Misiune

Proiectul programului Politică şi societate în secolul XX a plecat de la necesitatea completării, la un nivel academic superior, a abilităţilor ştiinţifice şi cunoştinţelor necesare profesioniştilor din domeniul Istoriei precum şi a lărgirii orizontului fenomenologic pentru alte categorii de absolvenţi din învăţământul superior. S-a avut astfel în vedere faptul că secolul XX a reprezentat o perioadă extrem de complexă din istoria mondială în care au apărut şi/sau au fost dezvoltate fenomene şi procese economice, politice, culturale şi mentale ce au transformat profund lumea europeană şi extraeuropeană deopotrivă. Plecând de la această dublă abordare, cursurile prezente în acest program surprind atât fenomenul complex al mişcărilor şi transformărilor la nivel politic intern cât şi acele mutaţii, petrecute în societăţile respective, care de-a lungul secolului XX au influenţat evoluţiile istorice ale Europei şi lumii.

Obiectivele programului sunt structurate pe trei coordonate: la nivelul achiziţiei de cunoaştere; la nivelul competenţelor de lucru intelectual; la nivel de competenţe interpersonale. Programul cuprinde activităţi didactice integrate, cu discipline teoretice, dar şi teme practice sau exerciţii pentru abilităţi, cu accent pe comunicare, simulare, abordări integrate ale studiilor de caz, analize ale fenomenelor şi proceselor curente. Disciplinele teoretice acoperă domenii variate de la istoria politică şi socială la istorie economică şi culturală. În cadrul programului sunt prevăzute seminarii metodologice şi seminarii aplicate precum şi un stagiu de practică în instituţii de profil.

Competenţe profesionale: capacitate de analiză critică și comparativă a surselor documentare publice în raport cu cele din surse private; capacitatea de evaluare şi ierarhizare a motivaţiilor din lanţul de decizie politică şi/sau diplomatică.

Informaţii despre

Aparţine de Facultatea de Istorie
Nume Politică şi societate în secolul al XX-lea
Cod SIIIR spec-3847
Statut Acreditat
Tip unitate Specializare
Limba de predare română
Perioada studii 2
Forma de învățământ cu frecvență
Domeniu Științe Umaniste
Domeniu de licență/master Istorie
Programe inrudite Antropologie și istorie europeană; Instituții şi ideologii ale puterii în Europa; Istoria Românilor şi a României în context european (Sec. XIV-XX); Istoria vestului românesc; Unitatea istoriei europene

Vezi şi

Unităţi de învăţământ Master
Please wait...