Informaţii despre

Cod RAN 160010.01
Localizare judeţ Tulcea, România
Categorie locuire civilă
Tip așezare
Descriere Staţiunea este amplasată pe un platou cu pante line care coboară de la est spre vest spre pârâu. Materialele arheologice descoperite nu sunt adăpostite de sediment, ele se află la suprafaţă, direct pe sterilul arheologic. Solul, inclusiv cel antic, a fost îndepărtat de acţiunea conjugată a ploilor şi vânturilor. Cele mai numeroase sunt şi aici materialele din epoca romană, alături de cele medievale târzii. Fragmentele ceramice preistorice sunt majoritar Gumelniţa - pot fi reconstituite străchini şi vase bitronconice. Unele sunt lustruite, altele barbotinate şi decorate cu vârci şi brâuri alveolare. Un deşeu de prelucrae dintr-o gresie fină silicioasă poate fi atribuit aceleiaşi locuiri. Celelalte materiale preistorice, foarte puţine, pot indica şi o locuire hallstatt-iană.
Reper la jumătatea distanţei dintre satele Rahman şi Haidar, în apropierea pârâului Topolog