Misiune

Masteratul Structura Limbii Române Actuale se constituie ca ciclul al II-lea de aprofundare a studiilor de licenţă în specialitatea limba şi literatura română; sunt abordate din punct de vedere teoretic şi aplicativ faptele de limbă din perspectiva structurii lui actuale, fără să fie neglijate nici aspectele diacronice atunci când adevărul ştiinţific cere raportarea la ele. Se urmăresc completarea şi aprofundarea competenţelor de specialitate în problemele limbii, nu ca o identificare şi completare a bazei de date, ci ca o explorare şi participare la rezolvarea principalelor probleme pe care cercetarea le ridică. Sub acest aspect, se disting, de fapt, două direcţii: de a se pregăti pentru admiterea la studiile universitare de doctorat şi de a se angaja în munca de cercetare ştiinţifică, ce presupune tocmai achiziţionarea acestor abilităţi investigatoare. Totuşi, pregătirea fundamentală în cadrul masteratului oferă cursanţilor în primul rând baza formării filologice, în vederea ocupării posturilor didactice din învăţământul liceal. Disciplinele teoretice de orientare generală (Teorie şi metodă în lingvistică, Lingvistica textuală,Gramatica argumentaţiei, Gramatici generative şi computaţionale) sunt dublate de cele cu caracter aplicativ (Tendinţele actuale ale limbii române; Expresivitatea limbii române, Tehnica cercetării ştiinţifice, Aspecte normative: cultivarea limbii). Sub aspectul cercetării sunt abordate faptele de limbă la fiecare nivel al ei, urmărindu-se înţelegerea lor la nivelul actual al dezvoltării ştiinţelor comunicării.

Informaţii despre

Aparţine de Facultatea de Litere
Nume Structura Limbii Române Actuale
Cod SIIIR spec-2812
Statut Acreditat
Tip unitate Specializare
Limba de predare română
Perioada studii 2
Forma de învățământ cu frecvență
Domeniu Științe Umaniste
Domeniu de licență/master Limbă şi literatură
Programe inrudite Limba şi literatura română - Literatură universală şi comparată; Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, italiană); Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, italiană, germană, turcă, spaniolă, portugheză, franceză); Lingvistică generală şi românească; Literatura română şi hermeneutică literară

Vezi şi

Unităţi de învăţământ Master
Please wait...