Arta vizuală
Arta vizuală are nevoie de un suport fizic. Pentru a putea fi considerată artă, aceasta trebuie să comunice o informație la un anumit nivel. In lumea contemporană, arta și știința se pot completa reciproc pentru a studia teoriile și conceptele, ajutandu-i pe artiști să depășească limitele rolurilor lor tradiționale de manuitori indemanatici ai culorilor, ai daltei și ai ciocanului.
Artele frumoase și artele aplicate
In cadrul artelor vizuale se poate face o distincție intre artele frumoase, artele aplicate și arta populară. Concepția de frumos ilustrată in artele aplicate precede revoluția industrială, primele manifestări regăsindu-se incă in gandirea renascentistă. Intr-o perioadi in care obiectele lucrate manual erau produse de meștelugari pentru uzul zilnic, se făcea o disticție netă intre artele cu scop utilitar, cum ar fi executarea mobilelor și celor ce presupuneau existența unui obiectiv mai inalt, lipsit de utilitate practică și care ii impuneau artistului să parcurgă un stadiu mai lung de pregătire.
Primul grup de arte, cunoscute sub denumirea de "arte aplicate" ar putea include și rerclamele publicitare și designul industrial din zilele noastre. Artele care presupuneau existența unor anumite criterii intelectuale au fost numite "arte frumoase", in aceată categorie fiind inglobate pictura, sculptura și arhitectura. Deși servește și ea unor scopuri utilitare, arhitectura cu inalte virtuți artistice era considerată o manifestare de ordin intelectual și rațional. In felul acesta, arhitectura a fost inclusă in categoria artelor frumoase. O limită la fel de estompată se constată astăzi intre lucrările contemporane de artizanat și arta propriu-zisă. Creația artizanașă tradițională este folosită pentru eșaborarea unor lucrări remarcabile din punct d evedere estetic și incitante sub aspect intelectual, care pot servi sau nu unor scopuri practice.
Arta populară
O definiței strictă este dificilă și in cazul artei populare, adică lucrărilor aparținand unor persoane lipsite de pregătire artistică de specialitate. Adesea termenul de artă populară este rezervat lucrărilor bazate pe tehnici tradiționale. Aceste lucrări, ca de exemplu păturile lucarte manual, au in majoritatea cazurilor o finalitate de natură utilitară. Elementele de bază ale acestui tip de artă sunt transmise din familie in familie in cadrul unei comunități, de la o generație la alta. Uneori, tehnica poate continua secole in șir cu schimbări minore.
Astăzi, termenul de artă populară s-a extins și asupra lucrărilor executate de artiști fără pregătire specială, dar cu o gandire inovatoare și metode deosebit de originale. Stilul lor nesofisticat permite o ințelegere pătrunzătoare și adesea unică a spiritului uman, transmisă d emulte ori cu un zel proaspăt, creator, apropiat d evarsta copilăriei. Deși pregătirea de specialitate nu este un criteriu, totuși nu oricine poate fi un artist popular de talent. Adesea, astfel de oameni sunt priviți ca vizionari. imboldiți spre actula rtistic de un puternic sentiment al necesității interioare de exprimare.
Percepția și conștiința vizuală
Arta nu poate exista fără percepție, cu alte cuvinte, fără conștientizazarea dobandită cu ajutorul simțurilor. Conștiința noastră senzorială nu este innăscută, ci dobandită prin experiență. Modul "cum vedem" nu e determinat de realitatea obiectivă, ci de reacțiile noastre la stimulii vizuali și la filtrarea acestora.
Percepția diverselor culori și forme necesită un proces de selecție extrem se sofisticat. Această "vedere" are loc mai mult in planul mental decat in cel fiziologic al creierului nostru, care interpretează și conceptualizează ceea ce vede ochiul. Interpretările sunt apoi organizate in sisteme cognitive - clasificări ale percepției senzoriale in anumite categorii. La randul lor, categoriile respective ne permit să gandim și să comunicăm impresii referitoare la obiectele pe care le percepem. In mare măsură, fiecare individ este o reflectare a culturii sale, intrucat diversele societăți iși dezvoltă sisteme cognitive particulare, considerate drept normă ăn cadrul lor.
Estetica
Estetica este o ramură a filozofiei care studiază arta din punctul de vedere al conceptului de frumos și al capacității acesteia de a produce emoții omului. Cand arta ne impresionează, dă naștere unui sentiment de trandescendență sau ne induce senzația de plăcere; fenomenul se numește reacție estetică.
Pentru ca o lucrare să ne producă o plăcere estetică, nu este obligatoriu ca ea să reprezinte o imagine tradițională a frumosului. O lucrrae cubistă a lui Picasso poate să distorsioneze forma corpului omenesc. Chiar dacă o asemnea siluetă nu poate fi considerată ca frumoasă, noi reacționăm la perspectiva unică a lui Picasso admirand modul in care alcătuiește compoziția.
Alte domenii de studiu
Pe langă estetică, mai sunt și alte științe care se ocupă cu studiul artelor vizuale. Istoria artei interpretează și inregistrează dezvoltarea artei de-a lungul timpului. Ea include domenii ca studierea și identificarea stilului personal al artiștilor și iconografia.iconografia este acea ramură a istoriei artei care studiază subiectele infățișate in artă. Acest studiu presupune scoaterea in evidență atat a conotației, cat și a sensului ascuns. Sensul simbolic reprezintă adesea punctul de interes central al iconografiilor, aplicat diveselor subiecte, motive, teme, culori și utilizării scalelor de dimensiuni.
Critica de artă reprezintă interpretarea și evaluarea calitativă a artei atat din punct de vedere al formei, cat și al ideilor aflate dincolo de lucrare, ca atare.
Arthur F. Jones
Ce este creativitatea?
Oamenii vorbesc adesea despre creativitate atunci cand se referă la artă. In general. această calitate, absolut esențială in succesul producției artistice, este considerată ca ceva cu totul personal, aparținand artistului.
Dar creativitatea poate fi intalnită la mai multe persoane, inclusiv la cei care nu sunt artiști. Această calitate este aproape universal recunoscută ca un drept dobandit prin naștere de orice copil sănătos. Cu toate acestea, pe măsură ce cresc și se maturizează, copiii pierd legătura cu viziunea lor creatoare. la maturitate, puțini oameni - cu exceăaia celor care se consideră artiști - sunt increzători in potențialul lor expresiv. Nu există o regulă generală, care să stabilească ce anume ii face pe oameni să fie creatori, totuși se pare că cei mai buni artiști se caracterizează printr-un spirit interior sau izvor lăuntric de inspirație.
Formalism și expresionism
Unii artiști abordează creativitatea din alt punct de vedere decat alții, adoptand metode stilistice care subliniază valorile formale ce presupun o gandire rațională și disciplinată. Ei produc o artă cu tendința de a fi mai intelectuală in detrimentul afectivității. Pe de altă parte, există și artiști mai puțin formalidin punct de vedere stilistic. Arta lor izvorăște mai curand din considerente emoționale decat raționale. Deși vom intalni rareori un artist care să fie orientat exclusiv intr-o direcție oarecare, există intotdeauna o tendință mai accentuată in favoarea unei anumite atitudini. Tot așa după cum și printre oamenii obișnuiți sunt unii mai inclinați să-și trăiască viața emoțional, iar alții se lasă conduși mai mult de intelect, există și artiști cu aceleași predispoziții. Fiecare dintre aceștia poate fi la fel de creativ. Marile opere de artă sunt rezulttaul imbinării ambelor modalități, intelectuală și afectivă.
Care sunt scopurile artei?
Arta are multe destinații in viața personală, socială sau utilitară. Arta există uneori și pentru a satisface dorința personală a artistului de autoexprimare. Ea poate să asigure inregistrarea unor momente istorice, a unor obiceiuri. Ea exprimă in egală măsură concepția despre frumos, o credință religioasă, după cum poate avea o motivație socială sau politică. Arta in forma ei comercială servește la informarea și convingerea privitorului referitor la calitățile și avantajele produsului sau ale serviciilor prezentate.
Arta și societatea
In trecut, artele frumoase dețineau o altă poziție in societate decat au, in general astăzi. Inainte exista un scop unanim recunoscut al artei in cadrul societăților care o produceau. Arta contemporană este adesea greșit ințeleasă de populație, poate din cauza lipsei unor indrumări clare, menite să-i definească scopurile.
Publicul familiarizat cu arta, inarmat cu cunoștințe mai vaste in domeniu, poate avea păreri foarte diferite in privința evaluării mișcărilor și a abordărilor. Natura societății contemporane este complexă și diversă. Arta din zilele noastre este și ea pluralistă, lipsită de o direcție dominantă care să incurajeje un consens de opinie.
Ce este stilul?
Stilul poate fi definit ca manuirea specifică a mijloacelor de expresie artistică. Astfel, trăsătura de penel a unui anumit pictor este uneori atat de specifică, incat devine unică șipoate fi imediat recunoscută ca aprținand acestuia. Cand se face o observație de acest fel in legătură cu un tablou, se spune că se identifică "mana" artistului. Alte elemente distinctive ale unui stil personal pot fi modalitățile in care artistul utilizează formele, limiile, selectarea culorilor, designul.
Pe langă stilul individual, se mai poate vorbi și despre stilul de grup - cand se face referire la anumite mișcări sau orientăria rtistice speciale, cum ar fi impresionismul, fovismul, cubismul analitic.
O altă semnificație a cuvantului "stil" se referă la o anumită perioadă istorică sau delimitare geografică. Borbom astfel de arta barocă (perioadă istorică) sau de arta anumitor regiuni, situație in care folosim sintagma artă germană, artă americană sau artă tradițională regională africană. Adesea se iau in considerare toția cești afctori cand se analizează opera unui anumit artist pentru a-l plasa in renașterea italiană sau in arta gotică granceză.
Calitatea in artă
Elaborarea judecăților de valoare cu privire la artă nu este un proces obiectiv. Una din explicați constă in faptul că inainte de secolul al XX-lea a existat o bază conceptuală a artei mai stabilă și mai consistentă, care sublinia valori precum ordinea, frumusețea, armonia și adevărul. Dar, dincolo de toate acestea, trebuie să existe intotdeauna o reacție subiectivă față de artă. Experiența și trăirea prilejuită de contemplarea unei opere de artă nu poate fi inlocuită de descrierea obiectivă a tehnicilor, de alegerea culorilor sau de subiectul infățișat.
Critica de artă
In lumea artei, criticii joacă un rol important ca interpreți ai operelor artiștilor in fața publicului. Criticul de artă emite un punct de vedere avizat, bazat pe o amplă cunoaștere a fenomenului artistic, adesea insoțit de preferința sau gustul ăersonal foarte bine definite.
Arthur F. Jones