Misiune

Misiunea facultăţii implică două componente de bază: una didactică şi una ştiinţifică, fiind diferenţiată în funcţie de specializarea urmată de student. In ansamblu, Facultatea de Geografie şi Geologie îşi propune:

  • Să pregătească specialişti în domeniul geologie (licenţiaţi in geologie) şi in domeniul inginerie geologică (ingineri geologi) prin programe de învăţământ adaptate necesităţilor domeniilor de interes naţional și internațional, în concordanţă cu normele de integrare europeană.
  • Să promoveze un învăţământ geologic şi geochimic de înaltă calitate, prin adaptarea continuă a strategiei pe termen scurt, a programelor analitice ale disciplinelor, a tematicii de cercetare, a criteriilor de evaluare a cadrelor didactice, pentru a fi în concordanţă cu standardele de calitate impuse de organismele naţionale sau internaţionale.
  • Pe parcursul ciclului de Licenţă, Departamentul de Geologie îşi asumă misiunea de a asigura absolvenţilor o pregătire solidă în domeniul geochimiei sau al ingineriei geologice. Aprofundarea cunoştiinţelor se realizează în domenii mai înguste pe parcursul ciclului de Master (Geochimia mediului şi Geologie de sondă şi ambientală), unde sunt dobândite competenţe specifice pentru a urma o carieră de succes în domenii cerute de piaţa muncii. Absolvirea masterului asigură pregătirea necesară pentru a urma un ciclu de Doctorat în domeniul Ştiinţe, necesar unei cariere viitoare în cercetare sau în învăţământul superior. Această traiectorie a fost aleasă de numeroşi absolvenţi de Geologie sau de Inginerie Geologică, care lucrează în ţară sau în străinătate.
Please wait...