemna vecini, nou veniţi, de lângă… Dacă în prima perioadă biserica nu se găsea neapărat în centrul localităţii, fiind înconjurată doar de cimitir, cu timpul s-a renunţat la practica înhumării lângă biserică, iar cimitirele au fost aşezate la marginea satelor.

Monumente istorice reprezentative din judeţul Arad
Monumentele istorice care astăzi sunt emblematice pentru valorile de patrimoniu ale judeţului sunt, incontestabil, repere importante ce poarta ca simbol trecutul istoric al acestui spaţiu european. Prin valoarea şi amplasarea lor, aceste monumente au un potenţial major pentru a deveni importante puncte de atracţie turistică, fiind resurse încă nefructificate pentru dezvoltarea economică a comunităţilor de care aparţin. Câteva dintre cele mai importante sunt prezentate mai jos.

Cetatea Şoimoş, este atestată documentar din anul 1278. A fost reconstruită în jurul anului 1446 de către Iancu de Hunedoara, în timp ce era voievod al  Transilvaniei (1441 – 1446). Lucrările au continuat şi sub fiul său, regele Matei Corvin (1458 – 1490). Între anii 1541-1542, regina Isabela, văduva lui Ioan Zapolya, o transformă în reşedinţă, adăugându-i unele elemente arhitecturale în stilul Renaşterii. Între anii 1552-1595 cetatea Şoimoş este ocupată de către turci, după care ajunge în stăpânirea principilor Transilvaniei. Cade iarăşi sub ocupaţie turcească în anul 1613, fiind recucerită de către austrieci în anul 1699. Este părăsită în anul 1788, dată după care se transformă, treptat, în ruine.

Bazarul turcesc din Lipova, este construit de către turci, probabil în a doua perioadă a stăpânirii zonei (1613-1699). Este un monument unic în judeţul Arad, de-a lungul timpului, clădirea a suferit unele transformări minore.

Cetatea Ineului, este de fapt un vast castel medieval, construit în plan trapezoidal cu turnuri circulare de colţ. Cetatea a fost construită între anii 1645-1652, după planurile arhitectului Gabriel Haller, având elemente decorative din Renaşterea târzie şi Baroc. A fost când sub stăpânirea principilor Transilvaniei,  când sub stăpânire turcească, în funcţie de situaţia confruntărilor armate din acea perioadă, iar în anul 1691 a fost cucerită de către austrieci. De-a lungul timpului, Cetatea Ineului a suferit mai multe restaurări, cea mai importantă fiind cea din anul 1870.

Cetatea Şiriei a fost construită, cel mai probabil, în secolul al XIII-lea, de când este datat donjonul, restul zidurilor fiind adăugate, treptat, până în secolul al XVI-lea. Prima menţiune documentară este cea din anul 1318, ca cetate regală. În anul 1439 a fost dăruită despotului sârb Gheorghe Brancovici, iar în anul 1444 cetatea intră sub stăpânirea lui Iancu de Hunedoara şi a fiului său, Matei Corvin. După aceasta, trece sub stăpânirea mai multor familii nobiliare. Între anii 1529-1540, cetatea este stăpânită de către Ioan Zapolya, voievod al Transilvaniei şi rege al Ungariei. Între anii 1566-1595 este ocupată de către turci, după care intră sub stăpânirea austriecilor. În urma ocupării Cetăţii Ineului de către răsculaţii conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan, cetatea este bombardată şi distrusă din poruncă imperială.

Cetatea Dezna a fost construită la sfârşitul secolului al XIII-lea, în centrul unui cnezat românesc. În anul 1317 este menţionată ca fiind cetate regală. După cucerirea Ineului de către turci, în secolul al XVI-lea, Cetatea Dezna devine o fortificaţie extrem de importantă pentru sistemul de apărare al principilor transilvăneni. Turcii o cuceresc abia în anul 1658 şi o stăpânesc până la 1693. După această dată, probabil şi din cauza asediilor repetate, cetatea este distrusă.

Cetatea Aradului a fost construită între anii 1763-1783, într-o variantă a tipului de fortificaţie Vauban, în formă stelară, după planurile generalului Filip Ferdinand Harsch. Cel mai important episod din existenţa cetăţii îl constituie asediul acesteia de către armata revoluţionară maghiară, care o ocupă la 1 iulie 1849. După înăbuşirea revoluţiei şi capitularea armatelor maghiare la Şiria, în 13 august 1849, Cetatea Aradului devine centrul represaliilor habsburhice. Aici va fi închis şi asasinul de la Sarajevo al moştenitorului tronului imperial, arhiducele Franz Ferdinand.

Mănăstirea Hodoş-Bodrog este unul dintre cele mai vechi aşezăminte monastice din ţară, fiind atestat încă din anul 1177. Actualul edificiu, construit la sfârşitul secolului al XIV-lea, cunoaşte unele refaceri, cea mai importantă fiind în anul 1766, când i se adaugă şi elemente baroce. Pictura murală este caracteristică stilului brâncovenesc şi a servit, în repetate rânduri, ca reşedinţă episcopală.

Biserica voievodală de la Hălmagiu, atribuită voievodului Moga de Crişul Alb, este o construcţie care datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Ridicată întrun stil care a asimilat şi elemente gotice, biserica este pictată, în altar, în stil bizantin, cu influenţe gotice, iar în naos găsim o splendidă pictură bizantină, cu
influenţe ale stilului renascentist italian.

Biserica ortodoxă română din Lipova a fost construită la sfârşitul secolului al XIV-lea. În pronaosul edificiului găsim portretele sfinţilor Pahomie şi Theodosie, pictate în secolul al XV-lea. Biserica a suferit transformări radicale în anii 1732 şi 1792, ccând i s-a conferit o înfăţişare monumentală de stil baroc, şi între anii  1928-1931, când a fost supraînălţată. Picturile interioare, de secol XV, vădesc şcoala brâncovenească, iar iconostasul a fost pictat de către Ştefan Teneţchi, în anul 1785.

Biserica Mănăstirii Franciscane din Radna, este loc de pelerinaj pentru credincioşii catolici, dar şi ortodocşi, cu ocazia Sfintei Marii (15 august). A fost construită în mai multe etape, prima în anul 1756. Ultima etapă se încheie în anul 1911, când se termină construcţia celor două turnuri. Edificiul este o variantă cetral-europeană a stilului baroc târziu.

Biserica Catolică din Vinga a fost construită de către comunitatea bulgarilor din această localitate, în anul 1892, în stil neogotic. Fructificând din plin detaliile de teren, biserica din Vinga este o construcţie impunătoare, ceea ce-i conferă o vizibilitate deosebită.

Castelul din Petriş a fost ridicat în secolul al XVIII-lea de către familia nobiliară Salbeck, în cel mai pur stil neoclasic. După incendierea lui, în anul 1784, de către răsculaţii conduşi de Horea, castelul a fost reconstruit în forma pe care o cunoaştem astăzi. Castelul este înconjurat de un parc de stejari, dintre care unii sunt consideraţi monumente ale naturii.

Castelul din Săvârşin a fost construit între anii 1650-1680 de către familia nobiliară Forray. Este incendiat de către răsculaţii lui Horea, fiind apoi reconstruit. Cunoaşte încă un incendiu, la 1848, fiind apoi reconstruit în anul 1870, în forma pe care o cunoaştem astăzi. Până în anul 1932, castelul cunoaşte mai mulţi proprietari, nobili, după care este cumpărat de către Regele Mihai I al României. În anul 2001 este retrocedat familiei regale. Castelul este înconjurat de un parc dendrologic deosebit de bine alcătuit, în mijlocul domeniului existând şi un lac.

Castelul din Căpâlnaş este cel mai frumos edificiu de gen din judeţul Arad, proiectat de către arhitectul vienez Otto Wagner, în stilul Micului Trianon de la Versailles. Castelul a fost ridicat între anii 1876-1879 de către constructorul Kallina Mor, angajat de către membrii familiei Mocioni, deţinătorii domeniului. Stilul neoclasic, dar şi detaliile edificiului, reţin atenţia vizitatorilor, la fel ca şi minunatul parc dendrologic de opt hectare, care înconjoară castelul.

Castelul din Bulci a aparţinut tot familiei Mocioni, fiind achiziţionat în anul 1858 de la baronul Fechtig-Fechtenberg. Este construit în stil neoclasic, cu faţadă simplă – blazonul familiei Mocioni fiind adăugat ulterior – având o seră şi un parc dendrologic.

Castelul din Macea este, de fapt, un ansamblu arhitectonic, construit în două etape de către familia nobiliară Cernovici. Prima edificare, până la turnul cel mare, are loc în prima jumătate a secolului al XIX-lea, iar construcţia pe care o cunoaştem astăzi este finalizată între anii 1862-1883. Nu are un stil unitar, dar este un edificiu impozant, fiind înconjurat de o grădină botanică deosebit de importantă prin multitudinea speciilor existente. Castelul este astăzi centru universitar, fiind restaurat integral de către Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Monumente de for public din judeţul Arad
Simboluri al memoriei colective, monumentele de for public au marcat evenimentele majore sau personalităţile importante ale judeţului. Câteva dintre cele mai importante fiind:
Monumentul Eroilor de la Păuliş este o lucrare monumentală, realizată în anul 1974 de către sculptorii Emil Vitroel şi Ionel Munteanu (soldatul), împreună cu arhitectul Miloş Cristea (ansamblul). Realizat din beton armat şi travertin, monumentul este dedicat eroilor de la Păuliş din septembrie 1944 şi beneficiază de o poziţie privilegiată, pe Drumul Naţional 7, între localităţile Păuliş şi Sâmbăteni. În oraşele şi comunele din judeţul Arad există numeroase monumente, care, încadrate într-un context adecvat, pot deveni monumente de for public de referinţă. Amintim aici bustul lui Mihai Veliciu din Chişineu-Criş, monumentul lui Vorgil  Iovănaş din Curtici, Monumentul ostaşului de la Ineu, Monumentul Eroilor din Sebiş sau cel de la Covăsânţ sau Dezna, Monumentul de la Hălmagiu, sau cele de la Macea (Pavel Mercea), Moneasa, Şimand, Şiria etc. De asemenea, troiţele pot redeveni monumente reprezentative, mai ales cele de la intrările sau din mijlocul localităţilor şvăbeşti, după cum se constată şi o tendinţă vădită înspre monumentalitate în cazul troiţelor din curţile bisericilor ortodoxe (Almaş, Căpâlnaş, Birchiş etc.).

c. Patrimoniul cultural imaterial
Patrimoniul imaterial este alcătuit din diverse forme de exprimare ale creativităţii umane cu exprimare orală: forme de artă ale cuvântului (expresii verbale tradiţionale: povestea, basmul, snoava, legenda, balada, lirica rituală şi nerituală, teatrul popular, oraţia, descântecul), forme de exprimare muzicală (cântece, dansuri, jocuri populare), forme de exprimare sincretică (obiceiuri, ritualuri, sărbători, etnoiatrie, jocuri de copii, jocuri sportive tradiţionale), forme ale creaţiei populare în domeniul tehnic (meşteşuguri şi tehnologii populare, reţete culinare, instrucţiuni de preparare a unor substanţe chimice, materiale de construcţie etc.).

Aceste creaţiile populare româneşti transmise prin viu grai, sunt atestate în judeţul Arad încă de la începutul secolului XIX. Printre primii care scriu despre modul de viaţă şi obiceiurile calendaristice ale românilor din ţinut se număra Ludovic Haidenreich, medicului comitatului Arad. În lucrarea sa intitulată Historia astheniae scorbuticae (Timişoara, 1803), Haidenreich se referă la alimentaţia tradiţională a românilor, la posturile pe care aceştia obişnuiau să le ţină, de mai multe ori pe an, şi la medicina populară practicată în zonă în caz de îmbolnăviri.

De asemenea cea mai veche culegere arădeană de folclor, datând din anul 1831 îi aparţine lui Dimitrie Ardelean, preparand în cursul al II-lea la Arad. Intitulată Pesmă cu cântări lumeşti şi veselitoare, cărticica cuprinde printre alte creaţii baladele populare Iosiv Dalimoş, variantă locală a lui Toma Alimoş şi Brumarul Mare, variantă a cunoscutei balade Brumărelul şi o creaţie semipopulară, din seria producţiilor antinapoleoniene, care au circulat în epocă în ţinuturile de vest ale României - zonă ce a păstrat, multă vreme, în memoria colectivă, amintirea trupelor franceze - intitulată Jalnica tânguire a lui Bună parte, fost împărat al Franţei.

La îndemnul cărturarului arădean Atanasie Şandor, care, renunţând la profesia de medic, a funcţionat în jurul anului 1853, ca profesor la Preparandie, calea deschisă de Dimitrie Ardelean va fi continuată şi de alţi elevi. O parte din materialul folcloric adunat de noua generaţie de preparanzi, a fost trimis de Atanasie Şandor la Sibiu, lui Johann Karl Schuller, şi a apărut, tradus în limba germană, în volumul Rumänische Volkslieder (Sibiu, 1859).

O altă parte a fost pusă la dispoziţia folcloristului lipovean Atanasie Marian Marienescu, care, tot în 1859, a tipărit la Pesta, de data aceasta în limba română, prima colecţie de colinzi din Banat, intitulată Poezia poporală. Colinde culese şi corese.

Revenind la aceste activităţi de culegere, o atenţie merită şi cele făcute de elevi, la îndemnul profesorului Ioan Petranu, la finele veacului 19 al XIX-lea, materializate în 22 de caiete însumând doine, cântece, strigături, colinde, expresii dialectale din Pecica, Semlac, Secusigiu, Şiria, Socodor, Cherechiu, Drauţ.

Tot în această serie de culegători s-au înscris şi unii cărturari de la sate, precum preotul Ambrosie Jurma din Bata sau „învăţătorul – folclorist” Petre Ugliş Delapecica. Ambrosie Jurma a început să culeagă folclor local din anul 1848. Vreme de 17 ani a adunat 200 de poezii populare, ultima piesă fiind o Mioriţă.
Petre Ugliş Delapecica a făcut primele culegeri de folclor în cătunul Bodrogul Vechi (com.Pecica), la începutul secolului 20 XX ele au fost incluse în cele 3 volume, apărute la Lugoj, în anii 1909-1910, cu titlul Din literatura poporană. Petru Ugliş Delapecica mai are meritul de a fi fost unul dintre puţinii învăţători din vremea sa, care a cules şi publicat şi basme şi poveşti din ţinut. Numit, după 1920, învăţător la Gurahonţ (jud.Arad), el a continuat să adune până în anul 1961, din zona Gurahonţului, un bogat material folcloric, publicat în volumul Poezii şi basme populare din Crişana şi Banat (Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968).
Spre finele secolului al XIX, învăţătorul Teodor Daul (1869-?) din Somoşcheş (jud.Arad), a îmbogăţit acest patrimoniu culegând şi el 3 cântece de stea, 33 de colinde profane şi religioase, balade şi doine.

Această activitate de culegere, care continuă şi astăzi, demonstrează de fapt bogăţia materialului folcloric al zonei, compus din obiceiuri calendaristice şi din ciclul vieţii, mitologie, medicină populară, basme şi poveşti, poezii rituale, strigături, proverbe, zicători, reţete culinare.

Folclorul literar însumează oraţiile de nuntă, strigături de joc şi de nuntă, descântecele, poezie rituală calendaristică (sorcovă, pluguşor, paparudă, strigarea peste sat) teatru popular (irozii, hertepul), basm, povestire, relatări, expresii locale, zicale.

Repertoriul muzical tradiţional al judeţului este compus din cântece lirice (doine, cântece de dragoste) cântece de cătănie, balade (Iovan Iorgovan, Oprea haiducul de la Agriş, a lui Bisorca), colinzi, cântece de stea. La acestea se adaugă cântecele rituale din ceremonialul de nuntă şi cele din ceremonialul de înmormântare (bocete, hore ale mortului).
Din grupul obiceiurilor calendaristice se performează şi azi în judeţ cele din ciclul sărbătorilor de iarnă: colindatul (piţărăii, ceata feciorilor, colindatul cu duba, cu turca, cu muzică, cu mascaţi), umblatul cu hertepul, cu Irozii, cu Ciuralexa, uratul (variante locale de pluguşor tip Grăirea colacului, sorcova). La acestea se adaugă nedeile în satele de la poalele Munţilor Apuseni şi rugile pe Valea Mureşului.

Repertoriul muzical instrumental cuprinde jocuri de cimpoi, numeroase variante locale de Ardelene (Rara de la Şepreuş, Raru din bătrâni, Şchioapa, Ardeleana şiriană, Pă loc, Sărită, Bătută) de Mărunţele (Mărunţaua, Deasa, Învârtita, De-ntors, De doi), de dansuri pe picior sau tip Ţigăneasca (Pe picior, Smintita, Ţigăneasca). La acestea se adaugă variantele de Soroc (Sorocu, Sorocu mare, Sorocul mic) variantele locale de Căluşer, Bogăreasca, Leanţa, Pipearca, Tupăita, etc. Un grup aparte îl reprezintă dansurile rituale sau ceremoniale (Jocul miresei pe bani, A mâţălor, A junelui, Jocul turcii, Jocul cerbului etc.).
Fiecare localitate are şi azi propriul inventar de creaţii folclorice care-i conferă o anumită identitate locală.
Dacă unele piese din repertoriile locale se mai păstrează azi doar în memoria satelor, adică în stratul cultural profund, altele continuă să fie şi azi performate, înscriindu-se în grupul faptelor folclorice vii. Astfel localităţile Juiţa, Săvârşin de pe Valea Mureşului sunt renumite pentru cetele lor de dubaşi pe când satele Avram Iancu, Zimbru, Hălmagiu şi bucură de un public larg cu ocazia nedeilor anuale.
De asemenea în foarte multe localităţi cetele de feciori au început din nou să colinde, după 1989.
În sfârşit, numeroase localităţi din judeţ au formaţii sau ansambluri folclorice şi încearcă să-şi introducă în repertoriu vechile jocuri populare ale satului. De pildă, formaţia de dansuri din Seleuş a câştigat un premiu în 2009 la Autentic fest cu vechiul dans local Bogăreasca.

La rândul lor minorităţile naţionale din judeţ au avut şi au propriul lor patrimoniu imaterial compus din folclor literar şi muzical, basme şi poveşti, obiceiuri calendaristice.

În satele maghiare din vecinătatea frontierei cu Ungaria au circulat numeroase balade despre haiducul Roza Sandor, slovacii din judeţ au obişnuit să umble la Crăciun cu Betlehemul şi să facă urări în versuri de Anul Nou, sârbii colindau, făceau urări de Anul Nou şi tăiau colacul la hramul bisericii, germanii şi bulgarii îngropau iarna de Farsangul.
O parte din tradiţiile minorităţilor naţionale s-au conservat până azi, ele fiind utilizate în consolidării identităţii etnice a grupurilor. Astfel, comunităţile germane organizează anual Maifest-ul şi Kirchweich-ul, nunţile maghiare sunt conduse şi azi de un maestru de ceremonii, sârbii îşi aleg anual naşi pentru biserici, etc.
De asemenea, ansamblurile şi formaţiile de dansuri maghiare, germane, slovace, sârbe, bulgare din judeţ, au propriile lor repertorii tradiţionale, cu care participă la diferite festivaluri din ţară şi din străinătate.

Din punct de vedere al meşteşugurilor, atestari ale cojocăritului găsim în judeţul Arad încă din primele conscripţii din secolul al XVIII-lea, când în numeroase localităţi apar la ocupaţii blănari (lanio), ca plătitori de taxă pe meserie.
Perioada de maximă înflorire a acestui meşteşug la sate s-a manifestat până după al doilea război mondial Centre de cojocărit din bazinul Crişului Alb au fost Ineul, Moroda, Buteniul, Gurahonţul, Hălmagiu, Mişca, Şepreuş, iar mai târziu Beliu, Bocsig, Şiclău.Ele au produs o mare varietate de cojoace.Mai ales cojoacele femeieşti erau diferite de la un centru la altul prin tehnica şi cromatica ornamentală, aceste diferenţieri permiţând recunoaşterea centrelor care le-au produs.Astfel vorbim despre cojoace ineuane, butinceneşti sau honţeşti. Meşterii din Ineu lucrau cojoace din piele albă însă, fiindcă ornamentau piesa integral, fondul dispărea sub broderie. Dintre aceşti meşteri a rămas cunoscut Zöldhegyi Gheorghe (str.Gh.Doja, nr.116). La mică distanţă de Ineu, a activat un al doilea centru de cojocari la Moroda.

Conform mărturiilor rămase, cojocarii din Moroda au fost şi măcelari, fiindcă ei tăiau oile din a căror blană făceau după aceea cojoace şi căciuli. Cojoacele morodane erau de trei feluri: pieptare, mijlocii şi lungi(bundă). Primul cojocar din sat a fost Nicolae Mihuţ. A învăţat meseria la Lipova dar a lucrat toată viaţa în Moroda.În timp, au mai lucrat cojoace în acest sat Ioan Cociuba, Petru Mordan, Petru Cociuba, Ştefan Mihuţ, şi Gheorghe Haş. Cremer Ioan care mai activa în 1970 a fost ultimul cojocar morodan.
Centrul de cojocărit din Buteni a apărut abia la începutul secolului XX. Aici s-au lucrat cojoace din piele vopsită neagră, iniţial mai puţin ornamentate.Ornamentica ulterioară s-a datorat talentului unor familii de cojocari.

Meşterii mai renumiţi în localitate au fost Draga Gheorghe, Togodiş Ilie, Ruja Gheorghe, iar mai târziu cei din familia Sbârcea. Ultimul, Sbârcea Traian, mai activa încă în deceniul 7 al secolului XX. Tot târziu, adică după 1926, şi-a început activitatea şi centru de cojocari din Beliu. Din 1936, cojocarii din această localitate au început să facă cojoace butinceneşti. Modelul a fost introdus de cojocarul Boşcai Pavel, care a învăţat meseria de cojocar la Moţ Pavel în Buteni.

Urcând în ţinutul Hălmagiului, un prim centru de cojocari a fost cel din Gurahonţ. Şi aici cojoacele erau lucrate din piele vopsită neagră iar ornamentaţia acoperă toată suprafaţa cojocului. Cojoacele erau mărginite cu piele neagră de capră,aranjată în cute. Printre meşterii care s-au remarcat în timp,în localitate, s-a numărat şi Oprea Marcu.

Al doilea, un centru zărăndan, cu un mare număr de meşteri, a funcţionat în localitatea Hălmagiu. Printre cojocarii care au activat aici la începutul secolului XX menţionăm pe Costina Gheorghea lui Temie, Baltă Gheorghe a lui Zali,Sârban Veni,Barna Iosif, Dragoş Nicolae a Hopcii,Baltă Arsenie, Buşa Gheorghe-Stupu, Buta Nicolae a lui Lazăr, Căinap Ioan a lui Moise,Baltă Nicolae-Cheţămaş etc.

Locul acestora a fost luat în perioada interbelică de Ţârcuş Ilie şi Ţârcuş Gheorghe, Dărău Petru, Sârban Gheorghe a lui Veni, Baltă Ionuţ a lui Arsenie, Buta Ioan şi Buta Nicolae, Baltă Gheorghe a lui Nicolae(Cheţămaş), Buşa Gheorghe a lui Alexandru, Rus Ioan a lui Nicolae, Baltă Petru, etc. Dacă mai adăugăm la aceştia şi cojocarii ocazionali,constatăm că, în 1933, în localitate funcţionau 12 cojocari cu brevet de funcţionar.

Interesul de care s-au bucurat în satele zărăndane produsele de cojocărie fabricate aici a făcut ca, începând cu anii 1950 în Hălmagiu să i-a fiinţă o cooperativă de argăsit şi de colocărit,care a funcţionat până după Revoluţie. Coperativa lucra cojoace femeieşti scurte, albe, mai puţin ornamentate, cusute cu motive florale,într-un stil apropiat de cele orăşeneşti.

Alte centre de cojocari au existat în Câmpia Aradului, la Mişca, Sepreuş, Şiclău şi Caporal Alexa. În Mişca şi Şepreuş se făceau cojoace şi pieptare din blană albă de oaie, fondul liber de broderii fiind şi el alb. Cele din Mişca erau ornamentate într-un stil asemănător cojoacelor cu bumbălaci din Tinca, dar în culori mai vii. Cojoacele femeieşti erau un pic mai lungi decât cele produse în alte centre şi erau brodate cu lânică. Motivele frecvent utilizate aici au fost rozeta, ochiul,pana de păun şi pomul vieţii.

Între cele două războaie mondiale cojocari pricepuţi au apărut şi în Şiclău şi Caporal Alexa.Ei s-au specializat pe pieptare şi în bituşe ajungând în scurtă vreme renumiţi în zonă.

Ultimul cojocar, care au lucrat pieptare şi bituşe în Şiclău a fost Ţugudeanu Ioan (nr.casă 185), şi el a activat până prin anii 1970. În Podgoria Aradului ateliere renumite de cojocari au existat la Pâncota. Şi în Pâncota cojoacele se făceau din piele naturală de miel, fiind albe şi în zonele neornamentate. Unul dintre meşterii renumiţi de la începutul secolului XX din localitate a fost Cociuba Ioan (str. T.Vladimirescu, nr.174).

La fel, ştim din documentele de arhivă, că la Şiria au funcţionat, între anii 1938-1948, 11 cojocării. Trecând pe Valea Mureşului, în perioada interbelică, în Lipova activau 4 cojocari :Bichiceanu Pavel, Drăgoi Vasile, Ghilescu Vasile, Tocaciu Alexandru. În afară de aceste centre recunoscute de cojocari, în judeţ au mai
funcţionat şi cojocari individuali.

Astfel în Secusigiu, apar inregistraţi la meşteşuguri mai mulţi ledări (blănari), precum I.Bărbosu poreclit Lelea, Moisă şi Alexandra Casap, I.Ledăru. Alături de cei sunt înregistraţi şi cojocarul Ştefan Şepeţan şi cojocăriţele Aurelia şi Hermina

Modernizarea vieţii rurale, în ultima sută de ani, a făcut ca, treptat, o parte din produsele confecţionate să-şi piardă utilitatea şi multe meşteşuguri tradiţionale să dispară. Printre meşteşugurile ţărăneşti azi dispărute se numără bărdăşitul, confecţionarea de acoperişuri de şindrilă şi trestie, lădăritul, dogăritul, sau butăritul, dulgheritul, fabricarea de spete, piepteni, tălpi, cizmăritul şi pantofăritul, sumănăritul şi cojocăritul.
Au rămas însă vii şi se practică şi azi olăritul, curelăritul(Buteni), împletitul de frânghii (Buteni, Pâncota), împletitul de nuiele (Ineu, Pecica), fabricarea de mături (Vidra), furci (Avram Iancu), turtă dulce şi pălării (Pâncota), ţesutul în război (Şicula, Iacobini, Nădlac).

Şi astăzi satul Hălmăgel, situat la poalele Muntelui Găina, datorită pământului lutos care nu putea fi folosit pentru agricultură, este specializat în olărit, încât mai multe familii practică acest meşteşug. Odinioară în judeţ au funcţionat mai multe centre de olărit, la Târnăviţa, Bârsa – unde se făcea doar ceramică nesmălţuită –Nădlac, Ineu, Lipova şi Birchiş. Formele şi ornamentaţia vaselor lucrate la roată variau, în funcţie de centrul de olărit. Fiind aşezări urbane, Lipova şi Ineul produceau ceramică de factură orăşenească, imitând formele oalelor de bucătărie manufacturate. La Bârsa se produceau căni, oale şi farfurii diverse, pentru uzul cotidian, iar la Birchiş predominau „cârcegele” pentru băut apă şi oalele mari de sarmale.

d. Cultura scrisă

Biblioteca Judeţeană ,,A.D. Xenopol’’ Arad

Nucleul primei biblioteci publice din Arad a fost constituit în anul 1881, în cadrul Societăţii culturale “Kölcsey” care oferea numai membrilor săi cele 1.523 volume pe care le poseda. Despre o bibliotecă publică a oraşului se poate vorbi începând cu anul 1913, când aceasta începe să funcţioneze în clădirea Palatului Cultural. După două schimbări de sediu, începând cu anul 1984, biblioteca se stabileşte în actuala clădire de pe strada Gh. Popa de Teiuş, la numărul 2 – 4. Construcţia în stil eclectic, cu elemente decorative interioare sécession, datează de la începutul secolului al XX-lea. În 1995 biblioteca primeşte definitiv numele
pe care îl poartă astăzi, Biblioteca Judeţeană "A.D. Xenopol" Arad. Fondul de carte veche, de patrimoniu, aproximativ 22.000 volume (în limbile latină, maghiară, franceză, germană, ebraică, greacă) 632 de manuscrise şi 22 de incunabule provenit în cea mai mare parte din biblioteca Ordinului Minoriţilor şi
a Gimnaziului Regal Superior (1873), azi liceul “Moise Nicoară”, înscrie biblioteca noastră în rândul deţinătorilor de valori bibliofile importante.
Acestora li se adaugă bibliotecile unor personalităţi de marcă ale vieţii româneşti: A.D. Xenopol, Vasile Goldiş, Iosif Moldovan, Coriolan Petran şi un însemnat număr de periodice.
În prezent, biblioteca deţine aproximativ 500.000 de publicaţii în limba română şi în limbi străine - engleză, franceză, germană, maghiară, precum şi alte documente audio - vizuale (albume, partituri, discuri, CD-uri, DVD-uri, casete audio). Colecţiile au caracter enciclopedic, adresându-se tuturor categoriilor
socio-profesionale şi de vârstă, oferind informaţii în diferite domenii: filosofie, psihologie, drept, economie, literatură beletristică, istorie, geografie, ştiinţe exacte ş.a. Serviciile bibliotecii asigură condiţii optime pentru studiu, documentare-cercetare sau recreere. Fondul de publicaţii este structurat pe următoarele secţii, destinate relaţiilor cu publicul:

Secţia colecţii speciale pune la dispoziţie, la cerere, pentru studiu, peste 20.000 U.B.-uri de secolul XV-XVIII în limbile franceză, latină, greacă, germană, ebraică, maghiară etc. număr de volume: 21.522; cărţi străine: 20.678; manuscrise şi cărţi româneşti: 611; incunabule: 22; hărţi şi atlase vechi: 34; cărţi rare şi periodice apărute între anii 1481 – 1800 în limbile latină, franceză,germană, maghiară, italiană, greacă veche, engleză, poloneză, ebraică.

Secţia împrumut adulţi oferă prin acces liber la raft cărţi din toate domeniile cunoaşterii. Conform datelor din 2007 secţia avea un număr de 109.306 volume; ofertă de carte: literatură de referinţă, de specialitate (drept, economie, sociologie, psihologie, pedagogie, ştiinţă, tehnică, critică şi estetică literară, istorie, geografie) şi literatură beletristică; număr de cititori: 3.556; frecvenţa anuală: 41.982.

Secţia pentru copii asigură micilor cititori o lectură instructivă, într-o ambianţă plăcută, atât în sala de lectură cât şi în LUDOTECĂ. Conform datelor din 2007secţia avea un număr de 51.243 volume; oferta de carte este formată din: literatură pentru copii, beletristică (enciclopedii, atlase, dicţionare pentru copii şi
tineret), religie, istorie, geografie, chimie, fizică, matematică, ştiinţe sociale, etc.; documente multimedia: CD-uri, casete audio şi video (în limba română şi engleză); număr de cititori: 1.810; frecvenţa anuală: 25.237.

Secţie de artă şi multimedia găzduieşte cartea de artă, documente audio-vizuale, colecţii electronice dar şi manifestări culturale de microgrup: expoziţii de carte, de pictură, audiţii muzicale, vizionări de filme documentare, conferinţe, dezbateri, lansări de carte, întâlniri cu personalităţi culturale, serate literar -
muzicale etc. Conform datelor din 2007 secţia avea un număr 19.115 volume din care 12.500 lucrări de muzicologie şi teorie muzicală, istoria muzicii, monografii etc.

Sala de lectură dispune de un fond specializat pe domenii: literatură de referinţă (enciclopedii, lexicoane, dicţionare) şi periodice destinate consultării, cercetării sau documentării. Conform datelor din 2007 sala dispune de un număr de 156.859 volume; oferta de carte: colecţii: 1. Fondul documentar – publicaţii apărute între anii 1800 – 1950 (cărţi, ziare, reviste, etc), 2. Publicaţii arădene – ziare, reviste, monografii apărute din 1800 până astăzi, 3. Colecţii uzuale – lucrări de referinţă (dicţionare, enciclopedii, lexicoane, ghiduri, etc.) şi cărţi din domeniile: literatură, lingvistică, istorie, geografie, informatică, teologie, ştiinţe sociale, ştiinţe economice, medicină, drept, etc.

Serviciul de informare bibliografică elaborează bibliografii la cerere, sinteze ale bibliografiei locale.

Biblioteca, prin cele cinci filiale aflate la Sânicolaul Mic, Aradul Nou, Micalaca, Aurel Vlaicu, Gai, satisface nu numai nevoie de lectură a populaţiei municipiului Arad dar şi a populaţiei din judeţ. Biblioteca are o audienţă în creştere. Acest lucru se observă din evoluţia numărul de participanţi la programele, proiectele şi activităţile culturale, astfel în 2007 insituţia a realizat următorii indicatori de performanţă: participanţi la programe culturale: 1898, vizite la bibliotecă: 106.724, vizite virtuale: 2.018, ludotecă: 1.206.
Activitatea bibliotecii este realizată de 49 de angajaţi dintre care: 37 de specialitate, 10 personal auxiliar şi 2 personal de conducere. În ultimii 6 ani se înregistrează o reală tendinţă de întinerire a personalului de specialitate prin schimbarea generaţiei, astfel din totalul angajaţilor 40% reprezintă angajaţi sub 35 ani. De remarcat existenţa a doi specialişti în carte veche care activează la secţia “Colecţii speciale”, de asemenea existenţa unei persoane specializate în efectuarea anumitor operaţii de digitizare a documentelor este importantă pentru modernizarea activităţii.

Bugetul anual asigurat de Consiliul Judeţean Arad, în creştere din 2002 până în prezent, este satisfăcător. Au fost atrase resurse financiare internaţionale în cadrul a două proiecte, dintre care cel mai important este Proiectul European “ANIMALITER” implementat prin programul “Cultura 2007-2013” în perioada
2007-2009. Donaţiile private de carte rămân o modalitate complementară de îmbogăţire a colecţiilor.
Principalele evenimente şi acţiuni realizate la nivel local, naţional şi internaţional de Bibliotecă:

1. Convorbiri pe aceeaşi arcă – întâlniri lunare ale cititorilor cu scriitorii arădeni;
2. Noile elite – proiect realizat în colaborare cu Asociaţia Tinerilor Universitari din România, care are ca scop cunoaşterea şi promovarea tinerei generaţii de gânditori, scriitori, eseişti, critici literari din ţară;
3. Ziua Xenopol. Ziua bibliotecii tale - zi închinată memoriei patronului spiritual al bibliotecii şi altor personalităţi ale istoriei şi culturii româneşti. La 4 aprilie 1995 au fost sărbătorite, pentru prima dată la Arad;
4. Limba română fără frontiere - întâlnirea publicului arădean cu reprezentanţi ai românilor trăitori în afara graniţelor României;
5. Ziua adolescentului – biblioteca dedică o zi din luna mai a fiecărui an adolescenţilor, propunând pentru aceştia, dezbateri care să le incite interesul;
6. Dulcea mea doamnă / Eminul meu iubit ” - se materializează într-un concurs de scrisori de dragoste pentru tineri şi adulţi;
7. Partituri în expoziţie –acţiune realizată în colaborare cu Filarmonica arădeană din fondul muzical al bibliotecii;
8. Se deapănă poveşti cu cărţi şi copii şi Prietena mea, cartea – acţiuni ce-i vizează şi implică pe cei mici. Acestea au loc la sala Atelier a bibliotecii;
9. Descoperă arta şi Arta ca spectacol - audiţii muzicale, întâlniri interactive multimedia, videoproiecţii destinate iubitorilor de artă se desfăşoară, la sala Artă şi Multimedia.
10. Expoziţii ocazionale de carte, cu lucrări ale artiştilor plastici arădeni sau din ţară, cu lucrări ale elevilor se realizează ocazional în sala Artă şi Multimedia, sala Atelier, precum şi în holul instituţiei. Enumerăm doar câteva dintre ele: Mărţişoare literare arădene, Aradul şi Marea Unire, Porni Luceafărul.. , Slavici la el acasă, Personalităţi româneşti în colecţiile particulare de medalistică, Rochiţe de prinţese etc.
11. Ludoteca reprezintă spaţiul mirific, din incinta instituţiei, destinat basmelor, jocului şi veseliei, în care copiii petrec clipe de neuitat la acţiuni ca : Prinţul şi prinţesa Ludotecii, Petrecere în pijama, Scaunele muzicale etc.
12. Expoziţii de carte rară. Biblioteca judeţeană organizează bianual expoziţii de carte de patrimoniu, la sala Clio a Complexului Muzeal Arad (str. Horea), pentru promovarea valorilor bibliofile ale Aradului. Până în prezent au fost vernisate 13 expoziţii de carte rară dintre care amintim: De la alchimie, la chimie, Tipărituri de Strasbourg, Medicină şi farmacie, Mari plasticieni – ilustratori de carte, Călători în jurul lumii, Manu propria, Biblii şi cărţi liturgice, Amour et érotisme au siécle des lumiéres.
13. Proiecte internaţionale realizate. Lecturi primejdioase. În anul 2007 Biblioteca judeţeană a devenit coparticipant alături de Biblioteca Naţională a Ungariei, Biblioteca Naţională a Austriei, Biblioteca Naţională a Franţei şi British Library la expoziţia internaţională de carte rară din Budapesta (perioada 15 sept.- 15 dec. 2007) intitulată: Lecturi primejdioase- ilustraţie de carte erotică franceză din sec. al XVIII-lea.
14. Proiecte internaţionale. Animale care vorbesc. În toamna anului 2007 Biblioteca a fost invitată să dea curs unui parteneriat într-un nou proiect internaţional intitulat Animale care vorbesc. Acest proiect se desfăşoară de-a lungul a doi ani: 2007 – 2009, structurat în mai multe etape, pe patru secţiuni: ilustraţie de carte despre animale (de la cartea de patrimoniu la cea contemporană); un simpozion pe această tema, ce va avea loc la Varşovia, în luna mai 2008; un schimb de experienţă cu bibliotecarii din toate ţările participante (Franţa, Spania, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, România, Bulgaria) şi un atelier de creaţie pentru artişti profesionişti şi viitori profesionişti, găzduit de România.
15. Lucrări editate de Biblioteca Judeţeană "A.D.Xenopol". În ultimii ani Biblioteca Judeţeană a publicat următoarele lucrări:Tipărituri de Strasbourg, Contribuţii la bibliografia locală arădeană. Aparţii editoriale (IV ediţii), Ghidul bibliotecilor publice şi al bibliotecarului Florin Bănescu- muşchetarul Câmpiei de vest, Momente din istoria lecturii publice din municipiul şi judeţul Arad, Tipologia presei arădene, Amour et érotisme au siécle des lumiéres.

Bibliotecile din judeţul Arad
La nivelul judeţului Arad funcţionează un număr de 74 de biblioteci orăşeneşti şi comunale. În medie, bibliotecile orăşeneşti dispun de un fond de carte între 30.000-40.000 de exemplare, în timp ce dotarea bibliotecilor comunale se cifrează între 6.000-10.000 de exemplare. Din datele statistice primite de la bibliotecile din judeţ, se constată o îmbătrânire a fondului de carte, noile achiziţii fiind sporadice, mai mult din donaţii, fără a implica autoritatea locală din punct de vedere financiar. În ceea ce priveşte starea imobilelor în care funcţionează bibliotecile din judeţul Arad, în majoritatea cazurilor aceasta este într-o relaţie directă cu starea  căminelor culturale sau a caselor de cultură pe lângă care funcţionează şi bibliotecile. În prezent, aproximativ 45% dintre localurile de bibliotecă sunt modernizate sau în curs de modernizare, excepţie făcând doar mobilierul şi dotarea IT. În paralel, în judeţul Arad funcţionează şi aproximativ 215 biblioteci şcolare, pe lângă şcolile generale sau liceele din judeţ, majoritatea acestora fiind dotate cu cărţi de literatură didactică. Spre deosebire de bibliotecile comunale sau orăşeneşti, bibliotecile şcolare dispun de cărţi achiziţionate de dată mai recentă, dar şi în aceste cazuri achiziţia de carte  are tot o frecvenţă sporadică. În ceea ce priveşte personalul angajat, excepţie  făcând bibliotecile orăşeneşti – unde postul de bibliotecar este prevăzut cu normă întreagă – la bibliotecile comunale, în majoritatea cazurilor, postul de bibliotecar este încadrat cu jumătate de mormă, cealaltă jumătate fiind alocată responsabilităţilor de referent cultural şi/sau director de cămin cultural. În cazul bibliotecilor şcolare, postul de bibliotecar este atribuit profesorului de limba şi literatura română sau unuia dintre învăţători, fiind considerată ca o activitate extracurriculară. Referitor la dezvoltarea bibliotecilor orăşeneşti şi rurale pe termen mediu, majoritatea acestora reclamă achiziţii frecvente de carte şi dotarea cu unul sau mai multe calculatoare, în special pentru evidenţa informatizată a fondului de carte. În ceea ce priveşte recondiţionarea imobilelor, marea majoritate a primăriilor orăşeneşti şi comunale fie că au realizat acest lucru, fie au depus proiecte de finanţare pentru amenajarea căminelor culturale şi, implicit,
a bibliotecilor din incinta acestora. În judeţul Arad există doar două cazuri de comune nou înfiinţate, care încă nu au bibliotecă publică, ci doar bibliotecă şcolară.

Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Arad
Filiala din Arad a Uniunii Scriitorilor din România s-a înfiinţat în 24 iunie 1994, în prezenţa preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România de atunci, criticul literar Laurenţiu Ulici, urmare a voinţei libere a scriitorilor rezidenţi în Arad, Deva, Hunedoara şi Oradea. Raţiunea constituirii unei filiale noi a Uniunii Scriitorilor din România la Arad n-a fost motivată numai de existenţa aici, în acel moment, a unui grup valoros şi numeric important de scriitori – mai mult de 20, peste prevederile statutare care condiţionează înfiinţarea unei noi filiale teritoriale - ci şi a unei specificităţi literare din arealul vestic al ţării. Era vorba întâi de existenţa unei anumite promoţii compacte – ca generaţie şi oarecum şi ca direcţie estetică – de prozatori (Florin Bănescu, Gh. Schwartz, Dorel Sibii, Horia Ungureanu, Dumitru Toma), precum şi a uneia de poeţi (Petru M. Haş, Mihai Traianu, Vasile Dan, Romulus Bucur, Ioan Matiuţ, Gh. Mocuţa, Ondrej Stefanko, Ivan Miroslav Ambrus, Anoca Maria Dagmar, cărora li s-au alăturat ulterior orădenii «familişti» Ioan Moldovan şi Traian Ştef, hunedorenii Paulina Popa şi Nicolae Szekely), ca să-i pomenim doar pe aceştia.
În anul 2007 la Filiala arădeană erau arondaţi 35 de scriitori.
Legaţi de comunităţile în care trăiesc şi scriu, scriitorii din filiala Arad provoacă prin creaţia lor literară, prin intervenţiile publice – la Arad, la Oradea, la Deva, la Hunedoara – zone de profesionalism şi excelenţă culturală. Lansările de carte, festivalurile literare, întâlnirile cu cititorii, revistele de cultură editate sub egida Uniunii («Familia» din Oradea, «Arca» din Arad. «Semne» din Deva), Cenaclul Uniunii Scriitorilor cu întâlnirile lui bilunare în Arad (la Casa Municipală de cultură şi sediul revistei „Arca”) sunt tot atâtea forme de vizibilitate scriitoricească. Filiala noastră a editat un «Dicţionar al Scriitorilor arădeni de azi» (1997) şi o «Antologie a literaturii române arădene de azi» (2000). Se află  în curs de editare un dicţionar complet al Filialei Arad a U.S.R. Gala premiilor anuale ale Filialei este un eveniment aşteptat cu emoţie în fiecare sfârşit de an atât de scriitori, cât şi de cititorii lor. Deşi una dintre cele mai tinere din ţară, Filiala arădeană a Uniunii Scriitorilor din România este una vie, valoroasă în primul rând prin calitatea literară a membrilor săi, prin dinamismul şi iniţiativele literare, publice (includem aici, desigur, şi prezenţa lor în media).

Revista de Cultură ARCA
Revista de Cultură ARCA a fost fondată la Arad în februarie 1990. Redactor-şef fondator – Vasile Dan. Revista a apărut până în anul 2001 ca instituţie cu personalitate juridică a Consiliului Judeţean Arad. Din toamna anului 2001 revista ARCA este editată de Centrul Cultural Judeţean Arad. În istoria presei culturale a Aradului ARCA este revista de cultură cea mai longevivă, cu o apariţie regulată, cu un corp redacţional constant, format din profesionişti – scriitori – cu o difuzare şi receptare naţională. Actualul corp redacţional este format din: Vasile Dan, redactor-şef, Romulus Bucur, redactor-şef adjunct, Ioan Matiuţ, Carmen Neamţu, Onisim Colta şi Călin Chendea – redactori. Formula publicistică actuală a revistei, format carte (A5), cu ediţii triple (238 pagini), patru într-un an, cu album de artă în policromie (8 pagini dedicate câte unui mare artist contemporan), într-un tiraj de 1.000 de exemplare pe ediţie s-a dovedit, în mare, un succes apreciat ca atare în mass-media din ţară (aproape în toate revistele de cultură importante, în marile cotidiene, la televiziunile naţionale – TVR 1 şi 2, PRO TV, la Radio România Cultural), precum şi în cea locală.
În fiecare ediţie la Revista Arca colaborează în jur de 40 de autori, unii nume importante ale culturii române de astăzi. Revista are deschidere, criteriul colaborării la ea nefiind unul localist, ci unul valoric. Sprijinindu-se pe numele locale certe, la ARCA colaborează scriitori, eseişti, istorici, traducători, teologi, universitari din Bucureşti, Timişoara, Braşov, Oradea, Cluj, dar şi din Chişinău, din Voivodina şi Gyula, din Germania şi Israel. Acest refuz al complexului provincial a impus revista ARCA în peisajul publicistic cultural din ţară. Ministerul Culturii a introdus Revista ARCA în nomenclatorul revistelor protejate de minister. Miza revistei –  profesionalismul cultural şi deschiderea spre valorile autentice ale culturii scrise din România – se încearcă, în continuare, a fi onorată. Revista ARCA a iniţiat sau a coparticipat la manifestări cultural-literare din Arad, din ţară sau din străinătate. Astfel ARCA este coorganizatoare la festivalul internaţional de poezie Lucian Blaga (luna mai, Arad – Alba-Iulia – Lancrăm), la festivalul Eminescu de la Macea (15 iunie), la festivalul-concurs Dorel Sibii (octombrie, Săvârşin), la festivalul Poesis din Satu-Mare, la Zilele Revistei FAMILIA din Oradea, la Târguri de carte (Arad, Timişoara, Oradea, Bucureşti), la lansări de carte arădene, la întâlniri cu
intelectuali români din Gyula (Ungaria) şi Uzdin, Vîrşeţ, Novi Sad (Iugoslavia), la organizarea şi susţinerea Cenaclului Uniunii Scriitorilor din Arad.

Se editează lunar suplimentul Revistei de cultură ARCA, „Monitorul cultural”, publicaţie de informaţie culturală în policromie a judeţului Arad. Se editează în format electronic şi se publică pe site-ul www.revistaarca.ro fiecare număr triplu al revistei ARCA şi fiecare număr lunar al suplimentului „Monitorul cultural”.

Direcţia judeţeană Arad a Arhivelor Naţionale
La Direcţia judeţeană Arad a Arhivelor Naţionale se păstrează aproximativ 6100 m.l documente din fonduri administrative (preturile plaselor, primăriile judeţului Arad, Sfatul Popular al Regiunii Arad, sfaturile populare raionale, Prefectura Judeţului Arad şi Comitetul Judeţean P.C.R. Arad), fonduri judecătoreşti (Tribunalul Judeţului Arad), fonduri economice ( U.T.A., ARIS, C.P.L. Arad, ASTRA Arad, C.A.P.-uri, I.A.S.-uri), fonduri din ramura învăţământ (Liceul Moise Nicoară, Elena Ghiba Birta), fonduri culturale (Teatrul de Stat), fonduri şi colecţii personale şi familiale, matrice sigilare etc.
Cel mai vechi document original este un Act de vânzare-cumpărare a localităţii Tothfalu, încheiat la data de 6 februarie 1406 între Gheorghe de Kusal, vânzător şi Omechin loan, judele oraşului liber regesc Baia Mare, cumpărător. Alte documente de importanţă istorică şi documentară deosebită sunt Colecţia de diplome (1406-1915), Colecţia de Hărţi şi planuri (1726-1951), Prefectura Judeţului Arad (1721-1950), Prim Municipiului Arad (1721-1975), Fond Personal Roman R. Ciorogariu, Ioan Suciu, Lupaş Octavian, Vasile Goldiş etc.

Activitatea cultural-ştiinţifică: Direcţia Judeţeană Arad a Arhivelor Naţionale  este o instituţie culturală de seamă a municipiului şi judeţului nostru, având atribuţii legate de preluarea, păstrarea şi prelucrarea tezaurului documentar pe care îl pune apoi la dispoziţia cercetării ştiinţifice, contribuind astfel la progresul  culturaleducativ. Fondurile şi colecţiile arhivistice aflate în păstrarea Direcţiei Judeţene Arad a Arhivelor Naţionale constituie, pentru numeroşi cercetători din ţară şi de peste hotare care le-au consultat, o valoroasă bază documentară în elaborarea a numeroase cărţi, studii şi articole privitoare la istoria României, a Transilvaniei, istoria judeţului sau a municipiului. De asemenea, personalul ştiinţific al direcţiei şi-a adus contribuţia la elaborarea şi editarea unui număr considerabil de lucrări referitoare la istoria Aradului.

e. Artele spectacolului

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
La această oră, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad este o instituţie profesionistă de spectacole, cu o trupă stabilă formată din 28 de actori, doi regizori şi trei scenografi. Repertoriul fiecărei stagiuni este structurat pe două categorii de spectacole. Prima dintre ele este destinată producţiilor pentru sala mare, realizate după texte ale dramaturgiei clasice, româneşti şi universale, în montări dintre cele mai diferite. Cea de a doua categorie vizează spectacolele destinate sălii Studio – spectacole realizate după texte aparţinând dramaturgiei contemporane, româneşti şi universale, montate în chei moderne, avangardiste.
Pe lângă producţiile propriu-zise de teatru, instituţia arădeană mai realizează, în conformitate cu politica sa repertorială, şi spectacole - lectură destinate elevilor de liceu din municipiul Arad. Acest proiect se materializează în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad şi cu profesorii de Limba şi literatura română, spectacolele fiind realizate în conformitate cu programa şcolară a diferiţilor ani de liceu. Un alt proiect foarte important este cel intitulat „Shakespeare pentru copii“. Acesta presupune producerea, în fiecare stagiune, a unor spectacole pentru copii, realizate după cele mai importante piese de teatru scrise de William Shakespeare şi transpuse scenic pe înţelesul celor mici. Proiectul este unic în România şi se înscrie în politica de formare a viitorului public de teatru, prin familiarizarea publicului, de la o vârstă foarte fragedă, cu marea creaţie dramaturgică a lumii.

În ultimii ani, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad şi-a asumat o strategie fermă de deschidere către importante spaţii culturale europene şi de promovare a valorilor culturale româneşti în străinătate. În acest sens, au fost întreprinse numeroase turnee în străinătate, cu spectacole de referinţă din repertoriul teatrului din Arad, în mai multe ţări europene (Italia, Austria, Suedia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Serbia, Ungaria).

Valoarea producţiilor artistice ale Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad a fost recunoscută atât prin articolele criticii de specialitate, cât şi prin nominalizările şi premiile obţinute. Dintre acestea menţionăm cele patru nominalizări la Premiile UNITER obţinute de TCIS Arad pentru spectacolul „Iubirea Fedrei“, de Sarah Kane, în regia lui Mihai Măniuţiu: Cel mai bun actor într-un rol principal (Zoltan Lovas), Cea mai bună actriţă într-un rol principal (Irina Wincze), Cea mai bună scenografie (Doru Păcurar) şi Cel mai bun spectacol („Iubirea Fedrei“). La acestea se adaugă şi obţinerea Premiului pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar de către actorul Ovidiu Ghiniţă (pentru rolul Tatăl din spectacolul „Vis. Toamna“, de Jon Fosse, în regia lui Radu Afrim)
La această dată, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad are următorii parteneri din străinătate: Teatrul Naţional Pecs (Ungaria), Teatrul „Jokai“ din Bekescsaba (Ungaria), Teatrul Dramatic din Vaxjo (Suedia), Teatro Stabile Perugia (Italia), Teatrul „Gavella“ din Zagreb (Croaţia). Mai trebuie menţionat şi faptul că în fiecare an Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad este invitat la importante festivaluri de teatru din ţară, în anul 2009 pe cartea de vizită a teatrului înscriindu-se încă două festivaluri extrem de importante: Festivalul Comediei Româneşti (Bucureşti – organizat de Teatrul de Comedie Bucureşti, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor din România), unde a fost prezentat spectacolul „Steaua fără nume“, de Mihail Sebastian, în regia lui Dan Vasile, şi Festivalul Internaţional de Teatru „Nopţile Gavellei“, de la Zagreb. Acesta din urmă este cel mai important festival de teatru din Croaţia şi este organizat în fiecare an de Teatrul „Gavella“. În data de 31 octombrie 2009, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad va prezenta pe scena acestui festival spectacolul „Tartuffe“, de Moliere, în regia lui Dan Vasile, devenind, astfel, primul teatru din România invitat la marele festival de la Zagreb. Mai mult, spectacolul arădean este considerat „invitatul de onoare“ al festivalului „Nopţile Gavellei“, fiind  ultima producţie prezentată în festival, chiar în seara Galei de la Zagreb.

Festivalul Internaţional de Teatru Clasic
În anul 2009, Festivalul Naţional de Teatru Clasic îşi schimbă denumirea în Festivalul Internaţional de Teatru Clasic, desfăşurându-se în acest an în perioada 11 – 24 octombrie. O dată cu această cea de a XV-a ediţie, cel mai important eveniment cultural al toamnei arădene îşi va schimba înfăţişarea, dar şi oferta culturală prezentată publicului. Caracterul internaţional este conferit de două aspecte: primul este dat de producţiile străine de teatru care vor fi prezentate în festival iar cel de-al doilea vizează organizatorii festivalului.

Astfel, în acest an vor fi invitate în festival şi patru spectacole importante de teatru din străinătate. Primul dintre ele este „Caligula“, o co-producţie croato – macedoneană, care poartă semnătura celebrului regizor macedonean Tomaz Pandur – cotat ca fiind unul dintre cei mai importanţi regizori europeni ai momentului. „Caligula“ este o producţie impresionantă, atât din punct de vedere artistic, cât şi tehnic, fiind apreciat în Europa drept o adevărată revelaţie a stagiunii trecute. Cel de-al doilea spectacol din străinătate va aparţine Teatrului Naţional din Pecs (Ungaria), al treilea – Teatrului „Jokai“ din Bekescsaba (Ungaria) iar cel de-al patrulea unui teatru din Franţa – invitat în parteneriat cu Asociaţia AMIFRAN, acesta din urmă marcând închiderea Festivalului Internaţional de Teatru Clasic de la Arad şi începerea Festivalului Internaţional de Teatru Francofon AMIFRAN.

Începând cu ediţia a XV-a (11 – 24 octombrie 2009), Festivalul Internaţional de Teatru Clasic de la Arad are ca principal partener Teatrul „Jokai“ din Bekescsaba (Ungaria) – una dintre cele mai importante instituţii profesioniste de teatru din ţara vecină. Parteneriatul încheiat între cele două instituţii, pentru anul în curs,  prevede organizarea comună a deschiderii festivalului de la Arad, partea ungară implicându-se direct în spectacolul inaugural.

Teatrul de Marionete Arad
Teatrul de Marionete din Arad a fost înfiinţat în anul 1951 şi prezintă o importanţă deosebită prin cele două coordonate ale sale: este singurul teatru de păpuşi din ţară care funcţionează în afara capitalei României şi, nu în ultimul rând, prin specificitatea păpuşilor cu fire, este printre puţinele de acest fel din  lume. Această unicitate, care se împleteşte şi cu tradiţia multiseculară românească a păpuşilor din iarmaroace, denotă importanţa sa deosebită pentru spaţiul cultural al judeţului Arad. În prezent, Teatrul de Marionete funcţionează cu o trupă formată din 11 actori păpuşari, 21 de persoane ca personal tehnic, administrativ şi la atelierele de decor şi confecţionare păpuşi şi 2 persoane la departamentul de conducere. Repertoriul este unul cât se poate de variat, punându-se în scenă spectacole inspirate din folclorul naţional şi universal: „Albă ca Zăpada”, „Cenuşăreasa”, „Dumbrava Minunată”, „Muzicanţii din Bremen” etc. În ceea ce priveşte numărul tinerilor spectatori, acesta a crescut, constant, de la an, la an: 14.800 de spectatori în anul 2005, 18.485 în 2006, 20.256 în anul 2007. Din dorinţa diversificării ofertei, au fost realizate şi spectacole inedite, de tip acrobatic, în colaborare cu Filarmonica arădeană şi cu trupa Urania. Spectacolele realizate în ciclul „Teatrul mic pentru cei mici” de către cunoscutul regizor Victor Ioan Frunză şi scenograful Adriana Grand, au contribuit la o mai mare mobilitate a Teatrului de Marionete – după conceptul teatrului ambulant – aceste spectacole putând fi jucate şi în spaţii neconvenţionale sau pe scenele Căminelor culturale din oraşele şi comunele judeţului Arad, mai ales în proiectul „Cetatea Culturală”, dezvoltat în ultimul an de către Centrul Cultural Judeţean Arad, la iniţiativa vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Arad, dl. Adrian Ţolea.

O altă preocupare constantă a Teatrului de Marionete Arad o constituie participarea acestuia la festivalurile de gen organizate în ţară (Galaţi, Sibiu, Cluj-Napoca, Sighişoara etc.) sau în străinătate (Avignon, Bekescsaba, Pecs, Chişinău etc.), precum şi coproducţiile puse în scenă împreună cu Theatre de la Mezzanine din Paris. În ceea ce priveşte festivalurile organizate de către Teatrul de Marionete Arad, remarcăm Festivalul internaţional de arta animaţiei „Euromarionete”, un festival bianual cu o largă participare naţională şi internaţională. De asemenea, Festivalul internaţional de povestiri cu marionete „...de-a fir’a păr”, a cărui primă ediţie a fost lansată în anul 2008, în dorinţa de a readuce Teatrul de Marionete Arad în lumea internaţională a festivalurilor de gen. Astfel, pe parcursul a 11 zile au fost prezentate spectacole de marionete la fire lungi,scurte şi medii ale unor trupe din ţară şi din străinătate: România, Germania, Spania şi Cehia. Încadrându-se în specificul multicultural al judeţului, Teatrul de Marionete Arad a lansat şi o stagiune permanentă în limba maghiară, care se bucură de un real succes, valorizând, evident, povestiri din literatura şi folclorul maghiar. Prin profesionalismul actorilor şi regizorilor de aici, precum şi prin participarea la evenimentele culturale judeţene, naţionale şi internaţionale, Teatrul de Marionete Arad a devenit deja un reper al culturii arădene, valorificând din plin unicitatea şi popularitatea de care se bucură în rândul micilor spectatori.

Filarmonica de Stat Arad
Din punct de vedere muzical, Aradul are o tradiţie de invidiat. La 1833, când aici ia fiinţă Conservatorul de Muzică, vorbim despre al şaselea centru muzical european, după Paris, Praga, Bruxelles, Viena şi Londra. Palatul Cultural arădean, construit în anul 1913, oferă şi astăzi una dintre cele mai bune şi mai cunoscute incinte acustice din Europa, fapt ce potentează cu atât mai mult potenţialul Filarmonicii arădene. Orchestra Simfonică şi Corul Academic din Arad şi-au câştigat, de-a lungul timpului, un binemeritat prestigiu, atât în ţară, cât şi în străinătate, concertând în Austria, Elveţia, Germania, Italia, Olanda, Spania, Serbia, Ungaria şi Statele Unite ale Americii. Nu în ultimul rând, pe lângă concertele săptămânale oferite publicului arădean în fiecare stagiune, Orchestra Filarmonică de Stat Arad participă şi la numeroase deplasări în judeţ, în special în oraşele în care se organizează Cetatea Culturală semestrială.
Colaborarea cu mari artişti de renume mondial, care au fost oaspeţii scenei arădene şi care au elogiat, de fiecare dată, calitatea actului cultural care se desfăşoară aici, a oferit publicului meloman arădean contactul nemijlocit cu lumea muzicală internaţională. Mai mult, începând cu acest an, când la Arad au
fost interpretate în premieră naţională piese din compoziţia muzicală a lui Alexandru Mocioni – primul mare compozitor român de muzică de cameră – a fost revigorată şi activitatea de cercetare muzicală, în paralel cu cea de valorificare a patrimoniului muzical local. Prin iniţierea şi promovarea unor evenimente muzicale cu o largă respiraţie continentală, cum este cazul „Festivalului Arădean de Muzică Vieneză”, a „Concursului internaţional pentru pian” etc., municipiul şi judeţul nostru intră în zona locaţiilor de prestigiu din Europa. Festivalul Muzicii Sacre, Festivalul pentru chitară clasică, Muzica în cetăţile Aradului, Primăvara arădeană sau Zilele Aradului, reprezintă tot atâtea reuşite ale Filarmonicii arădene, cu atât mai mult, cu cât astfel de spectacole sunt organizate şi în locaţii alternative, cum este Domul Minorit, Biserica Roşie, Sinagoga Neologă, Sala festivă a Palatului de Justiţie, Piaţa Avram Iancu, Parcul Reconcilierii etc. Concertele educative, prezentate pentru elevii şcolilor şi liceelor arădene atât de către Orchestra Filarmonică, cât şi de către Corul Academic, contribuie decisiv la educaţia muzicală a tinerei generaţii de melomani arădeni şi ca captarea unui public-ţintă pentru managerii acestei instituţii. În plus, cu precădere în ultimii ani, se constată o sporire a numărului de deplasări în judeţ, mai ales în oraşele arădene, unde muzica clasică este reclamată de către un public aflat într-o continuă creştere. Colaborarea Filarmonicii de Stat Arad cu Liceul de Artă „Sabin Drăgoi”, cu Şcoala Populară de Artă şi cu cele două Universităţi arădene, reprezintă o altă dimensiune, care
întregeşte sfera preocupărilor contemporane ale acestei instituţii culturale din judeţul nostru şi care va contribui la diversificarea ofertei culturale şi, mai ales, la ridicarea nivelului artistic în ceea ce priveşte arta muzicală de amatori. Tot prin implicarea profesioniştilor Filarmonicii, asistăm şi la o revigorare a orurilor bisericeşti, a fanfarelor şi grupurilor corale ce se dezvoltă pe lângă aceste instituţii şi organizaţii neguvernamentale din judeţul Arad.

f. Arte vizuale

Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Arad
Filiala din Arad a Uniunii Artiştilor Plastici din România a fost înfiinţată în anul 1957 şi este o asociaţie profesională de utilitate publică, constituită în baza Legii nr.21/1924. Asociaţia cuprinde un număr de 57 de membri, dintre care 22 sunt membri fondatori şi 35 sunt membri asociaţi. Ca mijloace de expresie artistică,
din asociaţia arădeană fac parte pictori, sculptori, graficieni, scenografi, designeri sau realizatori de pictură religioasă. De-a lungul timpului, filiala arădeană a Uniunii Artiştilor Plastici din România s-a făcut remarcată pe plan judeţean, naţional şi internaţional, în spaţiile Galeriei de Artă „Delta” având loc cel puţin 12 expoziţii personale în fiecare an, aparţinând artiştilor arădeni. La finele fiecărui an, Galeriile organizează şi expoziţii colective, astfel ca fiecare artist să-şi poată prezenta realizările artistice pe anul în curs. După 1989, UAP Arad a organizat 14 ediţii ale Bienalei Naţionale de Sculptură Mică şi ale Bienalei Naţionale de Desen, iar în anul 2007 a fost organizator principal al Bienalei Internaţionale de Pictură, Sculptură şi Grafică, la care au participat artişti plastici din România, Ungaria, Cehia şi Croaţia. Premiile Bienalei Internaţionale i-au evidenţiat pe pictorul Sever Frenţiu, pe sculptorul Ovidiu Maitec şi pe graficianul Eugen Popa. Dintre cei mai activi artişti plastici arădeni îi amintim pe Dumitru Şerban, Onisim Colta, Rudolf Kocsis, Iosif Stroia, Adrian Sandu, Cosmin Moldovan, Giotto Doichiţă, Maria Balea, Anamaria Şerban, Cott Lia Rodica, Corina Hriţcu, Ioana Ţugulea, care sunt invitaţi să organizeze periodic expoziţii personale în ţară şi străinătate: Ungaria,  Germania, Olanda, Maroc, Italia, Norvegia, Serbia, Polonia etc. Deloc întâmplător, Dumitru Şerban este, în prezent, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România, o încununare a activităţii artistice şi pedagogice a acestui important artist plastic arădean.

Parcul de sculptură monumentală de la Căsoaia
Începând cu vara anului 1979 şi până în anul 1985, la Căsoaia a funcţionat, neîntrerupt, Tabăra de sculptură monumentală. Autoritatea judeţeană, împreună cu Uniunea Artiştilor Plastici din România organiza cazarea şi întreţinerea, pe o perioadă de 45 de zile a tinerilor artişti plastici din toată ţara, selecţionaţi după
criterii extrem de riguroase. Blocurile de calcar, ca material de lucru, erau aduse de la Podeni şi Viştea, din judeţul Cluj, iar sculpturile finisate (aproximativ 2 m înălţime sau lăţime) erau aşezate de către organizatori pe socluri de beton. În plus, tot autorităţile judeţene au decis să planteze în acest cadru şi copaci sau
arbuşti ornamentali, cu viziune dendrologică, pentru a spori frumuseţea parcului.

În cele şapte ediţii ale taberei – unicat în România – au fost realizate 70 de sculpturi monumentale, semnate de 57 de autori, dintre care 56 din România şi unul din Ungaria. Tinerii sculptori de atunci au devenit astăzi personalităţi marcante ale artei plastice româneşti şi internaţionale, ceea ce ridică şi mai mult cota exponatelor de la Căsoaia. Gheorghe Apostu, considerat a fi continuatorul lui Constantin Brâncuşi, a sculptat la Căsoaia „Altarul Dacic”. De la Aurelian Borlea ne-a rămas „Cavalerii Apocalipsei”. Mihai Borodi a sculptat „Pecetarul”, Maria Marcela Branea „Simbol”, „Lumină de zi” şi „Soclul”, Delia Brânduşescu ne-a lăsat „Vatra”, iar Mihai Buculei „Fereastra”. Livia Cernenschi are la Căsoaia „Spre zări albastre”, Vlad Ciobanu „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, Ioana Deac-Bistriţa „Nelinişte”, Constantin Doichiţă „Icar”, Doru Nicoale Drăguşin „Lupta omului cu centaurii”, Anton Eberwein „Copacul”, Alexandru Gheorghiţă „Arbore Gotic”, „Arbore Bizantin” şi „Arbore Romanic”, Nicolae Gheaţă „Izvorul”, Gheorghe Goidaci „Geomorfă”, Elena Hariga „Compoziţie”, Ion Iancuţ „Plimbare cu inorog” şi „Cetăţuia”, Gheorghe Iliescu-Călineşti „Captarea razelor solare”, Iorgos Iliopolos „Cuplu”, Mihai Istudor „Loc pentru sărbătoare” şi „Vatră pentru o zi de odihnă”, Dumitru Juravle „Trofeu Roman”, Nicolae Kruch „Jilţ”, Dorin Lupea „Sceptru pentru apus de soare”, Alexandru Lupu „Naşterea unui triptic”, Ştefan Macovei „Tors”, Gheorghe Marcu „Semn pentru apă”, Bata Marianov „Compoziţie”, Mladonyiczky Bela „Vitae”, Traian Moldovan „Anotimpurile”, Ionel Munteanu
„Semn pentru ea şi el”, Alexandru Nancu „Simţirea Pământului”, Iulian Olariu „Fluiditate”, Octavian Olariu „Lupta contrariilor”, Dumitru Paina „Reflectare”, Alexandru Paraschiv „Seminţe pentru mai târziu”, Dumitru Pasima „Semn pentru Mioriţa”, Mihai Păcurar „Cuplu”, Ioan Pârvan „Arlechinii”, Ana Zoe Pop „Robusteţe”, Adrian Popovici „Sub semnul iminenţei”, Anton Raţiu „Mit”, Dinu Rădulescu „Cavalerul”, Ion Rusu „Copiii Soarelui”, Ovidiu Simionescu „Altarul”, Rodica Stanca Pamfil „Compoziţie”, Mihai Stănescu „Straja”, Sava Stoianov „Turnul Babel” şi „Cupola”, Petru Stoicu „Elogiu Pământului” şi „Contraste”, Dumitru Şerban „Piatra de hotar” şi „Praznic”, Constantin Şevţov „Familia”, Corneliu Tache „Medievala”, Florentin Tănăsescu „Zburătorii” şi „Cumpăna cerului”, Narcis Teodoreanu „Omul cu scut”, Carmen Tepşan „Oglindirea”, Ioan Tolan „Maternitate”, Emil Vitroel „Germinaţie” şi „Elegie”, Aurel Vlad „Urcă spre Soare Răsare”.

Reamenajarea Parcului de Sculptură Monumentală de la Căsoaia, acţiune demarată în acest an de către Consiliul Judeţean Arad şi trecerea acestei Tabere în patrimoniul judeţean, fac posibilă atât punerea în valoare a acestui tezaur sculptural naţional, cât şi o eventuală revigorare a Taberei de Sculptură după modelul de odinioară, eventual cu participare internaţională.

Asociaţia Foto Club Arad
Asociaţia Foto Club Arad a fost înfiinţată în anul 1968, cu scopul de a imortaliza şi promova valorile culturale ale judeţului Arad. Destul de repede, în jurul acestei Asociaţii se reunesc un grup de arădeni pasionaţi de arta fotografică şi organizează o primă expoziţie în foaierul Teatrului de Stat din Arad. Sub coordonarea unor fotografi de excepţie – Francisc Kelen, Virgil Jireghie şi Nelu Scripciuc – artiştii fotografi arădeni reuniţi în cadrul Asociaţiei Foto Club organizează expoziţii de succes, atât în ţară, cât şi în străinătate. Prin profesionalismul de care dau dovadă, fotografii arădeni au devenit parteneri în elaborarea unor albume de  prezentare a municipiului şi judeţului, iar în anul 2006 au editat primul album jubiliar, marcând aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea primul club de fotografie în Arad. Asociaţia are în prezent un număr de 45 de artişti şi amatori de fotografie, în ultimii ani organizând şi numeroase expoziţii în aer liber şi în spaţii  neconvenţionale, venind astfel în întâmpinarea publicului amator de frumos. Meritul Asociaţiei Foto Club Arad în imortalizarea monumentelor de for public şi a valorilor arhitecturale arădene este incontestabil, cu atât mai mult, cu cât constatăm şi o extindere a prezenţei lor în judeţul Arad, la festivalurile locale, nedeile, rugile şi alte manifestări culturale rurale.

Cultură şi artă tradiţională
CENTRUL CULTURAL JUDEŢEAN ARAD
Centrul Cultural Judeţean Arad este o instituţie publică cu personalitate juridică care funcţionează din anul 2001 sub autoritatea Consiliului Judeţean Arad.
Centrul are drept scop promovarea culturii, în toate formele ei moderne şi tradiţionale, a resurselor patrimoniale valorificate prin turism, identificând oportunităţile de convergenţă a celor două domenii de referinţă.
În acest sens, principale obiecte de activitate sunt:

• Organizarea şi desfăşurarea de activităţi cultural-artistice  Iniţierea şi sprijinirea proiectelor de promovare a tradiţiilor şi obiceiurilor locale, a meşteşugurilor şi a artei populare autentice
• Conservarea, protejarea şi valorificarea culturii tradiţionale în scopul păstrării specificului zonal şi a identităţii etnoculturale
• Afirmarea valorilor morale, artistice, tehnice şi stimularea creativităţii şi a talentului
• Editarea de publicaţii, materiale informative şi de promovare potrivit obiectului de activitate
• Dezvoltarea parteneriatului şi a schimburilor culturale

Principalele direcţii în care instituţia acţionează potrivit atribuţiilor ce-i revin prin Regulamentul de organizare şi funcţionare sunt: coordonare, promovare, informare, educaţie şi formare, monitorizare.
Structura organizatorică
Instituţia îndeplineşte atribuţii specifice mai multor aşezăminte culturale, subinstituţii, integrate instituţiei de bază:
Centrul Cultural Judeţean Arad:

• Revista de cultură „Arca”, birou de editare publicaţii
• Biroul de conservare şi valorificare a tradiţiei populare
• Orchestra populară „Rapsozii Zărandului”

Compartimente funcţionale:

• Birou Managementul Proiectelor
• Serv.Management şi Marketing Cultural-Turistic
• Serv.Administrativ-Contabil

Potenţialul instituţiei reflectă, pe de o parte, resurse organizatorice şi oportunităţi de dezvoltare evidenţiate de un mediu cultural marcat de tradiţie, diversitate şi multiculturaliatate.
Pe de altă parte, oferta cultural-turistică variată, amploarea şi complexitatea evenimentelor organizate de instituţia noastră, cu largă deschidere către spaţiul public, implică un management instituţional performant, adaptat tendinţelor de înnoire a vieţii şi pieţei culturale actuale a cărei dinamică evoluează spre dialog,
interculturalitate şi implicit spre internaţionalizarea demersurilor culturalartistice.

La o succintă analiză, diagnoza spaţiului cultural arădean identifică ca puncte tari ale instituţiei Centrului: diversitatea obiectelor de activitate, bază de date bine structurată, resurse umane suficiente, în general specializate şi competente, buget satisfăcător pentru derularea proiectelor şi programelor anuale, dotare
tehnică corespunzătoare.

Punctele slabe: precaritatea remunerării, insuficienţa spaţiului de lucru în echipă – departajat pentru relaţii cu publicul şi spaţiu individual adecvat muncii de creaţie, lipsa unei clădiri reprezentative pentru sediul central şi utilizarea fragmentată a spaţiului existent creând sincope în comunicare, proceduri dificile
de accesare şi decontare a fondurilor reclamate de unii solicitanţi neexperimentaţi, raporturi instituţionale deficitare, lipsa de comunicare şi transparenţă a unor parteneri.

Riscurile: ineficienţa rezultatelor datorata monitorizării limitate, insuficienta vizibilitate în plan mediatic, percepţie confuză a sistemului de valori, marginalizarea elitelor intelectuale.

Activităţi:
Calendarul anual al evenimentelor culturale oferă principalele repere ce definesc diversitatea şi multiculturalitatea ca elemente de referinţă ale spaţiului arădean. Exemplificăm în cele ce urmează cu cele mai reprezentative proiecteeveniment din aria tematică „cultură tradiţională”: Festivalul interjudeţean de
folclor al cântecului şi jocului popular din Ţara Zărandului, Târgul meşterilor şi Parada portului popular de la Moneasa, Târgul de Fete de pe Muntele Găina, Festivalul folcloric „La izvor de cânt şi dor” de la Lipova, Caravana Tradiţiilor de Iarnă.

Artele vizuale sunt ilustrate printr-un evenimement de talie internaţională - Bienala de Arte Contemporane şi un altul de interes zonal -Tabăra de pictură Bata, iar cultura scrisă prin manifestări de gen, precum: Festivalul Internaţional de Literatură „Dorel Sibii” şi Tabăra de Creaţie Literară de la Săvârşin.

Artele spectacolului sprijinite consecvent de Centrul Cultural Judeţean Arad promovează cu succes interculturalitatea printr-o suită de evenimente: « Cetatea culturală », Festivalul Minorităţilor, Zilele Culturii Maghiare, Zilele Culturii Sârbe sau Festivalul Internaţional de Teatru Francofon realizat în colaborare cu Asociaţia Amifran.

Educaţia artistică permanentă se realizează printr-un program al „culturii de masă” de dată recentă, dar atractiv prin proiecte cu impact deosebit: Şcoala de Vară, organizată pe module, destinată tinerilor cu aptitudini vocaţionale din oraşele judeţului – Chişineu Criş, Curtici, Sântana, Pecica, Nădlac,Ineu, Lipova, Pâncota, Sebiş – şi Târgul Educaţiei în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad.

În aria evenimentelor cu un caracter civic desfăşurate sub egida Consiliului Judeţean Arad se în scriu manifestările: 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, Comemorarea Eroilor de la Păuliş, Comemorarea Eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, dar şi acţiuni ce recompensează talentul, creativitatea sau performanţa: Premiile anuale ale Uniunii Scriitorilor şi Uniunii Artiştilor Plastici– Filiala Arad, Gala Sportivilor Anului. Biroul Managementul proiectelor şi Serviciul de Marketing cultural – turistic au competenţe şi atribuţii pentru iniţierea, organizarea, implementarea şi monitorizarea programelor şi proiectelor culturale proprii sau în parteneriat cu alte instituţii.

Promotor cultural şi susţinător al iniţiativelor valoroase, Centrul Cultural Judeţean Arad furnizează autorităţii tutelare – Consiliul Judeţean Arad - expertiză în domeniul politicilor culturale transpuse în practică prin programe şi proiecte reprezentative ce definesc „identitatea judeţului”.

Biroul pentru Conservarea şi Valorificarea Culturii Tradiţionale are un rol esenţial în păstrarea nealterată a valorilor etnografice identitare, cunoaşterea, perpetuarea şi promovarea creaţiei populare autentice. Valorificarea scenică a potenţialului coregrafic tradiţional din principalele vetre folclorice arădene - Ţara Zărandului, Zona Codru-Moma, Zona Ineului, Podgoria Aradului, Câmpia Crişului Alb şi Valea Mureşului - reprezintă principala activitate.

Orchestra populară „Rapsozii Zărandului” face parte din elita muzicii populare româneşti, apărătoare a valorilor culturii tradiţionale autentice pe care le susţine cu profesionalism şi virtuozitate. Performanţele artistice se datorează bogăţiei repertoriului muzical, dar şi calităţii instrumentiştilor din acest ansamblu folcloric,  renumit pentru arta interpretativă a cântecului şi jocului popular din Ţara Zărandului, atât pe plan naţional cât şi internaţional.

Ansambluri şi formaţii artistice de amatori în judeţul Arad În prezent, la nivelul judeţului Arad există un număr de 52 de ansambluri şi formaţii artistice de amatori, majoritatea funcţionând pe lângă casele de cultură orăşeneşti şi căminele culturale comunale sau săteşti.
Ansamblul „Spicul” din Olari, reprezentativ pentru Câmpia Comlăuşului şi pentru Valea Crişului, are în repertoriu dansuri locale, bănăţene, bihorene şi sibiene, obţinând numeroase premii judeţene, regionale şi naţionale. „Junii Podgoriei” şi „Ghioceii” din Ghioroc sunt formaţii de dansuri reprezentative pentru Podgoria Aradului. „Doina Crişului” din Ineu, pune în scenă dansuri specifice zonei Apateu-Şicula-Craiva-Ineu, iar „Junii Seleuşului” din Seleuş, ca şi „Bujorii Grăniceriului” din Grăniceri acoperă acelaşi areal folcloric. „Junii Zăbranilor” este un ansamblu local care a evoluat extrem de mult în ultima perioadă, fiind reprezentativ pentru partea bănăţeană a judeţului Arad, din preajma Mureşului Inferior. „Cununa Nadăşului” şi, de dată mai recentă „Junii din Şimand”, păstrează tradiţia crişană, la fel ca şi „Formaţia mixtă de dansuri populare din Socodor. „Busuiocul” din Sântana, pe lângă dansurile specifice zonei, pune în scenă şi dansuri bănăţene, germane, moţeşti sau bihorene, efectuând turnee în Austria, Ungaria şi Republica Moldova. La fel, formaţia „Ardeleana” din Bocsig, care a participat la Festivalul Internaţional de Folclor din Franţa. Ansamblul folcloric „Zărandul” de la Palatul Copiilor şi Elevilor din Arad, produs al secţiilor de dans popular şi canto popular de la această instituţie, pune în scenă dansuri din Ţara Zărandului, dar şi din Banat, Bihor şi Ţara Moţilor. A participat la numeroase festivaluri locale, regionale şi internaţionale, fiind apreciat pentru originalitatea şi calitatea spectacolelor, dar şi pentru promovarea folclorului tradiţional în rândul tinerei generaţii. Acelaşi repertoriu este interpretat şi de către dansatorii ansamblului „Doina Mureşului”, doar că dansatorii sunt adolescenţi şi beneficiază de costume tradiţionale, păstrate în depozitul Centrului Cultural Judeţean Arad. Totodată, se constată extinderea actului cultural tradiţional prin punerea în scenă a unor grupuri vocale, solişti individuali, sau interpretează obiceiuri tradiţionale (chematul la nuntă, colinde de Crăciun, ieşitul la arat, sânzienele etc.).
Formaţia de dansuri „Gyongyvirag” din Dorobanţi, la fel ca „Aranykalasz”, „Rozmaring” din Iratoşu, „Tinny Grup” din Pilu, „Leveles” din Satu-Nou sau ansamblul bulgarilor din Vinga, pun în scenă dansuri şi cântece tradiţionale, specifice maghiarilor şi bulgarilor din judeţul Arad. Dansurile germane sunt prezente la ansamblurile din Sântana şi Pâncota, iar dansurile slovăceşti, la Nădlac. De asemenea, majoritatea formaţiilor de dansuri interpretează şi suite „romales”, evident, cu costumaţii specifice. Formaţiile de Căluşari, dar şi „Dubaşii” din Săvârşin, Petriş, Căpâlnaş, Birchiş etc interpretează colinde autentice cu o largă influenţă precreştină – spre exemplu „Dansul Dubelor” de o rară frumuseţe şi pe care îl regăsim la Săvârşin.

Alături de aceste ansambluri şi formaţii de dansuri există şi alte tradiţii: cea legată de fanfare şi formaţiile civile de pompieri ......., o altă tradiţie de sorginte imperială, prezentă în majoritatea localităţilor din Transilvania. Remarcăm şi prezenţa tarafurilor locale, cum este cel de la Vârfurile sau din bazinul Lipovei, o adevărată pepinieră de interpreţi instrumentali sau vocali. Cele mai cunoscute şi active formaţii şi ansambluri folclorice din judeţul Arad sunt: « Doina Mureşului«, « Rapsodia Mureşană » şi « Zărandul » din Arad ; « Căluşarii » din Beliu, « Junii Crişului » din Dieci, « Junii Podgoriei » din Ghioroc, « Spicul » din Olari, « Podgorenii »  din Păuliş, « Păstrătorii tradiţiei » din Pecica, « Cununiţa » şi « Busuiocul » din Sântana, « Dubaşii » din Săvârşin, « Junii Socodorului », « Garofiţa » din Şimand, « Şiriana » din Şiria, « Cununa Nadăşului » din Tauţ, « Dubaşii » din Juliţa, « Florile Mureşului » din Vladimirescu.

Casa de Cultură a Municipiului Arad
Casa de Cultură a municipiului Arad a fost înfiinţată în anul 1968 şi reînfiinţată în anul 1992, ca instituţie de cultură din subordinea Primăriei municipiului, sub autoritatea Consiliului Local Municipal Arad, care este şi principalul finanţator. În peisajul cultural arădean este singura instituţie culturală de proiect, ceea ce îi
oferă un puternic potenţial, datorită diversităţii culturale pe care o oferă, de la activităţi culturale susţinute de amatori şi până la cele susţinute de profesionişti, de la programe culturale din domeniul literaturii şi până la cele din domeniul artei spectacolului sau a folclorului, precum şi datorită dinamismului conferit de caracteristica instituţiei de proiect. Casa de Cultură a municipiului Arad a dobândit un renume recunoscut la nivel naţional şi internaţional, datorită calităţii proiectelor culturale promovate şi susţinute, beneficiind de susţinere constantă a ministerelor culturii din România şi Franţa, precum şi de o susţinere ocazională din partea Ministerului Culturii din Ungaria. CCM Arad este iniţiatoarea unui program pentru promovarea teatrului românesc şi a celui est european, intitulat „Thespis” şi susţinut de către ministerele culturii din România şi Franţa. Prin faptul că deţine o sală la Avignon, Casa de Cultură poate promova teatrul din estul europei la cel mai mare şi de prestigiu festival de teatru din lume. Din dorinţa de a promova cultura şi arta arădeană la nivel naţional şi internaţional Casa de Cultură este membru asociat al celei mai mari Reţele Europene a Centrelor Culturale (ENCC), cu sediul la Berlin, al Asociaţiei “Le Rencontre“, precum şi membru al Asociaţiei Centrelor Culturale din România. În acest context instituţia a dezvoltat conexiuni culturale stabile cu instituţii similare din Avignon, Nîmes, Paris (Franţa), Pecs, Szeged (Ungaria), Helsinki (Finlanda), Institutul Polonez, Teatrul Tanz Varşovia (Polonia), Centrul Cultural Ceh, Centrul Cultural Francez, Ambasada Statelor Unite ale Americii, Trap Door Chiago Theater (SUA), Centrul Teatral din Kiev (Ucraina), Teatrul DAH din Belgrad (Serbia), precum şi cu instituţii similare sau cu alte instituţii culturale din Bucureşti, Târgu Mureş, Timişoara, Constanţa, Galaţi, Botoşani, Alba Iulia, Cluj şi Sighişoara. Casa de Cultură a municipiului Arad are cea mai
diversificată ofertă culturală, dintre instituţiile similare din zona de vest a României. Această afirmaţie poate fi susţinută atât prin volumul şi diversitatea ofertei curente cât şi prin calitatea şi unicitatea evenimentelor culturale punctuale realizate, precum: festival de teatru underground, festival de muzică rock, festival de D.J. şi grafitti, festival de muzică folk, festival de muzică jazz, festival de muzică blues, festival de film, festival al cărţii şi lecturii, festival de folclor, concerte de muzică clasică, bienala de artă contemporană, festival al muzicii de fanfară, festival al vinului, festival al muzicii corale. Câteva dintre evenimentele produse, organizate şi promovate de către CCMA sunt emblemetice pentru Arad şi se caracterizează prin unicitate, nu numai la nivelul municipiului şi a judeţului Arad, ci şi în zona de vest a ţării, ori chiar la nivel naţional; de exemplu, Festivalul de teatru de cameră şi underground este unicul din România care se adresează exclusiv trupelor şi producţiilor de teatru independente, Festivalul de rock este unicul din ţară care se adresează exclusiv trupelor tinere sau proaspăt înfiinţate, ori ale celor de proiect etc. 
Casa de Cultură a municipiului Arad are în subordine mai multe ansambluri, orchestre sau trupe care şi-au făcut cunoscut repertoriu atât pe scena locală cât şi la nivel internaţional: Ansamblul folcloric “Zărandul“, Ansamblul folcloric “Doina Mureşului“, Corul “Emil Monţia“, cvartetul de corzi “Virtuozii Transilvaniei“,
trupa de rock “Narval“, Ansamblul “Rromak“, Asociaţia Numismaţilor, trupa de teatru de amatori etc.
O altă componentă importantă a activităţii Casei de Cultură este editarea de carţi, reviste, antologii, broşuri, albume muzicale, filme documentare şi artistice.

Datorită ofertei sale culturale Casa de Cultură este principalul organizator sau principalul partener al Primăriei în organizarea majorităţii evenimentelor culturale desfăşurate în aer liber sau în spaţii neconvenţionale, crescând astfel accesibilitatea publicului la actul cultural. Anual instituţia organizează peste 60 de evenimente şi acţiuni culturale, peste 150 de concerte şi spectacole, la care participă, în medie circa 100.000 de spectatori.Evoluţia audienţei, în ultimii opt ani, a fost evidentă, numărul spectatorilor crescând de la circa 6.000 într-un an, la peste 100.000 pe perioada anului 2008, la fel şi numărul evenimentelor care
au crescut în aceeaşi perioadă de opt ani, de la 10 la 40 într-un an, fiecare dintre evenimentele organizate cuprinzând mai multe acţiuni artistice sau culturale. În acest sens Festivalul de teatru de cameră şi underground a cuprins pe lângă cele 34 de specatcole invitate şi patru workshop-uri dedicate artei spectacolului.
Casa de Cultură doreşte să fie unul dintre principalii promotori culturali care, prin calitatea şi diversitatea ofertei, să contribuie la revenirea Aradului la statutul de oraş al culturii, statut pe care l-a pierdut în ultimii cincizeci de ani.

Şcoala Populară de Arte Arad
Şcoala Populară de Arte Arad reprezintă o instituţie de cultură cu profil de învăţământ artistic, funcţionând sub autoritatea Consiliului Judeţean Arad, menită să realizeze educaţia artistică a unui public cultural larg, cu aptitudini în domeniu. Instituţia funcţionează în baza Legii nr.143 din 2007, privind
organizarea şi funcţionarea aşezămintelor culturale, a O. G 102 din 1998, privind formarea profesională continuă în regim educaţional şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare, aprobat de Consiliul Judeţean Arad. Şcoala continuă o însemnată tradiţie a învăţământului artistic arădean.
Începuturile acesteia sunt legate de infiinţarea, în anul 1833, a Conservatorului de muzică ( renumitul “Conservatorium” ), unul dintre primele din Europa. Scopul activităţii Conservatorului îşi păstrează în bună măsură actualitatea: “ să pregătească viitori profesionişti, să instruiască amatori şi să lărgească cercul
iubitorilor de artă”. Începând cu anul 1918, institutia a fost reorganizată pe baza programului de instrucţie publică, subvenţionată fiind de către municipalitate şi purtând numele de Conservatorul municipal de muzică şi artă dramatică. În anul 1948, ca urmare a dispoziţiei Ministerului Artelor prin care se etatizează
conservatoarele, se înfiinţează Şcoala populară de artă.
În prezent, Şcoala Populară de Arte Arad are ca obiective principale realizarea de cursuri de educaţie artistică şi desfăşurarea de programe culturalartistice (concerte, spectacole de muzică populară, pop, rock, teatru, balet, audiţii muzicale, expoziţii). Instituţia organizează cursuri la 18 discipline: canto
clasic, canto muzică uşoară, canto popular, pian, vioară, chitară, chitară clasică, orgă electronică, percuţie, instrumente de suflat, pictură, grafică, design vestimentar, design grafic-grafică asistată de calculator, artă fotografică actorie si balet. Acestor cursuri, care se desfăşoară la sediul din str. G. Bariţiu nr. 16, li se adaugă disciplina iniţiere fanfară, în cadrul secţiei externe din localitatea Buteni. În funcţie de profil, se organizeaza cursuri complementare de teoriesolfegii- istoria muzicii, respectiv istoria artei plastice.Numarul cursanţilor depăşeşte în fiecare an cifra de 400. Cursurile sunt susţinutede 23 de profesori, unii dintre ei artişti cunoscuţi, profesionişti merituoşi, dar şi cadre didactice tinere.
Pe lângă activitatea didactică, şi în strânsă legătură cu aceasta, instituţia desfăşoară programe cultural-artistice. Manifestările culturale, în număr de peste 60, în cursul unui an şcolar, se desfăşoară pe două paliere valorice:

• nivelul general : audiţii de clasă şi vizionări ( minimum două în fiecare clasă, la sfârşit de semestru ), expoziţia permanentă de artă plastică;
• producţia artistică de vârf, cuprinzând: Festivalul interjudeţean “POP STAR”, “ZILELE ŞCOLII POPULARE DE ARTE ( Expoziţia de pictură, grafică, sculptură, design; Concert de muzică clasică; Spectacol pop-rock; Spectacol de muzică populară; Punerea în scenă a unei piese de teatru într-un act; Recitalul profesorilor), Salonul bienal de pictură, grafică, design, artă digitală, Recital decolinde şi expoziţia “Felicitare de Crăciun” şi altele.

Valorificarea şi promovarea folclorului autentic din zonele etno-folclorice ale judeţului reprezintă o altă preocupare importantă a instituţiei. În acest sens, în şcoală funcţionează două grupuri folclorice: “Sânzienele” şi “Lioara”, participante la numeroase spectacole şi festivaluri, pe plan local şi naţional, la emisiuni televizate de folclor. În acelaşi timp, instituţia facilitează participarea elevilor cu rezultate deosebite la expoziţiile naţionale ale şcolilor populare de arte şi la festivaluri naţionale de muzică populară, uşoară, teatru.

OBIECTIVELE STRATEGICE

Obiectivele strategice stabilite pentru perioada 2010-2014 au fost definite ca urmarea a procesului de consultanţă şi dialog între partenerii prezentei strategii ţinând cont de concluziile cercetării sociologice şi a anchetei statistice realizate pentru obţinerea unor informaţii actuale pertinente privind consumul şi oferta
culturală în judeţul Arad.
1. Creşterea participării cetăţenilor la viaţa culturală arădeană
1.1 Sprijin pentru participarea cetăţenilor la o viaţă culturală şi artistică atractivă în mediul rural şi mic urban
1.1.1. Încurajarea diversificării ofertanţilor culturali activi în mediul rural şi mic urban prin înfiinţarea unor noi formaţii, ansambluri, coruri, fanfare
1.1.2. Sprijinirea activităţilor culturale dedicate comemorării, serbării, păstrării memorie culturale colective
1.1.3. Sprijinirea schimburilor culturale intercomunale în judeţ
1.1.4. Promovarea folclorului autentic prin concursuri şi evenimente culturale etalon
1.1.5. Revitalizarea instituţiilor care desfăşoară activităţi tradiţionale vizând formarea şi promovarea artei de amatori.
1.2. Îmbunătăţirea infrastructurii culturale pe întreg teritoriul judeţului
1.2.1. Refuncţionalizarea, reabilitarea şi punerea în valoare a spaţiilor culturale existente;
1.2.2. Identificarea şi punerea în valoare a altor spaţii neconvenţionale cu potenţial cultural (cetăţi, castele, conace, parcuri, cartiere, pieţe publice, cadru natural etc.)
1.2.3. Dotarea instituţiilor din subordine cu echipamente şi mijloace moderne care să asigure un standard ridicat de calitate ofertei culturale.
1.2.4. Facilitarea diversificării serviciilor conexe ale instituţiilor culturale subordonate (parcări, baruri, garderobă etc).
1.3. Informarea constantă a cetăţenilor privind oferta culturală arădeană
1.3.1. Promovarea activă a ofertei cultural prin canalele media cu accesibilitate mare la cetăţeni (audio-video, internet, materiale promoţionale, alte forme de promovare)
1.3.2. Dezvoltarea de facilităţi pentru promovarea ofertei culturale (spaţii de promovare, colaborare cu Centru de Turism, etc)
1.3.3. Armonizarea ofertei culturale a diferitelor instituţii în vederea evitării suprapunerilor de evenimente culturale
1.3.4. Relizarea de materiale de promovare, publicaţii, albume, cărţi poştale, CD,DVD, filme documentare etc care să promoveze valorile culturale arădene
2. Sprijinirea dezvoltării actorilor culturali în vederea realizării unei oferte culturale diversificate, atractive, inovatoare şi de calitate
2.1. Sprijin pentru realizarea unei oferte culturale diversificate, atractive, inovatoare şi de calitate
2.1.1. Dezvoltarea programului “Cetare culturală” prin realizarea de spectacole, concerte, expoziţii în diferite localităţi ale judeţului
2.1.2. Sprijin pentru încurajarea culturii scrise în judeţul Arad
2.1.2.1. Publicarea unor cărţi, reviste culturale, monografii, etc.
2.1.2.2. Lansări de cărţi, întâlniri cu autorii, lectură de carte în şcoli
2.1.2.3. Activităţi de prezentare a bibliotecii în şcoli
2.1.2.4. Reorganizarea unor bibliotecile din mediu rural şi mic urban prin comasarea bibliotecilor publice şi a celor şcolare
2.1.3. Sprijinirea dezvoltării artelor vizuale
2.1.3.1. Sprijin pentru realizarea unor spaţii de producţie şi expoziţionale
2.1.3.2. Sprijin pentru realizarea unor expoziţii pentru promovarea artiştilor plastici arădeni
2.1.3.3. Realizarea unor tabere de creaţie în judeţ
2.1.4. Sprijinirea realizării unor târguri şi festivaluri pe întreg teritoriul judeţului.
2.2. Încurajarea diversităţii culturale prin finaţarea acţiunilor culturale realizare de ONG-uri şi alte organizaţii culturale ale minorităţilor naţionale active în domeniul culturii şi artei
2.3. Dezvoltarea profesională a personalului angajat în cultură
2.3.1. Participarea personalului la cursuri de formare specifice
2.3.2. Optimizarea structurii personalului
2.3.3. Acordarea anual de premii şi diplome personalităţilor culturale/artiştilor remarcabili/formaţiilor artistice/instituţiilor/organizaţiilor pentru cele mai remarcabile realizări
2.4. Realizarea unui mediu favorabil dezvoltării ofertei culturale pe întreg teritoriul judeţului
2.4.1. Încurajarea parteneriatelor între CJA şi autorităţile locale pentru finanţarea unor evenimente culturale comune
2.4.2. Dezvoltarea de parteneriate între CJA şi reprezentanţi ai educaţiei, turismului şi mass-mediei pentru realizarea de evenimente culturale comune
2.4.3. Realizarea de coprducţii, colaborări şi cooperări între instituţiile şi organizaţiile culturale, la nivel judeţean
2.4.4. Sprijinirea realizării de turnee şi caravane culturale în judeţ
3. Sprijinirea dezvoltării armonioase a tinerei generaţii prin accesul la programe de educaţie culturală.
3.1. Sprijinirea realizării de către actorii culturali a unor programe de educaţie culturală pentru copiii şi tineri aflaţi în grădiniţe, şcoli, universităţi şi/sau în alte tipuri de instituţii sau organizaţii etc.
3.2. Realizarea de lecţii de educaţie privind cultura şi istoria locală, întâlniri cu personalităţi culturale în incinte instituţiilor culturale.
3.3. Sprijin pentru activitatea trupelor, ansamblurilor, formaţiilor, revistelor şcolare, a cenaclurilor copiilor şi tinerilor din judeţul Arad.
3.4. Sprijinirea afirmării tinerelor talente prin organizarea sau participarea la festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale.
3.5. Susţinerea taberelor de educaţie şi creaţie culturală pe parcursul vacanţelor şcolare.
3.6. Premierea copiilor şi tinerilor valoroşi, talentaţi, olimpici, cu rezultate deosebite la nivel naţional şi internaţional.
4. Conservarea, protejarea şi valorificarea, prin turism cultural, a patrimoniului arădean ca formă de expresie a multiculturalităţii acestei zone.
4.1. Punerea în valoare a patrimoniului cultural mobil al municipiului Arad
4.1.1. Identificarea şi organizarea unor muzee, case memoriale, puncte muzeale în localităţile cu potenţial cultural din judeţ
4.1.2. Înfiinţarea Muzeului Satului Arădean.
4.2. Punerea în valoare a patrimoniului cultural imobil
4.3. Valorificarea patrimoniului cultural imaterial, a tradiţiei şi creaţiei populare
4.3.1. Realizarea de studii, cercetări, monografii etc. privind patrimoniul cultural imaterial arădean
4.3.2. Încurajarea şi promovarea meşteşugurilor tradiţionale
4.3.3. Încurajarea păstrării autenticităţii obiceiurilor şi portului tradiţional
4.4. Încurajarea dialogului intercultural prin sprijinirea promovării patrimoniului cultural în acţiuni culturale realizate în parteneriat între instituţii, organizaţii, uniunii de creaţie, etc.
4.5. Creşterea gradului de constientizare a cetatenilor asupra importanţei acţiunii lor în pastrarea, conservarea şi restaurare a bunurilor de patrimoniu.
4.6. Valorificarea patrimoniului cultural arădean prin promovarea turismului cultural
4.6.1. Realizarea unei strategii de turism cultural care să pună în valoare bogaţia patrimoniului cultural material şi imaterial al judeţului.
4.6.2. Dezvoltarea unor trasee de vizitare şi a unor evenimente culturale atractive, din punct de vedere turistic.
4.6.3. Marcarea cu indicatoare a principalelor atracţii de patrimoniu ale judeţului
4.6.4. Promovarea activă a judeţului Arad ca destinaţie turistică atractivă la târguri de turism naţionale şi internaţionale
5. Susţinerea afirmării culturii arădene la nivel regional, naţional şi internaţional
5.1. Sprijin pentru realizarea de evenimente culturale, schimburi culturale, colaborări, cooproducţii, conferinţe etc cu impact la nivel regional, naţional şi internaţional.
5.2. Promovarea internaţională a culturii arădene prin colaborare cu mediul de afaceri, participarea la schimburi economice şi comerciale, târguri etc.
5.3. Sprijin pentru integrarea ofertanţilor culturali arădeni în reţele culturale internaţionale.
5.4. Afirmarea şi participarea în cadrul unor organizaţii, reţele, naţionale, regionale şi/sau internaţionale.

Cadrul natural armonios al părţilor arădene a oferit condiţii propice locuirii umane încă din cele mai vechi timpuri.

Deja în paleoliticul mijlociu (100.000 - 40.000 î.Hr.) omul de Neanderthal este prezent pe valea Crişului Alb (zona Gurahonţ) şi pe valea Mureşului (Conop, Cladova, Zăbrani). În neolitic (6.500 - 2.500 î.Hr.) comunităţi de agricultori şi păstori ocupă atât zona de câmpie cât şi cea intramontană. Înfloritoarea civilizaţie a epocii bronzului (2.000 - 1.200 î.Hr) este ilustrată de descoperiri arheologice din peste 5o de puncte situate mai ales în zona de câmpie. Aşezarea de la Pecica - Şanţul Mare a devenit eponimul uneia din cele mai bogate şi interesante culturi ale acestei perioade în care s-au creat premisele civilizaţiei traco-dacice a primei vârste a fierului (1.200 - 400 î.Hr.). Emblematică pentru cea din urmă perioadă este cetatea de pamânt de la Sântana, una din cele mai mari (78 ha) din Europa acelor vremi.

Marcată de influenţa celtică, una din principalele căi de penetrare ale acesteia în Transilvania fiind tocmai valea Mureşului (sec. IV î.Hr.), perioada civilizaţiei dacice (sec. V î.Hr - II d.Hr.) este definită în părţile arădene de un număr mare de aşezări prospere răsfirate pe întreg teritoriul judeţului. Fortificaţiile de la Săvârşin, Vărădia de Mureş, Cladova, Pecica (identificată ipotetic cu Ziridava) Clit şi Berindia, centre ale unor puternice uniuni de triburi, au fost integrate statului burebistan făcând ulterior parte din sistemul defensiv al ultimului rege dac - Decebal.

În vremea provinciei romane Dacia (106-271) pe valea Mureşului, vechea arteră de comunicaţie care şi până atunci marcase profund destinul acestor locuri, este străbătută de un drum militar şi comercial care leagă Dacia de Pannonia. Comunităţile de daci liberi din nordul Mureşului sunt şi ele incluse în sfera influenţei imediate a Imperiului. În primul mileniu creştin părţile arădene sunt afectate de incursiunile popoarelor migratoare - goţi, huni, gepizi, avari - care însă nu duc la dizlocarea sau asimilarea  populaţiei autohtone, romanice. Existenţa acesteia este puternic marcată de pătrunderea slavilor (sec.VI) care influenţează atât limba cât şi modul de organizare ale autohtonilor contribuind la desăvârşirea procesului de etnogeneză a românilor.

Voievodatele secolelor IX-XI, conduse de Glad şi mai apoi de Ahtum se sprijină pe o populaţie agrar-pastorală articulându-se în jurul unor cetăţi de pământ precum cele de la Vladimirescu, Cladova, Zărand. După înfrângerea lui Ahtum de către armata cavalerilor unguri condusă de Chanadinus (1028) populaţia românească se regrupează în voievodate şi cnezate de mai mică întindere care îşi păstrează identitatea politică şi religioasă.

Din secolul XI datează şi prima menţionare documentară a Aradului. În expansiunea sa coroana maghiară se sprijină pe biserica catolică: deja la 1156 este amintită prepozitura Aradului iar ordine călugăreşti occidentale - cistercieni, franciscani, benedictini -  întemeiază o salbă de mănăstiri care prosperă de pe urma bogatelor resurse locale si datorită înfloritorului comerţ cu sare derulat pe Mureş. Din aceeaşi perioadă datează şi unul din cele mai vechi aşezăminte monahale ortodoxe de pe teritoriul României - mănăstirea de la Hodoş-Bodrog, pomenită pentru prima oară în documente la 1177.

La începutul secolului XIII se constituie comitatele Arad şi Zărand,  părţile arădene fiind astfel înglobate şi administrativ în sistemul statului feudal maghiar în condiţiile în care continuă să existe şi vechile structuri politico-administrative româneşti. Şocul invaziei tătare de la 1241  determină reconsiderea sistemului defensiv şi în zona arădeană, astfel în a doua jumătate a sec. XIII sunt ridicate cetăţile de piatră la Şoimoş, Şiria şi Dezna. Acestea, lărgite şi întărite în vremea lui Iancu de Hunedoara, vor constitui pilonii rezistenţei în faţa armatelor otomane.

Abea pacificată după evenimentele sângeroase legate de răscoala lui Gheorghe Doja (1514), în Câmpia arădeană se instaurează stăpânirea Înaltei Porţi, în urma incursiunii militare din 1551,  zona fiind organizată în trei sangeacuri - Arad, Ineu şi Lipova. Victoriile lui Mihai Viteazul întrerup stăpânirea otomană  pentru o vreme (linia Mureşului până la Lipova este reocupată imediat după moartea marelui domnitor, părţile Ineului rezistă cu sprijinul principilor transilvăneni până la 1658). După eşecul asediului otoman asupra Vienei (1683) trupele imperiale desfăşoară o amplă şi sistematică ofensivă spre răsărit cucerind între 1687 şi 1691 şi părţile arădene la nord de Mureş. Pacea de la Karlowitz (1699) fixează graniţa dintre stăpânirea otomană şi cea  habsburgică pe linia Mureşului, Banatul, inclusiv Lipova, ramân sub dominaţia Porţii.

În contextul organizării zonei de frontieră pe Mureş Cancelaria aulică înfiinţează regimente grănicereşti încadrate cu români, sârbi şi maghiari. În urma campaniei victorioase a lui Egeniu de Savoia (1716 - cucerirea Timişoarei) pacea de la Passarowiţ (1718) consfinţeşte instaurarea stăpânirii habsburgice şi în Banat (inclusiv Lipova). După desfiinţarea regimentelor grănicereşti (1750-1752) se constituie un nou comitat al Aradului. Curtea de la Viena implantează în trei etape colonişti germani în  Banat şi în zona podgoriei arădene. În vremea domniei Mariei Tereza (1740-1780) comitatul este încadrat din toate punctele de vedere sistemului Imperiului habsburgic: politic, administrativ, economic, cultural. Aradul, ca centru al comitatului, devine unul din infloritoarele oraşe ale Imperiului. Între 1763 şi 1783 se construieşte o nouă cetate la Arad (la un moment dat a existat şi un plan de mutare a oraşului în zona Zimandului pentru a crea spaţiu de manevră trupelor din cetate).

Impetoasa dezvoltare a Aradului îi aduce în 1834 acordarea rangului de oraş liber regesc la festivităţi participând însuşi împăratul Francisc I. Revoluţia europeană de la 1848/49 situează părţile arădene dinnou în primplanul istoriei: românii participă la adunările de la Blaj şi se înrolează în armata condusă de Avram Iancu (mai ales cei din valea superioară a Crişului) iar după înfrângerea trupelor revoluţionare maghiare la Şiria 13 generali din fruntea acestora sunt încarceraţi în cetatea Aradului şi executaţi sub zidurile acesteia (6 octombrie 1849). Instaurarea regimului dualist austro-ungar (1867) a condiţionat o mai accentuată dezvoltare economică dublată de o intensivă politică de maghiarizare. Revoluţia industrială se concretizează în părţile arădene prin dezvoltarea spectaculoasă a ramurilor  care prelucrează resursele locale - industrie alimentară (1851- fabrica fraţilor Neuman - cea mai mare moară şi distilerie din zonă), prelucrarea lemnului (L. Lengîel - fabrică de mobilă/1891), industrie textilă ( Fabrica de Textile Arad - 1909) etc. În 1892 e înfiinţtă fabrica de vagoane "Marta" care începând cu 1909 va produce şi automobile. Dezvoltare industrială determină un spectaculos spor demografic în mediul urban, Aradul ajungând să fie cel mai mare oraş din Transilvania (în 1910  are 61.000 locuitori). În ciuda accentuatei dezvoltări industriale comitatul rămâne din punct de vedere economic o zonă preponderent agrară (la cumpăna dintre veacuri 8o% din populaţie erau agricultori).

În anii primului război mondial mişcarea naţională a românilor din Imperiu se intensifică, astfel la 2 noiembrie 1918 Consiliul Naţional Român Central, cu sediul la Arad, preia de facto  conducerea Transilvaniei, oamenii politici arădeni ŞtefanCicio-Pop, Vasile Goldiş, Ioan Suciu pregătind adunarea plebiscitară de la Alba Iulia care  adoptă Declaraţia în virtutea  căreia Transilvania se uneşte cu România. Adevărata "cetate a Unirii" este Aradul care printr-o generaţie de politcieni de excepţie a reuşit să materializeze vechiul ideal de unitate al românilor. Sinuozităţile evoluţiei politice ulterioare au făcut însă din Arad un oraş industrial de provincie, marii săi politicieni fiind marginalizaţi. După instaurarea administraţiei române şti (1919) părţile arădene se regăsesc, datorită hărniciei şi priceperii locuitorilor săi, în fruntea economiei româneşti ( în 1937 Aradul era cel mai puternic centru econo mic din Transilvania şi al patrulea din România).

Anii celui de al doilea război mondial propulseză zona arădeană dinnou în avanscena istoriei odată cu eroica rezistenţă  a elevilor Şcolii de subofiţeri de la Radna în  faţa trupelor hitleriste (septembrie 1944). Trecerea trupelor ruseşti peste teritoriul arădean şi instaurarea  regimului comunist au zguduit din temelii un sistem politico-economic eficient care asigurase prosperitatea  membrilor săi.

Deşi regimul comunist s-a folosit de hărnicia şi priceprea arădenilor el n-a reuşit, din perspectiva istoriei, să aducă propăşirea părţilor arădene la nivelul potenţialului lor real. Procesul de uniformizare din toate punctele de vedere a afectat grav personalitatea acestei zone altfel caracterizate de o individualitate aparte, marcată de un puternic simţ al proprietăţii.

Nu poate surprinde faptul că arădenii au fost primii care s-au asociat revoltei de la Timişoara din decembrie 1989. În condiţiile democraţiei şi economiei de piaţă părţile arădene tind să se redefinească ca zonă de echilibru şi prosperitate la poarta de vest a  ţării.

                                                    Hugel Peter

Judetul Arad se afla in vestul Romaniei. Aradul se intinde pe 7,754 km patrati si este echivalentul a 3,2% din suprafata tarii, fiind al saselea judet ca marime. Cu o clima temperat -continentala avand si influente oceanice Judetul Arad este poarta principala a tarii mai ales pentru turistii din vestul Europei.

Numeroasele peisaje deluroase si montane din vaile Muresului si Crisului Alb merita sa fie vizitate pentru punctele turistice Moneasa, Lipova, Podgaria Arad,Valea Cladova, Savarsin,Valea Mare-Caprioara. In statiunile balneo-climaterice Moneasa si Lipova precum si in alte zone turistice din municipiul Arad, se gasesc hoteluri, hanuri, moteluri tabere de vacanta si vile.

Judeţul Arad este principala poartă spre Vest a României. Pe aici trece principala magistrală feroviară spre occident şi tot pe aici va trece autostrada spre Ungaria.

Unul dintre cele mai vestice județe ale țării, Aradul adună peste 400.000 de suflete, dintre care mai mult de jumătate trăiesc la oraș.

Vechi oraș industrial, în Arad sunt încă vizibile semnele prosperității. Cetatea Aradului, construită în vremea împărătesei Maria Tereza, este un monument al arhitecturii. Se spune că atunci când a fost construită, pe la 1780, era imposibil de cucerit cu mijloacele vremii. În prezent cazarmă pentru armată, cetatea urmează să intre în circuitul turistic. Tot turistic ar putea fi exploatată și altă bogăție a județului, ascunsă bine sub pământ de data aceasta.

„Suntem binecuvântați de Dumnezeu să trăim în această parte a țării nostre, în județul Arad și să avem potențialul atâta de mare în resursele balneoclimaterice, aici mă refer la apele geotermale, care au o încărcătură de săruri minerale apreciabilă și care este binefăcătoare”, spune Daniel Negrea, administrator de ștrand termal.

De cele mai multe ori, apa termală este însoțită de zăcăminte considerabile de petrol. Exploatat încă din anii 80 ai secolului trecut, prețiosul aur negru a fost găsit și mai departe în județ, acolo unde câmpia întâlnește dealurile. Conform unor studii recente, sub orașul Pâncota ar sta un zăcământ de un miliard de euro în țiței.

Latifundiarul Schulchovki cel care și-a avut reședința în clădirea ce adăpostește astăzi clădirea din Pâncota nu știa nimic despre petrol atunci când s-a stabilit aici.

Peste 1.800 de hectare de viță de vie nobilă a fost plantată numai în ultimii șase ani în județul Arad, lucru care marchează azi renașterea podgoriei Aradului, facută cu bani europeni: 25 de milioane de euro în total, de care au beneficiat 165 de cultivatori de viță de vie.

De altfel, profilul urban în județul Arad se potrivește mai degrabă orașelor agrare. Cu excepția reședintei de judet, niciun alt oraș nu are o industrie dezvoltată și nici o viață urbană propriu zisă așa că toate orașele seamănă cu niște centre de comună mai mari.

Cele mai multe orașe sunt în câmpie: Nădlac, poarta de intrare în țară, Pecica, cu a sa celebră „Pită de Pecica”, spre nord: Curtici, Sântana și Chișineu Criș, apoi în zona de deal: Pâncota cu frumoasa sa primărie decorată cu ceramică viu colorată pe acoperiș, Sebișul, altădată important centru de prelucrare al pieilor pentru haine de blană, sau Lipova cu a ei Maria Radna, locul de pelerinaj pentru catolici.

Câmpie, deal, munte. Cu un relief echilibrat, Aradul se poate considera un județ complet. Cetățile ce supravegheau altădată căile de comunicație de pe vaile Mureșului și Crișurilor stau mărturie unei moșteniri căreia prezentul cu greu îi face față.

Graţie factorilor geografici, Aradul se bucură de un potenţial turistic apreciabil, preponderent de factură antropică, aflat într-un relativ grad de valorificare. Datorită acestor aspecte şi vecinătăţii cu graniţa maghiară, în Arad predomină turismul de tranzit, care poate crea anumite provocări, dar şi diferite oportunităţi.

Cum și-a primit orașul numele a rămas practic o necunoscută.

Descoperirile arheologice certifică existența unor sate în zona orașului actual și împrejurimi, începând cu secolul al XI-lea. Din aceeași perioadă, respectiv anii 1080 – 1090, datează și prima menționare scrisă a toponimului Orod, considerându-se că așezarea și-a primit numele după Orod/Urod, un presupus cavaler maghiar al regelui Ștefan I al Ungariei, posibil primul ișpan al zonei. Sub administrația regatului maghiar, încă din secolul al XI-lea când a fost format Comitatul Aradului (în maghiară Arad vármegye), s-a folosit scrierea cu A, fără întrerupere, continuând și de la trecerea sub administrație românească după 1919.

Nume identic poartă un oraș din Israel și un sat din Regatul Bahrain.

Potrivit documentelor, se pare că „Arad” a fost și un oraș antic din zona Canaan care este menționat și în Biblie. Numele „Arad” apare în Biblie atât ca numele unui bărbat cât și cel al unui oraș. Bărbatul este menționat alături de copiii lui Beriah al lui Beniamin (1 Cronici 8:15). Orașul care este denumit „Arad” se așternea în extremitatea sudică a Israelul din acele vremuri, în regiunea Negev. Atunci când regele Canaanului a pornit la război împotriva Israelului și a luat câțiva ostatici, Israelul s-a răzbunat prin distrugerea unor orașe, dintre care și Aradul. Totuși, Aradul a supraviețuit măcelului și, ulterior, a mai fost menționat alături de alte orașe cucerite de Iosua (Iosua 12:14). În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Edward Robinson și Eli Smith au identificat „Tel Aradul” zilelor noastre ca fiind orașul antic Arad.

Ce înseamnă totuși „Arad”?

Din punct de vedere etimologic, numele pe care îl deține și orașul nostru a dat de-a lungul timpului destule bătăi de cap lingviștilor. Cuvântul este de origine ebraică și se scrie astfel:

„Jones’ Dictionary of Old Testament Proper Names” raportează, totuși, că această rădăcină apare în cel puțin trei limbi înrudite: în arabă, cuvântul acesta apare sub formă de verb și înseamnă „a fugi”; în etiopiană, există cu sensul de „neîmblânzit”, iar în caldeeană, există sub formă de substantiv, unde înseamnă „măgar sălbatic”.

Un cuvânt ebraic mai comun pentru „măgar sălbatic” este oarecum similarul עיר (‘ayir), care arată destul de asemănător cu cuvântul עיר (‘ir), care înseamnă „oraș” – de exemplu numele Irad.

De asemenea se poate menționa că în limbajul de „stradă” al limbii engleze, există cuvântul „arad” cu un sens mai mult decât îmbucurător. Un tip „arad” este un tip inteligent, simpatic și frumos, foarte talentat la spor.