8 Iunie 2019

Cu toate că luna mai și începutul de iunie 2019 au fost deosebit de umede, cu ploi zilnice, în data de 7 si 8 iunie nu a plouat deloc, iar temperatura s-a ridicat peste 35°C. Florile au fost însă proaspete, mai frumoase ca oricând. 

Vizitatorii, cei care nu s-au speriat de caniculă, au participat la programul artistic organizat de CCJArad. Au concertat arădenii Arthur Horeanu și Lorena Galea, grupurile folclorice Sânzienele și Fanfara Buteni.

Copiii au participat la ateliere lucrative organizate de Asociația Chemarea Naturii și s-au bucurat de prezența poneilor de la Zooland.

Majoritatea iubitorilor de roze au preferat să vină în parc dupăamiaza, când temperatura a fost mai suportabilă.  Duminica parcul s-a umplut și mai mult de vizitatori și de exclamații entuziaste la vederea abundenței și diversității florilor.

2 Iunie 2018

Anul acesta am început colaborarea cu Centrul Cultural Județean Arad, cu sprijunul căruia  am putut oferi un program artistic cu protagoniști locali. O apariție care a impresionat pe toată lumea, de la mic la mare, a fost Arthur. De asemnea am putut aprecia bucuria și plăcerea de a cânta la copiii din clasa de canto de la Palatul Copiilor, clasă coordonată de dna Laura Roșu, un om implicat, devotat misiunii sale de formator. Alte puncte în program au fost: recital de cântec tradiţional arădean (Şcoala Populară de Arte), muzică instrumentală (Colegiului de Arte Sabin Drăgoi), s.a.

Datorită atelierelor de creație, copiii au fost antrenați în diverse activități lucrative. Au participat: Artarad (Ciumpe Loredana). Pe lângă creațiile cu tematică florala s-au realizat tablouri decorative, pahare în mozaic, ghivece decorate cu tehnica decoupage-ului și alte obiecte decorative. Asociația Chemarea Naturii (Postolache Loredana) a venit cu doua  ateliere de creație: Zâna cânepii (micuții au făcut singuri păpuși în port popular și au ascultat povești cu tâlc); Trandafiri de hârtie s-a numit un atelier de măiestrie la care au putut participa și parinții.

3 Iunie 2017

Tinerețe, veselie, dans... ingredientele sub semnul cărora s-a desfășurat o zi de frumoasă amintire.

PROGRAM artistic:

Piesa “Vrăjitorul din Oz” prezentată de Trupa de teatru RED1 - Fabrika de Teatru. Interpreți: elevii Slav Maria, Busu Alexandra, Morar Dragos, Both Krisztian, Cora Nicoleta, Romanesco Dario, Patrick Simandan, Rotaru Radu, Mihaly Sebastian, Ciucle Dalia. Coordonatori Angela Petrean Varjasi și cadre didactice: Mihaly Otilia, Caracioni Claudia (Liceul Național de Informatică), Florea Adriana (Colegiul Național de Artă Sabin Drăgoi)

Dans standard și latino - Andra Krausz (Colegiul National Elena Ghiba Birta) si Răzvan Moț (Colegiul National Preparandia - Dimitrie Tichindeal). Spectacol de Tango Argentinian - Școala de dans Tango Evolution
Paradă rochii – creație și realizare: surorile Ada și Mara Cameniță (ex.eleve Colegiul National Moise Nicoara)
Momente muzicale live cu Melisa, rock cu trupa Tigris și cvartet simfonic Colegiul Național de Artă „Sabin Drăgoi”.

WORKSHOPURI & ATELIERE creative:
Asociatia Chemarea Naturii, alături de Ioana Simion Vlad, meșter și artist popular. Inițiere în primii pași de tango argentinian împreună cu Școala Tango Evolution din Arad. Jocuri interactive cu copiii, câtec instrumente exotice – actrița Lonetta Maier.

29 Aprilie 2017

Activitatea de voluntariat a fost organizată cu sprijinul prof. Marius Țiu, de la Colegiul National "Elena Ghiba Birta" și al prof. Anka Breban de la Școala Postliceală Sanitară Arad.

S-a reușit efectuarea unor lucrări de întreținere in parcela plantată cu trandafiri arbustivi moderni (30 m x 30 m).

Participanții au propus să preia în întreținere permanentă zona.

4 Iunie 2016

Organizarea ediției din 2016 a Sărbătorii Trandafirului a fost asumată integral de Centrul Cultural Județean Arad.  A fost prima colaborare a Fundației cu o instituție publică. Din păcate, scopul nostru: dezvoltarea evenimentului în amploare, diversitate, durată - nu a fost atins în această ediție. Experiența a fost însă valoroasă, pentru a ne cunoște și îmbunătăți modul de lucru pe viitor.

Programul ediției a IX-a >> a fost destul de sumar. Ziua a fost salvată de Cvartetul de coarde al Liceului de Arte `Sabin Drăgoi`, ale cărui sunete au umplut armonios spațiul, fermecând pe toată lumea.

22 Aprilie 2016

În perioada denumită Școala altfel gradina a fost vizitată de elevi ai Școlii Gimnaziale din Păuliș. Întrucât copiii s-au simțit minunat, au manifestat interes și curiozitate pentru plante și procesele produse în natură, am stabilit că ar fi de interes o colaborare pe termen lung, astfel încât elevii să poată participa periodic la activități practice diverse.

19 Aprilie 2016

O activitate organizată de Școala generală nr. 5 din Arad, în care copiii din clasele primare au beneficiat de o lecție de fotografie predată în aer liber, în decorul grădinii.

Îi așteptăm și  pe alții!

13 Noiembrie 2015

Astazi inițiem prima acțiune la care participă elevi din ciclul primar (Școala generală nr.5 si și Scoala generală “Aron Cotrus” din Arad), alături de profesori, părinți și bunici.  Instructori: trei florari de elită ai Aradului și un student al Facultății de Horticultură din cadrul Universității Sapientia din Târgu-Mureș.

Scopul este informarea copiilor cu privire la plantele floricole erbacee și sesizarea particularităților lor față de plantele lemnoase.  Copiii au aflat diferențele și dintre categoriile de plante erbacee: funcție de durata lor de viață (anuală, bienală, perenă) și a modului de supraviețuire (rădăcini fibroase, suculente, bulboase). Sub îndrumarea instructorilor, s-au plantat panseluțe (plante bienale) și bulbi de lalele (plante perene bulboase), urmând ca în primăvara următoare să recolteze florile și să ofere buchete de lalele profesorilor și părinților.

Materialul săditor a fost asigurat de companiile Erma SRL și Grup Expert SRL.

6 Iunie 2015

Eveniment cu program bogat, alcătuit de participanţii tradiţionali, alături de mulţi alţii, noi.

Au participat unitățile de învățământ: Grădinița Prieteniei, Colegiul Național Moise Nicoară, Colegiul Național Elena Ghiba Birta - din Arad, Liceul de Muzică Sigismund Toduța, Universitatea de Artă și Design, Facultatea de Horticultură USAMV - din Cluj-Napoca și Facultatea de Peisagistică USAMVB - din Timișoara.

Designerii florali și vestimentari prezenți cu workshopuri și parade vestimentare au fost: Andreea Stör, Anca Marian, Ioana Sorina Cadar și Diana Răcean - din Cluj-Napoca.

Momente poetice - Cenaclul ADN Literar.

Programul ediției a VIII-a >>

2 Iulie 2014

Elevi şi seniori din Timişoara au venit să de o mână de ajutor la întreţinerea Parcului Eutopia. Dacă "Sărbătoarea Trandafirului", de la începutul lunii iunie, a fost momentul în care ne-am bucurat de frumuseţea şi parfumul rozelor, ziua aceasta, de început de iulie, este una în care ne ocupăm de întreţinerea tufelor, tunderea înflorescenţelor cu flori uscate. După tundere, tufele de trandafiri dezvoltă noi lăstari, care în 30-40 de zile se vor umple de flori.

Propunerea acţiunii de voluntariat a pornit de la elevi şi seniori din Timişoara. În data de 2 iulie, ora  8 dimineaţa au sosit în parcul Eutopia, dotaţi cu foarfeci de tuns şi mănuşi, plini de voie bună şi puşi pe treabă. Ei au realizat că "Sărbătoarea Trandafirului" trebuie susţinută prin muncă. A fost o zi superbă, în care cei prezenţi ne-am bucurat atât de rezultatul vizibil din parc cât şi de  bună comunicare.

7 Iunie 2014

Eveniment predominant artistic, datorită expoziţiilor şi paradei, asigurate de cei mai noi membri ai grupului, care s-au alăturat din Cluj-Napoca.
Participanți: elevi de la Colegiul Economic „Francesco Saverio Nitti”, Colegiul National Pedagogic Carmen Sylva și  Colegiul Național "C. D. Loga" din Timișoara; studenți de la  Universitatea de Artă și Design, de la Facultatea de Horticultură de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și de la Facultatea de Design din cadul Universității Aurel Vlaicu din Arad. De asemenea au fost prezente firmele de design floral și vestimentar: Ioana Sorina Cadar PFA și Amsty SRL din Cluj-Napoca.

20 Iunie 2013

O vizită de grup, la solicitarea Comunităţii Evreilor din Timișoara, Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice. Ne-am bucurat împreună de o plimbare prin parc, dar şi de discuţii foarte interesante. Am constatat că vizitatorii sunt de o calitate umană şi intelectuală deosebită. Am avut de răspuns la întrebări, de auzit şi înţeles opinii, sugestii, propuneri - din partea unor oameni activi, cu gândire pragmatică dar şi socială. O plăcere destul de rară... categoria: evenimente.

1 Iunie 2013

01 iunie 2013 este o dublă sărbătoare anul acesta în Rozariul Eutopia: sărbătorim copiii şi florile! Programul artistic cuprinde: momente muzicale, de poezie, dansuri sportive și de societate, workshop-uri.

Programul artistic a fost susținut de elevi de la Liceul Pedagogic Carmen Sylva, Liceul Jean Louis Calderon, Colegiul Tehnic Azur și Colegiul Național Bănățean - din Timișoara, Clubul Copiilor din Jimbolia

Workshopurile au fost prezentate de studenți și profesori de la Facultatea de la Facultatea de Horticultură USAMV Cluj-Napoca. Printr-o lecție practică, horticultorul arădean Ioan Szatmari, a arătat celor interesați cum se face propagarea trandafirilor prin altoire, în perioada de vegetație.

Programul ediției a VI-a >>

2 Iunie 2012

Cu toată agitaţia politică din jur, constrâgerile financiare, frigul extrem din iarnă, Eutopia Gardens şi-a aşteaptat oaspeţii decorată în culori strălucitioare, învăluită în parfumul miilor de trandafiri.  În această perioadă a crizelor de tot felul, Sărbătoarea Trandafirului din 2012 ne aduce aminte că  fericirea ţine de lucrurile simple, de cadourile pe care
natura ni le oferă în mod miraculos.

Programul artistic a fost susținut de Trupa de teatru Merlin, elevi de la Liceul Jean Louis Calderon, Colegiul Economic Francesco Saverio Nitti- din Timișoara, Liceul Tehnologic Jimbolia și Asociația Seniorilor din Timișoara.

Programul ediției a V-a >>

 

4 Iunie 2011

Participanţii au fost în covârşitoare majoritate .... timişoreni: elevi, profesori, iubitori de roze. Elevi din şase prestigioase unităţi de învăţământ din Timişoara, o unitate de învăţământ din Jimbolia (judeţul Timiş) şi una din Păuliş (judeţul Arad),  au încântat audienţa cu recitaluri de poezie, muzică şi dans.  Au fost prezenţi, ca de obicei, susţinătorii fideli ai Sărbătorii Tarandafirului, Seniorii Rozarieni din A.S.M.TIMIŞOARA, împreună cu cel care este sufletul acestei asociaţii, d-nul ing. Nicolae Vlad.  De la Cluj, a participat dl.profesor Ştefan Wagner, care,  deşi la o vârstă înaintată, a considerat că efortul nostru merită încurajat.

Cer senin, bună dispoziţie, ca de obicei. Trandafirii au fost în cea mai bună formă: petale frumoase, neafectate de vânt şi ploi. Tufele plantate în toamnă (220 de soiuri noi) au înflorit şi ne promit că vor fi la înălţimea aşteptărilor.

Programul ediției a IV-a >>         Parteneri>>

5 Iunie 2010

În 2010, luna mai şi prima săptămână a lunii iunie au fost deosebit de umede. Ca prin miracol însă, în dimineaţa de 5 iunie a răsărit soarele. Aerul proaspăt, cu parfum de trandafiri şi glasuri de copii, culorile diverse, armoniile sonore, toate într-un mixaj reuşit, au făcut o zi perfectă.

Am dorit ca începând cu această ediţie să definim mai clar stilul pe care dorim să-l imprimăm acestui eveniment.
Întrucât ne adresăm în mare parte elevilor şi studenţilor, considerăm o răspundere în a alege adecvat parcursul programului, astfel încât secvenţele culturale şi educative să se deruleze cât mai atractiv printre momente antrenante de divertisment.

Pe lângă trandafiri, vedete care au stârnit aplauze au fost: solista de muzică populară Mădălina Roşu (Liceul Pedagogic CARMEN SYLVA din Timişoara), ansamblurile de dans popular Armonia Mureşului (Sâmbăteni) şi Flori de Mai (Livada). Actorul Valentin Voicilă şi cvartetul Filarmonicii Arad - au fost ascultaţi într-o linişte desăvârşită.

Programul ediției a III-a>>       Parteneri>>

6 Iunie 2009

În 2009, Sărbătoarea Trandafirului s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, 06-07 iunie. În prima zi ne-au vizitat membrii asociaţiei Amicii Rozelor şi arădeni, iubitori de roze. Duminică au venit prietenii timişoreni: elevi, studenţi, cadre didactice, organizaţi, ca şi în anul precedent de Consiliul Seniorilor din cadrul Primăriei Timişoara, sub cordonarea preşedintelui acestuia, dl.ing. Nicu Vlad. Au adus cu ei şi un grup de elevi şi cadre didactice din Franţa. În total circa 80 de persoane.
O zi superbă. Entuziasmul tuturor a făcut ca parcul Eutopia să fie mai viu ca niciodată.

Programul ediției a II-a >>

7 Iunie 2008

A fost un dublu eveniment: o sărbătoare a rozelor şi un concurs de pictură, grafică şi colaj. Participanţii au putut juriza lucrările.

`Sărbătoarea Trandafirului` a fost organizată la îndemnul cu iniţiatorilor proiectelor `Cities Of Roses` Portland (SUA) şi `Educaţia Civică Comunitară` Timișoara.

Festivitatea a avut ca invitaţi specialişti importanţi din domeniu horticulturii ornamentale, precum Prof.dr.Ana Felicia Iliescu - de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice din Bucureşti, Dr.ing.Stefan Wagner - preşedintele Asociaţiei Amicii Rozelor din România (vezi mesajele în caietul de impresii al grădinii >>)
Oaspeţii de onoare au fost: Dl.primar Ioan Crişan - din comuna Vladimirescu (de care aparţine localitatea Mândruloc), Prof.dr. Lizica Mihuţ - rectorul Universităţii Aurel Vlaicu, Dr.ing. Ioan Don - direcorul Grădinii Botanice Universitare Macea.

Printre participanţi:  Universitatea de Ştiinţe Agricole Timişoara, Universitatea Tibiscus Timişoara,  Universitatea de Ştiinţe Agronomice Bucureşti, Liceul de Arte Plastice Timişoara, Liceul teoretic Jan Lois Calderon Timişoara, Liceul teoretic Grigore Moisil Timişoara, Asociaţia `Amicii Rozelor` din România

Un minunat mixaj de entuziasm, tinereţe, spirit, culoare şi parfum de trandafiri.

Expoziţie Pictură-Grafică-Foto-Colaj

Este prima expoziție organizată de Fundaţia Eutopia Gardens. Tematica lucrărilor este una florală. Elevi din Timişoara şi Arad au pregătit lucrări de pictură, grafică, colaj şi fotografie.

PARTICIPANŢI

Fiind primul eveniment de acest tip organizat de noi, am lansat puţine invitaţii de participare, în dorinţa de găsi mai întâi forma de organizare optimă. Ne dorim însă în viitor o participare largă, cu elevi din mai multe zone ale ţării. Deocamdată am invitat câteva şcoli din Arad şi Timişoara şi, spre surpinderea noastră Timişoara a răspuns pozitiv în măsură covârşitor mai mare. Le mulţumim inimoşilor profesori Timişoreni care şi-au antrenat elevii să participe la această activitate extraşcolară!

PREGĂTIREA EXPOZIŢIEI

Lucrările au fost afişate pe panouri (asigurate de Primăria Arad) şi numerotate. Vizitatorii au notat lucrările pe care le-au considerat intersante şi, în urma centralizării acestor opţiuni au fost desemnaţi câştigătorii.

EXPONATE

Între concurenţi a existat o diferenţă de vârsta destul de mare, dar fiecare a putut selecta o categorie de concurs care să i se potrivească.
Cei mici au făcut mai multe desene, cei mari pictură, grafică, colaj iar la fotografie a concurat toată lumea.

PREMII

Câştigătorii au primit câte un trofeu, o diplomă şi o recompensă financiară. Fondul pentru recompensele financiare s-a ridicat la 15 milioane lei.
Premiile acordate, destul de substanţiale, au adus bucurie câştigătorilor şi au ambiţionat toţi participanţii. Ne aşteptăm la creşterea calităţii lucrărilor, în ediţia următoare.

Vezi Lista Premianților >>

 

16 Iunie 2007

La mijlocul lui iunie, Eutopia Gardens, împreună cu filiala locală a Amicilor Rozelor, coordonată de preşedintele Tiberiu Decany şi vicepreşedinte Ioan Telecan, a organizat întâlnirea anuală a membrilor asociaţiei.

Mihaela Buzatu, prezentă în luna mai la Congresul Rozelor din Japonia, a prezentat pe scurt desfăşurarea lucrărilor şi un videofilm despre cele văzute acolo, care a atras atenţia participanţilor.

Cei circa 30 de participanţi au vizitat rozariul Eutopia, admirând primele soiuri plantate, care încep să-şi prezinte calităţile. Lucrările de infrastructură efectuate: alei, alimentare cu apă, plantări de plante asociate - contribuie şi ele la înfrumuseţarea rozariului, care începe să capete aspect de parc.

18 Iunie 2005
Arad, Arad, România

Adunarea Generală a Asociaţiei Amicii Rozelor a fost organizată pentru prima dată la Arad, de către filiala locală, cu sprijinul Fundaţiei Eutopia Gardens.

Cu acest prilej, Mihaela Buzatu, preşedinta Fundaţiei Eutopia Gardens, a prezentat celor 50 de participanţi (din 5 filale judeţene) site-ul EutopiaGardens.org, care cuprindea în acel moment o bază de date cu plante ornamentale, printre care peste 3000 de soiuri de trandafiri.

La finalul întâlnirii participanţii s-au deplasat la parcul Eutopia, de lângă Mândruloc, pentru a vedea începuturile amenajării rozariului.

Please wait...