Misiune

Prin misiunea asumată, programele se încadrează în coordonatele misiunii generale a A.S.E. de pregătire a viitorilor economişti, de derulare a programelor de educaţie continuă (postuniversitare, de masterat, doctorat, perfecţionare etc.), precum şi de cercetare ştiinţifică în domeniul economic. Prin planurile lor de învăţământ, programele de studii universitare de masterat vor asigura absolvenţilor săi competenţe în următoarele domenii de activitate, în concordanţă cu Cadrul naţional al calificărilor.

Informaţii despre

Aparţine de Facultatea de Management
Nume Consultanţă şi management în dezvoltarea afacerilor
Cod SIIIR spec-1896
Statut Acreditat
Tip unitate Specializare
Limba de predare română
Perioada studii 2
Forma de învățământ cu frecvență
Domeniu Ştiinţe economice
Domeniu de licență/master Management
Programe inrudite Management; Management în comerţ ; Managementul organizaţiilor; Managementul proiectelor; Managementul şi dezvoltarea resurselor umane

Vezi şi

Unităţi de învăţământ Master
Please wait...