1 Mai 2017

Inițierea unui parteneriat local, cu misiune în susținerea educaţiei, binelui comun

Propunem entităților juridice reprezentative ale județului Arad (firme, ONG-uri, instituții, unități de învățământ, s.a), participarea la un program de parteneriat, pentru realizarea în comun a următoarelor obiective:

  • Dezvoltarea unui centru educațional modern în cadrul Parcului Eutopia, unde elevi de toate vârstele să poată desfăşura activităţi complementare şcolii, într-un mediu plăcut, familiar, atât în aer liber cât şi în interior.
    Scop: prin participarea elevilor la activități practice diverse, coordonate de specialiști, elevii pot dobândi cunoștințe și deprinderi utile vieții în viitoarea lor gospodărie și/sau profesie.

  • Susținerea unor activităţi şi evenimente socio-culturale, desfășurate în cadrul parcului: festivaluri, expoziţii, târguri, tabere, simpozioane, work-shopuri, întâlniri, s.a.
    Scop: social, cultural, educativ, de agrement
     
  • Identificarea de probleme şi propunerea de soluţii la nivel local, alătuirea de strategii de dezvoltare, organizarea de iniţiative cetăţeneşti.
    Scop: dezvoltare durabilă a comunităților arădene
     
  • Descoperirea şi susţinea liderilor cu potenţial şi a vectorilor de influenţă în comunitate.
     

Partenerii pot contribui la derularea și dezvoltarea programului prin mijloace care le stau la dispozițe, funcție de domeniul lor de activitate.

4 Iunie 2016

Organizarea ediției din 2016 a Sărbătorii Trandafirului a fost asumată integral de Centrul Cultural Județean Arad.  A fost prima colaborare a Fundației cu o instituție publică. Din păcate, scopul nostru: dezvoltarea evenimentului în amploare, diversitate, durată - nu a fost atins în această ediție. Experiența a fost însă valoroasă, pentru a ne cunoște și îmbunătăți modul de lucru pe viitor.

Programul ediției a IX-a >> a fost destul de sumar. Ziua a fost salvată de Cvartetul de coarde al Liceului de Arte, ale cărui sunete au umplut armonios spațiul, fermecând pe toată lumea.

22 Aprilie 2016

În perioada denumită Școala altfel gradina a fost vizitată de elevi ai Școlii Gimnaziale din Păuliș. Întrucât toată lumea s-a simțit minunat, am stabilit că ar fi de interes o colaborare pe termen lung, astfel încât copii să poată participa periodic la activități practice diverse.

19 Aprilie 2016

O activitate organizată de Școala generală nr. 5 din Arad, în care copiii din clasele primare au beneficiat de o lecție de fotografie predată în aer liber, în decorul grădinii.

Îi așteptăm și  pe alții!

13 Noiembrie 2015

Astazi inițiem prima acțiune la care participă elevi din ciclul primar (Școala generală nr.5 si și Scoala generală “Aron Cotrus” din Arad), alături de profesori, părinți și bunici.  Instructori: trei florari de elită ai Aradului și un student al Facultății de horticultură din Târgu-Mureș.

Scopul este informarea copiilor cu privire la plantele floricole erbacee și sesizarea particularităților lor față de plantele lemnoase.  Copiii au aflat diferențele și dintre categoriile de plante erbacee: funcție de durata lor de viață (anuală, bienală, perenă) și a modului de supraviețuire (rădăcini fibroase, suculente, bulboase). Sub îndrumarea instructorilor, s-au plantat panseluțe (plante bienale) și bulbi de lalele (plante perene bulboase), urmând ca în primăvara următoare să recolteze florile și să ofere buchete de lalele profesorilor și părinților.

Materialul saditor a fost asigurat de companiile Erma S.R.L. si Grup Expert S.R.L.
 

6-7 Iunie 2015

Eveniment cu program bogat, alcătuit de participanţii tradiţionali, alături de mulţi alţii, noi. Farmec, creativitate, pasiune, artă... tinereţe în suflete...

În ultimul an s-a conturat tot mai mult ideea de parteneriat / asociere - pentru ca astfel de evenimente să prindă contur în cât mai multe comunităţi, aducând bucurie peste tot.

Programul ediției a VIII-a >>

2 Iulie 2014

Elevi şi seniori din Timişoara au venit să de o mână de ajutor la întreţinerea Parcului Eutopia
Dacă "Sărbătoarea Trandafirului", de la începutul lunii iunie, a fost momentul în care ne-am bucurat de frumuseţea şi parfumul rozelor, ziua aceasta, de început de iulie, este una în care ne ocupăm de întreţinerea tufelor, tunderea înflorescenţelor cu flori uscate. După tundere, tufele de trandafiri dezvoltă noi lăstari, care în 30-40 de zile se vor umple de flori.
Propunerea acţiunii de voluntariat a pornit de la elevi şi seniori din Timişoara. În data de 2 iulie, ora  8 dimineaţa au sosit în parcul Eutopia, dotaţi cu foarfeci de tuns şi mănuşi, plini de voie bună şi puşi pe treabă. Ei au realizat că "Sărbătoarea Trandafirului" trebuie susţinută prin muncă. A fost o zi superbă, în care cei prezenţi ne-am bucurat atât de rezultatul vizibil din parc, în urma foarfecelor noastre de tuns, cât şi de  buna comunicare.

De ce este această zi de voluntariat una importanta?
În România de azi există dificultăţi în identificarea valorilor, indiferent de tipul lor: materiale, culturale, istorice, iar distrugerea lor este din acest motiv simplă şi neobservabilă. Suntem obişnuiţi să privim lucrurile din jurul nostru ca şi cum ar fi apărut de la sine. Eforul din spate este mai puţin detectabil de majoritatea dintre noi.
Faptul că aceşti voluntari au venit din Timişoara, dedicându-şi o zi pentru a efectua lucrări de întreţinere într-un parc din Arad este, în acest context, un fapt remarcabil. Îmbucurător este că aceşti oameni dovedesc educaţia necesară observaţiei şi implicarea în mersul şi dezvoltarea comunităţii din care fac parte, putând privi chiar mai departe, fiind astfel, la rândul lor creatori de valori. În numele arădenilor, le mulţumim!

7 Iunie 2014

Eveniment predominant artistic, datorită expoziţiilor şi paradei, asigurate de cei mai noi membri ai grupului, care s-au alăturat din Cluj-Napoca.

Programul ediției a VII-a >>

20 Iunie 2013

O vizită de grup, la solicitarea Comunităţii Evreilor din Timișoara, Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice. Ne-am bucurat împreună de o plimbare prin parc, dar şi de discuţii foarte interesante. Am constatat că vizitatorii sunt de o calitate umană şi intelectuală deosebită. Am avut de răspuns la întrebări, de auzit şi înţeles opinii, sugestii, propuneri - din partea unor oameni activi, cu gândire pragmatică dar şi socială. O plăcere destul de rară...

1 Iunie 2013

01 iunie 2013 este o dublă sărbătoare anul acesta în Rozariul Eutopia: sărbătorim copiii şi florile!

Programul artistic cuprinde: momente muzicale, de poezie, dansuri sportive și de societate, workshop-uri.
 

Programul ediției a VI-a >>

2 Iunie 2012

Cu toată agitaţia politică din jur, constrâgerile financiare, frigul extrem din iarnă, Eutopia Gardens şi-a aşteaptat oaspeţii decorată în culori strălucitioare, învăluită în parfumul miilor de trandafiri.

În această perioadă a crizelor de tot felul, Sărbătoarea Trandafirului din 2012 ne aduce aminte că  fericirea ţine de lucrurile simple, de cadourile pe care natura ni le oferă în mod miraculos.

Programul ediției a V-a >>

 

4 Iunie 2011

Participanţii au fost în covârşitoare majoritate .... timişoreni: elevi, profesori, iubitori de roze. Elevi din şase prestigioase unităţi de învăţământ din Timişoara, o unitate de învăţământ din Jimbolia (judeţul Timiş) şi una din Păuliş (judeţul Arad),  au încântat audienţa cu recitaluri de poezie, muzică şi dans.  Au fost prezenţi, ca de obicei, susţinătorii fideli ai Sărbătorii Tarandafirului, Seniorii Rozarieni din A.S.M.TIMIŞOARA, împreună cu cel care este sufletul acestei asociaţii, d-nul ing. Nicolae Vlad.  De la Cluj, a participat dl.profesor Ştefan Wagner, care,  deşi la o vârstă înaintată, a considerat că efortul nostru merită încurajat.

Cer senin, bună dispoziţie, ca de obicei. Trandafirii au fost în cea mai bună formă: petale frumoase, neafectate de vânt şi ploi. Tufele plantate în toamnă (220 de soiuri noi) au înflorit şi ne promit că vor fi la înălţimea aşteptărilor.

Programul ediției a IV-a >>         Parteneri>>

5 Iunie 2010

În 2010, luna mai şi prima săptămână a lunii iunie au fost deosebit de umede. Ca prin miracol însă, în dimineaţa de 5 iunie a răsărit soarele. Aerul proaspăt, cu parfum de trandafiri şi glasuri de copii, culorile diverse, armoniile sonore, toate într-un mixaj reuşit, au făcut o zi perfectă.

Am dorit ca începând cu această ediţie să definim mai clar stilul pe care dorim să-l imprimăm acestui eveniment.
Întrucât ne adresăm în mare parte elevilor şi studenţilor, considerăm o răspundere în a alege adecvat parcursul programului, astfel încât secvenţele culturale şi educative să se deruleze cât mai atractiv printre momente antrenante de divertisment.

Pe lângă trandafiri, vedete care au stârnit aplauze au fost: solista de muzică populară Mădălina Roşu (Liceul Pedagogic CARMEN SYLVA din Timişoara), ansamblurile de dans popular Armonia Mureşului (Sâmbăteni) şi Flori de Mai (Livada). Actorul Valentin Voicilă şi cvartetul Filarmonicii Arad - au fost ascultaţi într-o linişte desăvârşită.

Programul ediției a III-a>>       Parteneri>>

6-7 Iunie 2009

În 2009, Sărbătoarea Trandafirului s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, 06-07 iunie. În prima zi ne-au vizitat membrii asociaţiei Amicii Rozelor şi arădeni, iubitori de roze. Duminică au venit prietenii timişoreni: elevi, studenţi, cadre didactice, organizaţi, ca şi în anul precedent de Consiliul Seniorilor din cadrul Primăriei Timişoara, sub cordonarea preşedintelui acestuia, dl.ing. Nicu Vlad. Au adus cu ei şi un grup de elevi şi cadre didactice din Franţa. În total circa 80 de persoane.
O zi superbă. Entuziasmul tuturor a făcut ca parcul Eutopia să fie mai viu ca niciodată.

Programul ediției a II-a >>

7 Iunie 2008

A fost un dublu eveniment: o sărbătoare a rozelor şi un concurs de pictură, grafică şi colaj. Participanţii au putut juriza lucrările.

`Sărbătoarea Trandafirului` a fost organizată la îndemnul cu iniţiatorilor proiectelor `Cities Of Roses` Portland (SUA) şi `Educaţia Civică Comunitară` Timișoara.

Festivitatea a avut ca invitaţi specialişti importanţi din domeniu horticulturii ornamentale, precum Prof.dr.Ana Felicia Iliescu - de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice din Bucureşti, Dr.ing.Stefan Wagner - preşedintele Asociaţiei Amicii Rozelor din România (vezi mesajele în caietul de impresii al grădinii >>)
Oaspeţii de onoare au fost: Dl.primar Ioan Crişan - din comuna Vladimirescu (de care aparţine localitatea Mândruloc), Prof.dr. Lizica Mihuţ - rectorul Universităţii Aurel Vlaicu, Dr.ing. Ioan Don - direcorul Grădinii Botanice Universitare Macea.

Printre participanţi:  Universitatea de Ştiinţe Agricole Timişoara, Universitatea Tibiscus Timişoara,  Universitatea de Ştiinţe Agronomice Bucureşti, Liceul de Arte Plastice Timişoara, Liceul teoretic Jan Lois Calderon Timişoara, Liceul teoretic Grigore Moisil Timişoara, Asociaţia `Amicii Rozelor` din România

Un minunat mixaj de entuziasm, tinereţe, spirit, culoare şi parfum de trandafiri.

Expoziţie Pictură-Grafică-Foto-Colaj

Premiile acordate, destul de substanţiale, au adus bucurie câştigătorilor şi au ambiţionat toţi participanţii. Ne aşteptăm la creşterea calităţii lucrărilor, în ediţia următoare.

PARTICIPANŢI

Fiind primul eveniment de acest tip organizat de noi, am lansat puţine invitaţii de participare, în dorinţa de găsi mai întâi forma de organizare optimă. Ne dorim însă în viitor o participare largă, cu elevi din mai multe zone ale ţării. Deocamdată am invitat câteva şcoli din Arad şi Timişoara şi, spre surpinderea noastră Timişoara a răspuns pozitiv în măsură covârşitor mai mare.
Le mulţumim inimoşilor profesori Timişoreni care şi-au antrenat elevii să participe la această activitate extraşcolară!

PREGĂTIREA EXPOZIŢIEI

Lucrările au fost afişate pe panouri şi numerotate. Vizitatorii au notat lucrările pe care le-au considerat intersante şi, în urma centralizării acestor opţiuni au fost desemnaţi câştigătorii.

EXPONATE

Între concurenţi a existat o diferenţă de vârsta destul de mare, dar fiecare a putut selecta o categorie de concurs care să i se potrivească.

Cei mici au făcut mai multe desene, cei mari pictură, grafică, colaj iar la fotografie a concurat toată lumea.

PREMII

Câştigătorii au primit câte un trofeu, o diplomă şi o recompensă financiară. Fondul pentru recompensele financiare s-a ridicat la 15 milioane lei.

Este primul concurs organizat de Fundaţia Eutopia Gardens. Tematica lucrărilor este una florală. Elevi din Timişoara şi Arad au pregătit lucrări de pictură, grafică, colaj şi fotografie.
Primăria Arad a furnizat suporturile necesare expunerii acestora.

Premiile acordate, destul de substanţiale, au adus bucurie câştigătorilor şi au ambiţionat toţi participanţii. Ne aşteptăm la creşterea calităţii lucrărilor, în ediţia următoare.

Vezi Lista Premianților >>

 

16 Iunie 2007

La mijlocul lui iunie, Eutopia Gardens, împreună cu filiala locală a Amicilor Rozelor, coordonată de preşedintele Tiberiu Decany şi vicepreşedinte Ioan Telecan, a organizat întâlnirea anuală a membrilor asociaţiei.

Mihaela Buzatu, prezentă în luna mai la Congresul Rozelor din Japonia, a prezentat pe scurt desfăşurarea lucrărilor şi un videofilm despre cele văzute acolo, care a atras atenţia participanţilor.

Cei circa 30 de participanţi au vizitat rozariul Eutopia, admirând primele soiuri plantate, care încep să-şi prezinte calităţile. Lucrările de infrastructură efectuate: alei, alimentare cu apă, plantări de plante asociate - contribuie şi ele la înfrumuseţarea rozariului, care începe să capete aspect de parc.

18 Iunie 2005
Arad, Arad, România

Adunarea Generală a Asociaţiei Amicii Rozelor a fost organizată pentru prima dată la Arad, de către filiala locală, cu sprijinul Fundaţiei Eutopia Gardens.

Cu acest prilej, Mihaela Buzatu, preşedinta Fundaţiei Eutopia Gardens, a prezentat celor 50 de participanţi (din 5 filale judeţene) site-ul EutopiaGardens.org, care cuprindea în acel moment o bază de date cu plante ornamentale, printre care peste 3000 de soiuri de trandafiri.

La finalul întâlnirii participanţii s-au deplasat la parcul Eutopia, de lângă Mândruloc, pentru a vedea începuturile amenajării rozariului.